SUNT CASTELANĂ - de Elena Valeria Ciura

Sunt castelană
Şi-mi aştept truverul!
Privesc, în acest timp
Copacii-n umbra verii,
Cum se îmbracă în aramă
Şi mii şi mii de triste amintiri
Mă-ncearcă-n miez de zi!
Mă uit cum stau orfani de floare
Stingheri ,pe necuprinsă zare-
La ce-or fi meditând?
La viermele ce roade-n scoarţă,
Până făina-şi cern O, ce mai soartă!

Dar ce mai văd?
Un călăreţ e pe aproape,
Cum, oare, să-l primesc?
Să-i cânt şi eu ,
Ce ştiu din vremi trecute?
Mă rog să nu-l mai întristez,
Că-i simt de-aici a sa privire
Ce-n ape verzi îneacă-şi plânsul...
De ce vine într-aici—
Şi încotro? Să fie el alesul?
Dar de ce privire-i stinsă
Şi ochii-nlăcrimaţi?
A aflat el că amorul
Este dat doar celorlalţi..

Târgul de pe Muntele Găina - de Elena Valeria Ciura

Pe cărarea prin păşune,
Ca un colier de perle,
Se coboară dinspre munte
Frumuseţi din altă vreme.

Ie albă cu flori negre,
Păr de aur, umeri dalbi,
Par ieşite din legenda
Despre iele si-nalţi brazi

Colo-n afiniş cu rouă
Ochii şi-i spălau , râzând
Bucuroase că nu plouă
Şi-or sosi la şes, curând,

Le aşteaptă jos,la poale,
Şapte fecioraşi, cântând,
Iar din fluier curge slovă
Despre dragoste şi–alin.

Erau EI, ursiţii, dragii-
Doar că trebuia urcat
Muntele, ca să-i găsească-
Ce e bun- nu-i uşor dat!

Apostolice... de Nicoară Nicolae-Horia

Să nu apună soarele peste mânia voastră,
Noi prin credință umblăm, nu prin vedere,
Noi ne uităm la lucrurile care nu se văd,
În noi lucrează moartea întru Înviere.

Omul nostru de afară se trece și el,
Cel dinăuntru se înnoiește mereu,
Dacă suntem și suntem în trup
Pribegim departe în Dumnezeu...

Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce,
Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură,
Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți,
Răbdarea să îți fie fără măsură!

Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta,
De darul care este în tine nu fi nepăsător,
E-o singură credință și un singur botez,
Un singur Domn și Tată al tuturor...

îmi sprijin vorbele de colțul inimii tale - de Belean Maria

nu mi le mai primești
citești
ai întors luna în dungă
razele pieziș nu mă mai nimeresc
odată cu ele
nici privirea ta

obosesc

am intrat în gândurile tale
ca într-un film interzis
admiram roua ochelarilor de soare
tricoul alb cu două numere mai mare
mă purtai lipită de piept
gândeam doar înspre tine
acum
gândurile strigă
un ultim geamăt
între buze cuvintele se gârbovesc

le fac cadou lunii
poate îți citește cândva
doar ea stă echidistantă
între mine
și partea mea de neiubită

Valul îndrăgostit - Emil Marian

Un val călător aleargă pe mare,
Înalt și puternic, cu creasta verzuie,
Venit de departe aduce scrisoare,

De-aceea pe mal el vrea să se suie.

Plecat mai demult, aleargă într-una,
Prin soare, prin ploi și puternice vînturi,
Iar ghidul prin noapte a fost numai luna,
Cînd el obosit era dus pe gînduri.

Dar iată acum el malul zărește,
Și inim-albastră-n adîncuri vibrează,
Văzut-a din nou pe cea ce-o iubește,
Și simte în el puterea-i iar trează.

Se-arunca-nainte cu foșnet ușor,
Și spuma din creastă acum se mărește,
E falnic, e mare, e plin de amor,
Cu ultima forță uscatul izbește.

Iar creasta se rupe în mii de suspine,
Pastel de culori in mici curcubeie,
„Acum sunt aici, acum sunt cu tine,
Iubită pe veci, tu sfîntă Femeie!”

Dor - Emil Marian

Tare-aș vrea să pot să zbor,
Pe-o petală de lavandă,
Să fiu dorul călător,

Poposit pe-a ta verandă...

Și mi-aș face ascunzișuri,
Chiar în suflet printre gînduri,
Și chitit printre frunzișuri,
Ți-aș compune niște rînduri.

Nu știu de-aș avea-ndrăzneală,
Mai apoi să ți le-arăt,
Dup-atîta hoinăreală,
Timpul nu se dă-ndărăt.

Dar eu sper a ta iertare
Și a ta îngăduință,
Io-s doar dor, condus de boare,
Sunt venit din neființă.

Lung mi-e drumul, ca din cer,
Și-oboseala mă străbate,
Sunt un simplu mesager,
Nu sunt din eternitate.

Ăsta-mi este al meu dat,
Ca să umblu mult prin lume,
Fără cal înaripat,
Dorul …este al meu nume!

de ce m-ai oprit de Renate Müller

când ne-am întâlnit în sufletul meu era vară
iar într-al tău şuiera ascuţit toamna

nu ştiam că ai venit să-mi furi anotimpul
eu în calea ta zâmbind am alergat

în schimb mi-ai lăsat o cameră abandonată
în ea o sobă-n care focul să ardă a-ncetat

din frunze ruginii şi din scame de iarbă
fac aşternut sufletului meu să doarmă

acum străluceşte vara în ochii tăi
iar în mine tremură toamna

deocamdată de Renate Müller

răsfoiesc zilele înhăţată de timp

peste graniţi trec în gând

ridic în urmă ziduri de piatră

încă îmi sapă nepăsătorii
riduri în suflet

dar seara deschid fereastra
zeului flămând de iubire
să-mi ocupe încăperile

Bobul de grâu... de Nicoara Nicolae-Horia

Fiecare poem
E un bob 
De grâu

Ce moare
Fericit-înfrăţit
În ţărâna
Din voi.
Singur,
El
Nu ar avea chip,
Nici
Adevăr-
Niciodată...

comoara uitată de Renate Müller

sufletul mi-l acoperisem 
cu zdrenţe
ca pe-un copil sărman 

mi-l înveleam

îl ascundeam la nevoie

tu eşti unicul
ce s-a avântat fără teamă
în adâncurile mele sinistre

te plimbi prin mine
ca printr-un templu antic

întrezăreşti
razele diamantine
care radiază de puritate
prin grămada înaltă de petice

şi înţelegi