Între atâtea stele ce strălucesc în taină
Tu ai fost raza mea și știi că te-am iubit,
Cădea-vor Lună, Soare și-atâtea mii comete,
Să piară-n Univers, să cadă-n Infinit!
Nu puteam rămâne pe cer doar două stele,
Te înțeleg și știu că vina-mi aparține.
Între atâtea stele ce strălucesc în noapte
Cum m-ai putea alege tu tocmai pe mine?
Aceasta este noaptea-n care totul se desparte
Vom împărți pământ și cer îndeosebi,
Alege tot ce se cuvine-al tău
Și lasă numai stelele pe cer.
Eu vreau să-mi iau pârâuri, munți, alei,
Să luminez cabanele în vârf de stâncă,
Apoi să mă refugiez în nori
Și să mă las căzând în beznă adâncă.
Și simt în mine cum urăsc pădurea
La fel cum ea acum iubește noaptea,
Căci stau copaci lângă copaci aiurea,
Iar noi, preaobosite stele,
Ne despărțim tăind în două lumea.
Copacii între ei se-mbrățișează
Cu ramurile-ntinse unu’-nspre altul,
Iar noi aici, pe cer, având întinsul
Suntem așa de-ndepărtați unul de altul.
Pe ei îi taie și condamnă oameni
Ce nu-nțeleg iubirea ca suprem,
Căci ne aleg pe noi ca idealuri,
Iar noi ne despărțim în nopți ce pier.
Iar alți copaci îmbătrânesc în toamne
Ce, totuși, n-au nici rost, nici înțeles,
Noi nu îmbătrânim, dar din păcate
Ne îndreptăm cu soarta spre deces.
Puteam să ne împărțim între noi viața,
Acum ne împărțim tot ce-am avut
Alege pentru tine doar lacuri, mări, oceane
Și fluvii care curg spre absolut.
Alege de pe cer cea mai frumoasă stea
Cu care să te oglindești adânc în mare,
Iar din calea ta promit că voi pleca
Și voi cădea-n păduri, eu, steaua căzătoare.
31.08.2011
