Cînd muzele vin și-ncep să m-atace,
Mă ia cu leșin, însă și îmi place,
Șoapta lor divină gînduri îmi trezește,
Eu n-am nici o vină, tac precum un pește.
Și-n acest buluc ce face balans,
Deși-s singur cuc, eu încep un vals
De vorbe timide si încă neclare,
Le așez în rime, le pun în picioare.
Le caut un ritm, le dau ințeles,
Totu-i ca un film. Mi se-ntîmplă des
Ca să fiu atins de-armonii celeste,
Și-atunci mă las prins, iute, fără veste.
Nu stau să gîndesc, nu e glasul meu,
E CEL ce-L iubesc, este Dumnezeu!
Prin mine vorbește, glasul Lui ceresc,
Pe toți ne iubește-n versul îngeresc.
Nu-i al meu talentul de a scrie versuri,
E al Lui patentul, e din Universuri.
Io-s un scrib mărunt, mai neimportant,
Mîine-oi fi cărunt, pe-aici sunt flotant.
Sunt un mesager, o mică furnică,
Versul e din Cer, cînd și cînd îmi pică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu