De-o fi... de Costel Suditu

Am învăţat să nu mai fiu cu mine;

Stăpân peste întunecimile mele,
Din cupa morţii
Am băut tot veninul oferit 
Cu braţele tale;

Nu mă mai ştiu, nu mai voi nicicând
A mai cunoaşte
O altă dulce clipă în care să reapari...
O, nu!....

Nu-ţi mai dau această şansă, nemiloasă
Durere,
Tămâie parfumată speranţei mele jalnice
Ce mă arzi prin năuntru cu oasele
Jar;

De-o fi să mă mai am vreodată 
Pe mine însămi,
Rogu-mai cerului să fie la urmă,
Ca să pot muri
Împăcat.