Dulce de iubire de Elena Iuliana Constantinescu

Mi-am propus să fac o dulceață

Dar nu ori ce fel
Vreau una specială
Cu vise, dorințe,
Cu tine,
Cu mine, 
Cu noi.
O dulceață de gânduri
Ingrediente am,dar
Lipsește liantul: 
Sentimentele
Tale,
Ale mele,
Ale noastre,
Care stau ascunse
În sertarul uitării
Sub frunzele toamnei
Împrumutând culoarea lor.

9.07.2012

Luni de Veronica Simona Mereuta

seara,începe să crească iarba,

şuvoiul neliniştit de nevrute
stă să pornescă,chiar dacă
nu mai sunt de unde creşte aripi

nu mă uit înapoi
şi teama este uneori dorinţa
de început,dar lacrimi
nu mai vor să ude locuri neumblate

pot să te mai aştept încă o viaţă,
în aceasta n-am să mai filosofez însă,
despre o iubire neîmplinită,
nu mai am cuvinte să aşez pe raftul

cel mai de sus,unde privirea,sărmana,
nu mai are cum să ajungă din urmă visele,
lasă-mi poveştile mele,
nu mai cred în lumi paralele !

09.07.2012
Vero

Amiază de Veronica Simona Mereuta

e un cuvânt doar,

dogoarea miezului de noapte
nu-i cu nimic mai prejos,
deasupra, e întotdeauna luna,
a aceluiaşi cer,pe care îl atingi uneori,
gândind că lumea ţi-a părut rotundă,
încă o dată aşezând mai presus,
uimirea decât instinctul de conservare

alatăieri,ştiam să spun lucrurilor
pe numele blând al malului la care adast
punte uitată pornită către orizontul morgană,
ca şi atunci când nu vedeai rostul miezului,
timpul de după rămâne mereu de prisos,
cum tot ceea ce uiţi de fiecare dată
să spui,iar mâine vine să-ţi amintească,
ce ochi,ce buze ,ce grumaz,
ai mai fi avut de ...cercetat

doar vorbe
asemeni nouă,
doar oameni!


09.07.2012
Vero

De-o fi... de Costel Suditu

Am învăţat să nu mai fiu cu mine;

Stăpân peste întunecimile mele,
Din cupa morţii
Am băut tot veninul oferit 
Cu braţele tale;

Nu mă mai ştiu, nu mai voi nicicând
A mai cunoaşte
O altă dulce clipă în care să reapari...
O, nu!....

Nu-ţi mai dau această şansă, nemiloasă
Durere,
Tămâie parfumată speranţei mele jalnice
Ce mă arzi prin năuntru cu oasele
Jar;

De-o fi să mă mai am vreodată 
Pe mine însămi,
Rogu-mai cerului să fie la urmă,
Ca să pot muri
Împăcat.

De vrei să mă cunoşti de Costel Suditu

De vrei să mă cunoşti

Învaţă graiul nopţii
Ce îmbracă atâtea strigăte
Iubind cuvântul rătăcit la facere
Când nu voiam!
Nu voiam să părăsesc acea lume
De dinnainte de asta;
A fost singura data când
Ştiam ce vreau
Dar ce folos?...
Fusesem pedepsit
Să vă întâlnesc,
Şi v-am întâlnit;
V-am întâlnit.

pas cu pas de Carmen Zaniciuc

îmi așez gândurile

unul lângă altul în linie
ca pe bobocii de rață
cărora le-am frânt gâtul
în joaca mea de copil
îi privesc rece
fără să cunosc moartea

nici ei nu pot sta locului
mă pândesc dintr-o parte
și surâd ascuns

nu rezistă mult
și-mi fug în apă
cu aripa frântă ce bate
zborul nătâng

și ca și cum aș visa
mă întreb dacă-i gând
sau mi-e inima de vină
se chinuie să înțeleagă
o viață
ce nu poate fi scrisă
dinainte

Matematica iubirii de Cristina Maroiu

Din toata matematica,

cel mai mult imi place
impartirea, 
la doi!

Am un suflet: imi opresc
doar cat sa mai stiu 
cum ma cheama;
Ia restul si descompune-ma
in miile de fatete
ale ochilor tai!
Vei vedea…maine dimineata
zambetul meu iti va straluci
pe inelarul stang,
in montura de platina…

Gandurile, cu ele imi e mai greu…
Atunci cand nu ma dor
in cuvinte,
le acopar cu un rastimp
si le las sa dea-n parg!
Cand vor fi aproape coapte,
le vom rosti impreuna
fructul!

In cearcane am aprins candele,
ca sa ghicesti unde e inima…
Venele-mi tresalta de dorul
pasilor nerabdatori,
iar tu te miri cum de
intuiesti drumul!
Iubitule…e ca si cum oricine
si-ar cunoaste semnul din nastere:
il purtam inconstient,
mereu acolo!

Nu ma surprinde
ca ai venit la soroc,
sa-mi indulcesti golul dintre brate:
pe noi ne-a predestinat
aritmetica stelelor,
atunci cand ne-am nascut
sub acelasi semn de foc,
doi!

Cristina Maroiu
06.07.2012

Uitarea mamei... de Nicoara Nicolae-Horia

O mamă niciodată nu-i nebună,

Pe sub norii învolburați și grei
”Tatăl nostru” dacă uită să îl spună
Rostiți-l voi cu grijă-n locul ei.

Duminica o mistuie sub pleoape,
Mereu întreabă în ce zi e azi,
Ar vrea acolo liniștea s-o îngroape
Cu toate lacrimile de pe-obraz.

Așa cum pare, deseori ciudată,
Cu veșnicia dorului la sân,
O mamă nu-i nebună niciodată,
Cine crede e un om păgân.
...............................................
Azi-noapte mi-a căzut în cer o stea,
Lumina ei mă doare din cuvânt,
S-aveți răbdare-n tot ce spune ea
Și-n tot ce uită mama pe pământ...

Duminică, 8 Iulie 2012

zilele alături de umbra ta de Maria Belean

nu sunt oarecare

sunt profilate pe un cer străveziu

timidă rup ramuri din mine
în sinele lor sunt petale 
pe care șoaptele s-au așezat pe aripe de fluturi
fiecare răsuflare din vocea-ți suavă
o strecor în ființă
atingând cerurile cu acordul ei

contemplu cu privirea neștiutoare
mișcări
orientări ninse cu praful așteptării
vise umbrite de lăstari sădiți foarte des
reiau drepturile și cresc nestăpânite
peste ape
ceruri
răsărituri

cu mâini prelungite până-n stele
înclin sărutul
în noaptea de diamant a ochilor tăi
copleșiți de albastru
împreună vom saruta iarba
dimineților
prinse-n tâmple

iubite
vocea ta e ca un balsam
pentru clipe când voi aduna frunze
să-mi fie pleoapă.

am pregătit asta pentru tine de Maria Belean

într-una din nopțile acelea tuciurii 

care-și lungeau clipele rele
până-n bocanci
lipește una din fotografiile mele în centrul desenului
cu ramurile desfrunzite în jur
cu amurgul sângeriu tot mai puternic
iar tu 
un oarecare
închide intrarea în tine
să nu dau năvală
ai afla adevărul despre cum dintr-o firavă tulpină
cresc două frunze
atunci
ai respira așa mult încât ai uita să te oprești
timpul ar mări pasul și nu vreau ca tu să mergi mai repede
ai muri
iar bocancii mei s-ar umple de noroi

am rătăcit
sau pierdut
toate duminicile pe care le-am iubit
mi-e teamă că n-o să mai pot ieși
din odaia bocancului împietrit
dar
mai ales mi-e teamă
că n-o să aflăm adevărul nicicând
despre cele două frunze din copacul ars.