Eu văd cuvinte… de Nicoară Nicolae-Horia

Nici tu nu m-ai crezut, ţi-aduci aminte
Când îţi scriam cu verbul ars de dor
Pe frumuseţea ta, eu văd cuvinte,
Cum vede ploaia fulgerul din nor!

Tu te-ascundeai atunci în ochii mei
Ca hohotul luminii într-o floare-
Suntem bătrâni de-acum şi tot mai vrei
Să-mi pui în gânduri câte-o Sărbătoare…

În miez de noapte mă trezeşti din Vis
Cu versul tău ce pururi se repetă
Şi dimineaţa, odihnit de scris
Mă plec spre-aceeaşi zilnică navetă…

Eu văd cuvinte şi-amirosul lor
Îmi umple-auzul tânăr dinspre tine
Când îţi şoptesc, cu ochii ninşi de Dor,
Ce anotimp e-acela care vine,

Ce Anotimp e-acela ce se duce
Şi noi în care ne rostim acum?
Eu văd cuvinte, frumuseţe dulce
Leagă-mă de tine şi de drum...

Constatare - de Emil Marian

Cînd muzele vin și-ncep să m-atace,
Mă ia cu leșin, însă și îmi place,
Șoapta lor divină gînduri îmi trezește,
Eu n-am nici o vină, tac precum un pește.
Și-n acest buluc ce face balans,
Deși-s singur cuc, eu încep un vals
De vorbe timide si încă neclare,
Le așez în rime, le pun în picioare.
Le caut un ritm, le dau ințeles,
Totu-i ca un film. Mi se-ntîmplă des
Ca să fiu atins de-armonii celeste,
Și-atunci mă las prins, iute, fără veste.
Nu stau să gîndesc, nu e glasul meu,
E CEL ce-L iubesc, este Dumnezeu!
Prin mine vorbește, glasul Lui ceresc,
Pe toți ne iubește-n versul îngeresc.
Nu-i al meu talentul de a scrie versuri,
E al Lui patentul, e din Universuri.
Io-s un scrib mărunt, mai neimportant,
Mîine-oi fi cărunt, pe-aici sunt flotant.
Sunt un mesager, o mică furnică,
Versul e din Cer, cînd și cînd îmi pică.

NU POTI AVEA HABAR - de Patricia Serbanescu

ce dor îmi e de tine
nu poţi avea habar!
de steaua ţi se stinge
lumina-i în zadar…
sunt puntea răsturnată
ce prinde malul tău,
cu braţul drept tomnatic
spre sufletu-ţi de zeu
avand sprijinul stâng,
înfipt în duhul meu…

lumina se-nfiripă
de îmi întorci privirea
cu-a timpului aripă
înăbuşind pornirea,
căci sufletu-ţi e liber
şi zborul te înalţă,
stingându-ţi paşii-n iarnă
te pregăteşti… de viaţă
e timpul veşniciei
în trupul nemuririi
conştiinţa o să-nvie
treziţi de legea firii

DE-ŢI NINGE PAŞII - de Patricia Serbanescu

De-ţi ninge paşii-n drumul meu
Să îmi presari cu flori cărarea…
M-oi strădui… mi te fac zeu
Că îţi aştept demult, chemarea.

Apoi în zborul către Acasă
Să prindem luna când e roată,
Să ne iubim printre miresme
Mai renascându-ne odată.

Căci viaţa-i pasăre celestă
Când sufletu-i împreunat,
Iubirea când se manifestă
Te-nalţi pe dom, transfigurat.

Te-nalţi pe boltă spre lumină
Când focul arde dezrobit,
Nicio durere nu-i străină
Vine şi pleacă-n asfinţit.

De-ţi ninge paşii orişicând
Grăbeşte-i să mă întâlneşti,
Îţi scriu acum, un ultim rând
De m-oi găsi, să mă iubeşti!

Dor in Toamna... de Lacrimioara Lacrima

Vantul alearga incolo si-ncoace
Frunzele cad, in jur pare pace,
Vazduhul plange cu picuri marunti
Iar eu spre cer privirea-mi arunc,
Norii se misca, parca se cearta,
Dorul de tine spre tine ma poarta
Un gand desteptat in minte se-ntinde
Si nici o vorba nu-l poate cuprinde.
Doar inimioara urmeaza iubirea
E vreme de vise ce-mi deschide gandirea
E toamna afara si frunze plutesc
In aer danseaza, pe jos se-odihnesc,
Crengute se-ndoaie, frigu-i stapan,
Boabe de struguri stau toti pe ciorchin
Multe fructe sunt in pomisori
E toamna bogata, oamenii au spor,
Sa le culeaga, sa le puna-n camara,
Tot ce s-a copt pe timpul de vara…
Gradinile sunt bogate-n legume
Atat de frumoase, le stii dupa nume,
Simt pe sub pleoape lacrima uda
Vrea ca sa iasa, pe-obraz sa se scurga
De vina-i ploaia, frunza cea vesteda?
Dar stiu iubirea nu mi-este umeda…
*
Vantul zboara iute, astampar nu are,
Doru-i vinovat de-a mea intristare
Trandafirii lasa parfum de iubire
Crizanteme albe n-au timp de uimire,
Bruma argintie precum o cununa
Se lasa pe ele, pe rand cate una
Asa precum dorul se-aseaza in suflet
Gonind de pe fata o urma de zambet
Tu ca ma iubesti, gandesti iar la mine,
In toamna maiastra sunt iaras’ cu tine
Soare se-ascunde undeva prin nori
Noi ne adoram, ne iubim cu dor in fior…
Pasarile toate in stol pleaca, pleaca,
A noastra iubire sta si nu ne-ntreaba
De ce sa-ntrebe daca e trainica
In orice vreme este romantica
O iubire-nfrigurata incalzita-n glas duios
Marea e involburata de valul cel furtunos
Tarmul il atinge iute, nimeni nu e la mal
Dragostea exista-n toamna, ne-acopera c-un voal,
Al fericirii ca noi suntem impreuna
De cu ziua pana-n seara, pan’ la rasarit de luna
Noaptea, raza de argint ne uneste-n vise dulci
Dorul meu tace, adoarme, il mangai, cu tine il culci…

SEMNAL ÎN RUGĂ - de Patricia Serbanescu

De când m-am trezit, semnalizez într-una, poate citeste cineva sms-ul. Că-i joacă sau morse, numai contează, mă preocupă trairea Aici, mai ales Acum...
De-o viaţă-mi ordonez gândurile şi acum, dintr-o dată, vreau să particip la reordonarea umană. Dar n-am ales criteriile de stivuire şi trec la vise, dorinţe deşarte într-o mare de spirite ce-şi aşteaptă rândul la refec.
Semnalele-s mai acute în noapte, pentru a fi auzite...ştii? noaptea nu-ţi trebuie auz, cum nu-ţi trebuie şi atunci când iubeşti...atunci eşti mut şi surd, orbecăind printr-o ceaţă densă care nu ştii ce-ţi poate aduce, făcând jocul hazardului. Acum aştept bruma, sau frigul azotat ce-mi îngheaţă oasele casante.

Poate doar prelungind clipele friguroase, m-oi trezi la refuz.

Dumnezeule de Pretutindeni, ajuta-mă să mă regăsesc, arată-mi calea dreaptă, fără ocolişuri, depărtează-mă de oamenii care-mi sunt potrivnici, fereşte-mă de iubirile mistuitoare, îndreaptă-mi gândurile spre semnalele luminoase ce vin de la Tine, ajută-mă să mă încred în forţa mea spirituală, pentru care-Ţi mulţumesc!
Mulţumesc pentru darul măreţ primit- VIAŢA- cu toate vicisitudinile ei, acest crâmpei de viaţă care-mi faciliteaza golirea olului, întru rafinarea conştiinţei, trezirea şi alinierea pentru un start final.
Dumnezeul Tuturor!
Primeşte-ne cu braţele încălzite, că venim grupaţi în oaste, să fim de-a dreapta Ta, apururi...

Despre toamnă - de Zavoianu Vali

Cu mâneci suflecate şi chipuri de cenuşă
Pe-ntinsele covoare ce vara le-a lăsat
Pictează norii astăzi ferestre mari şi-o uşă
Pe care intră toamna, cu mersu-i apăsat.

Când trece peste dealuri, copacii i se-nchină
Şi braţele lor lasă covor de frunze-n drum
Să nu îşi murdărească pantofii noi cu tină
Nestăvilita toamnă, cu ploile-i duium.

Solii de brumă rece vestesc de dimineaţă
Că toamna e regină peste pământul tot
Rugina se întinde, hapsână şi-ndrăzneaţă
Şi razele de soare sa ardă nu mai pot.

Miroase a cerneală şi până-n cer răsuna
Cum poartă vântul glasuri de ploi făra sfârşit
E-atâta toamna-n aer şi-n norii ce se-adună
Că mă-nfior. O toamnă! -ce repede-ai venit!

să vii în liniștea nopții de Maria Belean

în partea ta de noapte culorile se spală-n vin
și împing agale întreg târziul înspre răsăritul luminii

aștept
aștept înainte de miezul nopții
când fereastra este întredeschisă
spre albul din inimă
o sosire
mucegaiuri și-au întins tranșee
când vei trece pervazul
te vei albi vrăjitor
subțiat de voaluri
fără iluzii căzând în palme
nu mai vreau ca mările
pe muchii de cuvânt să-și caute umbra
nu mai vreau răsuflarea întretăiată în care
lăcașuri sacre pe urma unei destăinuiri
năruiau altare

iubite
o să las peste umărul tău să cadă
mușchii și lichenii zidului
brume și mucegaiuri
noi ne vom atinge frunțile albite de ghiocei
(chiar dacă sunt amenințate de căderi)
cu frunțile cele mai roșii ale merelor

nepământene semne
mi s-au lipit de trup
vreau și eu cântecul aripilor

când adun cerneala din coaja merelor
știu
că sunt vie

Mi-e dor... de Nicoara Nicolae-Horia

Mi-e dor,
de începutul

Dorului
mi-e dor,
cum trupului
de haina lui de mire,
ca aripile păsării
de zbor,
mai înainte de alcătuire.
Mi-e dor
de dorul mai presus
de fire!
Când o fi,
în el aș vrea să mor,
ca rugăciunea
într-o mănăstire,
ca o fântână
lângă
un izvor.
Mi-e dor
de veșnicia lui
de
Dor...

Duminică, 16 Septembrie 2012

ATITUDINI… de Patricia Serbanescu

Mă leg de viaţă cu credinţă
Şi-ncerc să simt orice schimbare,
Mă prăbuşesc în umilinţă

Dorind, o transformare-n floare.

Că nimănuia nu-i mai pasă
O rupe fără nicio ceartă,
Stă întristată-apoi pe masă
Curând, fiind declarată moartă.

Cu omul este altă taină
E umilit de E-ul său,
De-ar fi plătit la timp o vamă
Nu ar mai suferi mereu.

Iubirea vine cu cainţă
Te mângâie cu un sărut,
Curând, te înraieşte-n fiinţă
Cu-ndemn s-o iei de la-nceput.

Toata durerea omenească
Se naşte doar din atitudini,
Fii doar atent să nu rodească,
Las-o să zacă-n patru scânduri!

18.09.2012