Daca ai sti… de Lacramioara Lacrima

Daca ai sti…

Cum te-astept in fiecare zi
Si te visez in noptile tarzii
Dar stiu ca sigur vei veni
Ca orice clipa fara tine
E-atat de grea, nu-mi este bine,
Daca te aud…glasu-mi revine
Prinzand incredere in mine…
Gandul rostit mi-este iubire
Al tau…la fel…pare uimire,
Simtim ca dincolo de noi
Speranta ne aduna-n doi…
Daca ai sti…
Cat eu doresc placut sa ma atingi
Sa ma saruti cu buzele-ti fierbinti
In ale tale brate sa m-alinti
Privind, visand, la cerul plin de nori
Tu imi pui aripi ca sa zbor
Iar ploaia care cade deseori
Imi aminteste de-ochii tai stralucitori,
Primesc o forta pentru a trai
Un zambet, raset, darul de-a ma ocroti,.
Picuri cazuti spre nemuriri
Atingeri faste-n deslusiri…
*
Daca ai sti…
Cum ascund taina inimii
Si tot scriind atatea poezii
As vrea sa afli ce nu sti
Ca esti minunea-ntruchipata
Fiind prima iubire…data,
O melodie doar in vis cantata
Ce-n pasiune-a fost schimbata
O bunatate ce este gingasa
Sunt delicata, simplu patimasa,
Tu ma consideri a ta prea frumoasa
Cat ne iubim…de nimic nu ne mai pasa,
Daca ai sti…
Cat ma gandesc la clipa unei intalniri
Sub raza blanda din duioasele-ti priviri
Intregu-ti chip il incalzesc in amintiri
O desfatare precum se-ntrezare
La pieptul tau intr-o imbratisare,
Promisunea ta mi-e ca un soare
Ce-n viata mea mi-e-ntampinare
In toamna, iarna, primavara, vara,
Ce mai conteaza…timpul de afara?
Suspin de dor si de dorinta
Caci, nu ma pot pot preface…ea exista,
O certitudine…ca a mea fiinta…
Mi-esti dragoste precum credinta…

Gânduri de Boris Ioachim

Cu insistenţă, ziua, mă-ntreabă de mi-e dragă –
Degeaba-mi frământ mintea, nu ştiu ce să-i răspund…
Căci sufletu-mi nu ştie, de silă să se dreagă,

Când tot mai greu păşeşte pe-al vieţii aspru prund.

Cam ce-aş putea, eu, zilei, cam ce-aş putea să-i spun,
Acum, când circul vieţii, aproape-i de apus?
Că nu găsesc în traiu-mi nimic duios şi bun?!
Mai bine tac - căci, nu ştiu, dacă-i ceva de spus.

Mă tot gândesc, adesea, că-i timpul să fac loc
Acestor generaţii, ce se ivesc, la rând,
Să ducă, mai departe, al lumii nenoroc –
Purtat ca o făclie, de veacuri, viu arzând…

Dar, poate, cei din urmă, aceia care vin,
Schimba-vor mersul lumii şi îl vor face drept –
Să nu mai guste nimeni din silă şi venin…
Eu, sigur, să văd asta – răbdare n-am, s-aştept.

De visele ţi-s bune, dar nu le-ai împlinit,
Din lene, neputinţă – sau nu ştiu ce motiv –
Se cheamă că degeaba sub soare te-ai ivit,
Doară ca să faci umbră – pân’ la al vieţii tiv.

…Nu, ziuă, nu-mi eşti dragă (asta în gând răspund!)
Căci tot mai greu, cu tine, puterile-mi încerc;
Păşind, lipsit de vlagă, pe-al vieţii aspru prund –
Descoperind, cu groază, că mă învârt în cerc…

Furtuna de Florina Sanda Cojocaru

Tigvele timpurilor căptuşeau drumurile de travertin
Ale cerurilor de gri pe când în ţambale de pâclă
Loveau cu furie nori de azbest.

Furtuna cobora peste turlele cărămiziilor biserici de apus,
În zi ce amintea de noi.
Volute de ceaţă îşi căutau drum spre înalturi,
Între zboruri frânte
Şi tăvălug de ape se rostogolea pe pământuri de tuci.
Îmi doream să fii lângă mine,
Îmi doream să te ţin de mână,
Simple gesturi care mi-ar fi liniştit furtuna
Din suflet si ar fi adus liniştea
Peste partea mea de cer.
Vecerniile zilei m-au găsit
Aşteptându-te în minutele vâscoase,
Între perdele de ploi.
Aşteptam sprijinită în toiag de vise
Sfârşitul furtunii, reîntoarcerea ta,
Dimineţi cu aroma cafelei aburinde,
Surâsul curcubeului în tipsie de lumină.
Aşteptam şi aştept încă,
Rugând cerurile să mi te aducă într-o bună zi,
Să-ţi spun, iubite, că a trecut demult furtuna,
Doar că încă mai dor rănile sufletului,
Încă mai supără cicatricile hâde,
Încă mai sper să uiţi, să uit,
Să fie totul la fel
Ca şi cum nicio furtună n-ar fi ajuns peste noi,
Niciuna!

De-a v-ați ascunsa... de Nicoara Nicolae-Horia

Să te ascunzi de mine, tu n-ai unde,
Sunt peste tot, în aer, pe pământ,
Așa mi-a spus aseară Poezia,

Eu tot o amăgeam că nu mai sunt;

Străinul care-am fost e dus departe
Și nu se mai întoarce prea curând,
O veșnicie întreagă ne desparte,
Ea mă privea cu ochii lăcrimând

Precum privește mărul o copilă,
Flămândă toată de misterul lui
Și m-a cuprins atunci un fel de milă
De cel plecat spre țara nimănui...

Și parcă o vedeam din ochii uzi
Cum mă privea făptura mea ciudată-
Copile, tu n-ai unde să te-ascunzi
Și n-ai să pleci din mine, niciodată.

Credeam că e un joc de-a v-ați ascunsa,
Dar nu știam cum se sfârșește el,
Acum, când scriu, mă ține-n brate dânsa
Și nu mi-e frig și nu mi-e rău defel...

HOAŢA DE MACI de Ioana Burghel

Ce frică-mi e de tribunale! 
Ce teamă-mi e că macii se răscoală,
Şi-o să ajung la Curtea Marţială,

Jertfă de lumină şi culoare!

Şi ninge toată vara cu petale,
Din lacrimă de mac m-aş face râu,
Din lacrimă de mac sunt bob de grâu,
Şi vindec tot amurgul lor pustiu.

Eu, câmpului, de-atâtea ori i-am tot furat,
La sânul meu adăpostindu-i fără să regret,
Dar macii au judecătorul înţelept,
Şi fapta mea, demult s-a graţiat!

A înţeles că nu sunt vinovată,
Decât de o iubire sângerie,
A înţeles că-s doar o biată fată,
Ce-n loc de vindecare, se sfâşie.

Acesta mi-e destinul de Irina Nedelciu

Eu te urăsc iubindu-te în noapte 
Vreau sufletul încet să ţi-l răpesc,
Să-l ţin captiv în mine pân' cea moarte

Mă va lua la ea să dorm, să veştejesc.

Eu te urăsc iubindu-te cu şoapte
Bătăi în inimă mereu să-ţi dăruiesc,
Să te trezesc când stelele-argintate
Fug temătoare-n somnul lor ceresc.

Eu te urăsc iubindu-te cu toate
Şi-un amalgam de vise-ţi înfloresc
Ca-n nopţile când teama-mi stă deoparte
Să simt că eşti al meu, să nu pălesc.

Eu te urăsc iubindu-te şi poate
Acesta mi-e destinul să trăiesc,
Călătorind prin tine mai departe
În adieri şi cânt dumnezeiesc.

Irina Nedelciu- 19 noiembrie 2012

CÂNDVA, AM IUBIT… de Ioana Burghel

Cândva,
am iubit !

Sufletul meu
s-a sfărâmat
în mii de frunze…

zăludă,
toamna,
l-a spulberat
în brume de argint…

N-am mai putut să râd,
n-am mai putut să cânt…

m-am trezit
prin anotimpuri,
rătăcind…

mă căutam
în fiecare petală…

palmele îmi sângerau,
colorând toamnele…

Am îngheţat!

Prea multă
bruma albastră!

În sufletul meu,
vântul
suflă pustiu…

seva nouă de la vie de Ovidiu Oana-pârâu

mă îmbie

aurie

seva nouă

de la vie

bolobocu'

şi norocu'

vreau să beau

arză-le-ar focu'

parcă toate

merg spre spate

zilele's

întunecate

când din vin

dau să-nchin

mi se pare

că-i pelin

m-ameţeşte

şi acreşte

gura iute

strepezeşte

cârciumaru'

lăutaru'

se feresc

când sparg paharu'

cu cosiţa

şi guriţa

mă supune

doar hangiţa

uit de chin

şi de venin

cu mândruţa

când beau vin

Noapte bună... de Nicoara Nicolae-Horia

Coboară noaptea-n somnul de pe cruce
Și liniștea miroase-a flori de tei,

Își face mama patul să se culce,
E-atâta rugăciune-n gândul ei!

Alungă-i, Doamne, vântul ce-i frământă
Trupul subțire ca un abur sfânt
Și-n Dragoste deplină o înveșmântă,
Să nu mai simtă frigul pe pământ!

Cu grijă ea sub pernă își adună
Toate-amintirile care-o mai țin,
Să te-odihnești în pace, noapte bună,
Maica mea, eu mai veghez puțin...

18/19 Noiembrie 2012

Bilant de Lavinia Amalia

Trec si azi anii

Ducand stradanii

Reci spovedanii

De impliniri

Insa clepsidra

Picura clipa

Umple risipa

de fericiri

Apune viata

Din dimineata

Ce-a adus ceata

Si te-a ascuns

Ca astazi ura

Si-antins masura

Varsandu-si zgura

si ne-a rapus

Ne doare norul

Ce ploua dorul

Peste amorul

crucificat

Dar stiu Izvorul

Ce-adapa zborul

Catre fiorul

de nesecat.