Luni de Veronica Simona Mereuta

seara,începe să crească iarba,

şuvoiul neliniştit de nevrute
stă să pornescă,chiar dacă
nu mai sunt de unde creşte aripi

nu mă uit înapoi
şi teama este uneori dorinţa
de început,dar lacrimi
nu mai vor să ude locuri neumblate

pot să te mai aştept încă o viaţă,
în aceasta n-am să mai filosofez însă,
despre o iubire neîmplinită,
nu mai am cuvinte să aşez pe raftul

cel mai de sus,unde privirea,sărmana,
nu mai are cum să ajungă din urmă visele,
lasă-mi poveştile mele,
nu mai cred în lumi paralele !

09.07.2012
Vero