Chiar dacă frunza-i răstignită
Când codru-şi termină foşnirea,
Natura… este fericită
Că şi-a îndeplinit, menirea.
Toamna ne frânge amintirea
Rostogolind foaia din carte,
Şi ne presară-ncărunţirea
Apropiindu-ne de moarte.
Cât freamăt se petrece-n mine,
Amestec toamna cu-al tău parfum,
Te-oi întâlni cândva… străine,
Lipindu-ţi paşii, de-al meu drum…
De vom privi frunzele rupte
Îmbrăţişaţi într-un pridvor,
Vom mângâia tâmple cărunte
Şi-om prelungi al morţii… dor.
Vedea-vom că natura mamă
E-al nostru loc de început,
Am tot trecut mereu prin vamă
Fiind iubiţi, ne-am complăcut…
Ai să-nţelegi că n-avem vină
Nu caut pentr-o viaţă… act
Nu voi găsi nicio pricină,
Aici, toţi am semnat… contract.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu