Pofticioasa... de Irina Nedelciu

Nori grei îmi apăsau privirea
În dimineaţa toamnei timpurii
Când iată, m-am pierdut cu firea
În merele de prin câmpii.

Dansam cu zâmbetul pe faţă
Cu braţele întinse-n zbor
Să prind un măr... că-s pofticioasă!
Să muşc din el, în mare zor.

Dar lacomă de gust de toamnă
O poală am strâns în cânt uşor
Şi cu blândeţe, ca o doamnă
Le-am aşezat pe cel pridvor.

Conștiința - de Elena Iuliana Constantinescu

Am răsărit
Un copac în deșert,
Hrănit
De o ceață flămândă;
Vântul
Mușca mereu din trupu-mi,
Iar noaptea,
Se întindea meschin;
Supărată,
Zac îngropată în mine,
În muguri cenușii,
pe ramuri rupte,
Seva îmi clocotea în vene fremătând,
Din rădăcinile înfipte
În propria-mi conștiință.

Nota de plată - de Zavoianu Vali

Ce repede s-a dus tot ce-am trăit
Câtă strădanie s- adun averi
Şi azi sunt doar un chip îmbătrânit
Pe marele lui drum spre nicaieri.

Am buzunarul plin de amintiri
Şi-un suflet ce scânceşte-agonizat
Sunt duse toate...fericiri, iubiri
Eu bat la porţi de ceruri resemnat.

Pe unde să las semne c-am trăit?
Că nu am nici copii şi nici nepoţi
Nu-i cine să mă plângă, la sfârşit
Nici nu m-am dus şi sunt uitat de toţi.

Ce repede s-a dus, parcă n-a fost
Am irosit în van al vieţii dar
Eu am trăit pe lume fără rost
Şi-acum mi-e bătrâneţea, în zadar.

Pironit pe viață... de Nicoară Nicolae-Horia

Știu,
Pironit pe viață
Când o fi să mor
Voi muri
De viu,
Mistuit de Dor.
Tu la despărțire
Să nu vii nicicum,
Singur voi petrece sufletul
Pe drum.
Pironit pe Viață,
Ca pe-o sfântă cruce,
Suferința asta
E atât
De dulce,
Cântecul acesta,
Versul, cel mereu,
Toate vin de-a valma
Dinspre
Dumnezeu...

coapsă (*) - de Ovidiu oana-pârâu

Regina Medb cea beţivită
A fost de mine-ndrăgostită
Şi-mi propunea ca o ispită
De coapsa mea să stea lipită

Prietenia şoldului aceasta
(în irlandeză „cardes mo silasta”)
era de fapt o toană temporară
un gând erotic spus ca într-o doară

ce-ascunde-n tainiţe ştiute
umbre-ntre coapsele tăcute
care-n căldura din iatac
te-ademenesc şi se desfac

iar mai pe urmă cazna dinspre noapte
schimbată este în mângâieri şi şoapte
dar n-ai s-ajungi la inima dorită
Regina Medb nu poate fi iubită

AL TOAMNEI FREAMĂT de Patricia Serbanescu

Chiar dacă frunza-i răstignită
Când codru-şi termină foşnirea,
Natura… este fericită
Că şi-a îndeplinit, menirea.

Toamna ne frânge amintirea
Rostogolind foaia din carte,
Şi ne presară-ncărunţirea
Apropiindu-ne de moarte.

Cât freamăt se petrece-n mine,
Amestec toamna cu-al tău parfum,
Te-oi întâlni cândva… străine,
Lipindu-ţi paşii, de-al meu drum…

De vom privi frunzele rupte
Îmbrăţişaţi într-un pridvor,
Vom mângâia tâmple cărunte
Şi-om prelungi al morţii… dor.

Vedea-vom că natura mamă
E-al nostru loc de început,
Am tot trecut mereu prin vamă
Fiind iubiţi, ne-am complăcut…

Ai să-nţelegi că n-avem vină
Nu caut pentr-o viaţă… act
Nu voi găsi nicio pricină,
Aici, toţi am semnat… contract.

Sonet LXXIV - de Ovidiu Oana-pârâu

(e prea mult sânge ...)

E prea mult sânge-n fiecare rană,
Băltind pe tăietura nefăcută
Iar lutul, în genunchi, îşi urlă-n strană
Prin nefirescul ei, durerea mută.
E-nchisă poarta pentru ea în ceruri!
Sărman acest potop flămând de plângeri.
Nimic nu poate fi ca-n alte ieri-uri
Oricât îi implorăm pe draci, ori îngeri.
Cand El a spus: - "Ziditu-te-am ca mine!"
A pus şi apa vie arămie.
Vărsând-o, n-are cum să-ţi fie bine
Decât ca jertfă dată pentru glie.

Te vindeci greu şi vrei să fii ferice;
Un ciob de lut e tot o cicatrice ...

*** de Lia Neamt

Merg rătăcit în propria mea prezenţă
încolăcindu-mă pe urme rămase
printre mugurii pleoapelor născătoare
de seninătatea ascunsă în ceaţă.
Merg căutând în umbra sentimentelor
lepădarea de blestemele aprinse
de nişte tainici nimicuri pentru nimeni
care inundă fără rost focul iubirii.
Merg sădind prin sămânţa rugăciunii
răsăritul care ne să întoarcă
mângâierea clipelor îngheţate
de nedorinţa botezată dorinţă.
Merg rătăcit în propria mea prezenţă
împins de amintirile din istorii
cu rezonanţa unui poem în cântec
şi nu am taine în propria mea absenţă.

MOTANUL MITICĂ... de Catalin Codru

Ticăloasă-ţi e privirea, când te-atingi uşor de toate,
Pas uşor, mişcare moale, umbre lungi pe-ntregul spate.

Doar să prinzi şi tu ceva... sau să furi, dintre bucate...
Căci de somn te-ai săturat, gheare-înfipte arc de spate.

Să îngâni încet ceva... să ai glasul tânguit,
Cu ochi mari şi rugători... ca un suflet chinuit.
Ai simţit că e vreun rost, de cerşeală şi-ai venit,
Că doar nu, oi fi tu prost, să lipseşti de la gătit.

Când miroase-a bunăstare şi-a atâtea lucruri fine...
Cum să pleci la vânătoare... sau la lupte cu feline.
Spre cuptorul care-i cald... doar acolo-ţi este bine,
Te strecori mai faci un salt... seara asta-ncepe bine...

amnezic de Nuța Istrate Gangan

de când te ştiu am murit de o sută de ori
de când mă ştii ai înviat a o suta-una oară
tu mori în fiecare noapte iubindu-mă

dar te trezeşti în fiecare dimineaţă neştiind cine sunt

mă iubeşti cu pasiune crepusculară
şi mă uiţi cu nebunia unui solstițiu schilodit
într-un fel de parkinson sentimental
te privesc şi încerc să mă regăsesc
în circumvoluţiunile creierului tău
o secundă din mine trebuie să fi rămas acolo

mă infiltrez printre bătăile inimii tale căutându-mi chipul
ating amprentele mele pe trupul tau
mă simt curgând molcom
în sângele tău, mă regasesc în fiecare particulă
parfumul meu a rămas impregnat pe pielea ta

(vreau sa știu unde greșesc
cum să înclin balanța
dupa ce legi nescrise sa mă ghidez

eu de ce imi aduc aminte?)

tu ridici din umeri trist și nepunticios
treci cu privirea peste tâmpla şi deznădejdea mea
ochii tăi zâmbesc nevinovați și amnezici

și pentru că amintirile îţi sunt inexistente

tu mă porţi prin uitări