luni, 2 iulie 2012
NE-AM TOT IUBIT... de Patricia Serbanescu
ne-am tot iubit pe flori în luncă
iubitul meu, cu gust
de... ,,încă,,
iubitul meu, cu gust
de... ,,încă,,
XXX de Mihail Rujoiu
In jurul meu doar
priviri,
In gandul meu doar
amintiri,
In visul meu doar regasiri,
In pieptul meu doar tresariri...
In jurul nostru oameni tristi,
In gandul nostru ei sunt optimisti,
In visul nostru bieti artisti,
In pieptul nostru cred ca rezisti...
In jurul lor buna oportunitate,
In gandul lor speranta va razbate,
In visul lor ei vor dreptate,
In pieptul lor,inimi ce ard in noapte...
In jurul vostru doar promisiuni,
In gandul vostru mii de minciuni,
In visul vostru se ascund amaraciuni,
In pieptul vostru ard vechi taciuni...
Si totul se invarte in jur,
In jurul meu,al nostru,
Al lor si al vostru
Si vietii-i da un nou contur.
Din cartea ;Din fum de tigara ...
In visul meu doar regasiri,
In pieptul meu doar tresariri...
In jurul nostru oameni tristi,
In gandul nostru ei sunt optimisti,
In visul nostru bieti artisti,
In pieptul nostru cred ca rezisti...
In jurul lor buna oportunitate,
In gandul lor speranta va razbate,
In visul lor ei vor dreptate,
In pieptul lor,inimi ce ard in noapte...
In jurul vostru doar promisiuni,
In gandul vostru mii de minciuni,
In visul vostru se ascund amaraciuni,
In pieptul vostru ard vechi taciuni...
Si totul se invarte in jur,
In jurul meu,al nostru,
Al lor si al vostru
Si vietii-i da un nou contur.
Din cartea ;Din fum de tigara ...
30-XI-2011
TIMPURI SOSITE de Patricia Serbanescu
venim din tainicul
văzduh
îngemănaţi şi plini
de duh,
îngemănaţi şi plini
de duh,
din lutul sfânt
ne-a zămislit
umpluţi cu dor... de infinit…
din puful pernelor din stele
a modelat un pumn de perle,
le-a’mprăştiat apoi în grabă
făcând din cer, vastă podoabă...
parte din aştrii...au mister
se plimbă-ntre pământ şi cer,
cu-argint legaţi, par omuleţi
să nu se piardă...printre vieţi
venirea lor în astă lume
le-a fost o misiune, clar!
voind s-ajute iar planeta
să urce...dimensional...
sunt oameni blânzi, cu altă fire
plini de vibraţii şi iubire,
aduc doar pacea din sublim
şi pentru toţi, un nou destin…
sunt multe transformari acum
mereu au fost în vieţi multiplu,
ne-am săturat cât am parcurs,
din calea marelui periplu.
vremuri profunde au sosit,
miroase-a viaţă-n infinit...
iar de vom fi învingători
precum ni-e datul firii,
putem Acum !... să explicăm
ce-i utopia nemuririi.
Re...voltă ! de Veronica Simona Mereuta
motto..."drumul
drept
e doar calea
spre nicăieri..."(Cetate în nor-Oană Ştefan)
ajustat..drumul spre nicăieri e doar o ...cale!
Un salt,nimic spectacular,
în sine,aceleaşi mişcări înălţătoare,
din stângăcia care mă muşcă
...un pui de conştiinţă?!
Să-i spun umărul meu drept,
înger bun de sfat,
sau,mai degrabă,
imperativul lui "te uită !"
privind la zbor neînvăţat.
Ridic o pleoapă,
stârnesc un murmur de gene somnoroase,
"Vor ochii tăi să vadă,iar,surată?!
De-atât nod ce-l cauţi în papură,
nici morţii nu-i dai vreme
să te-adoarmă,
aşa cum vrei,
la timp de somn...visând!
N-am bob zăbavă,
iertaţi-mi păcatul...fuga
de răsuflarea-mi puturoasă,
voi...preotese de plictis!
Un nicăieri închis în două zări
mă strigă atât de dulce,atât de efemer.
Şi-i spun doar drag,
căci nu-i ca dragostea,
calea dintre un dor şi-o stea,
e nenumit...
din câte nume am avut
eu doar chemarea am iubit!
Iar,paşii mei grăbiţi
să fug din mine mă alungă,
să fiu eu insămi drumul,
nibelung şi trudă,
de ham,zăgazuri,a lumii lacăte de porţi,
pătrund cu nebunia unui muribund,
împiedicat s-ajung
de-un sâmbure de adevăr!
E crud,îmi spun,sătul de singur,
fost-a floare albastră de gând,
n-aduce primăvara înapoi hrănind trecut,
doar spulberă destin în vânt,
păgân de ideal,
flămând de neştiut!
De fulger m-agăţ,
chemarea lui să-mi fie casă,
poartă şi...ACUM,
un loc unde furtuna n-are drum.
Acelaşi sfârşit
un singur început,
nu din apus şi,totuşi,răsărit,
calea spre nicăieri,
din câte n-am ştiut!
30.06.2012
Vero
spre nicăieri..."(Cetate în nor-Oană Ştefan)
ajustat..drumul spre nicăieri e doar o ...cale!
Un salt,nimic spectacular,
în sine,aceleaşi mişcări înălţătoare,
din stângăcia care mă muşcă
...un pui de conştiinţă?!
Să-i spun umărul meu drept,
înger bun de sfat,
sau,mai degrabă,
imperativul lui "te uită !"
privind la zbor neînvăţat.
Ridic o pleoapă,
stârnesc un murmur de gene somnoroase,
"Vor ochii tăi să vadă,iar,surată?!
De-atât nod ce-l cauţi în papură,
nici morţii nu-i dai vreme
să te-adoarmă,
aşa cum vrei,
la timp de somn...visând!
N-am bob zăbavă,
iertaţi-mi păcatul...fuga
de răsuflarea-mi puturoasă,
voi...preotese de plictis!
Un nicăieri închis în două zări
mă strigă atât de dulce,atât de efemer.
Şi-i spun doar drag,
căci nu-i ca dragostea,
calea dintre un dor şi-o stea,
e nenumit...
din câte nume am avut
eu doar chemarea am iubit!
Iar,paşii mei grăbiţi
să fug din mine mă alungă,
să fiu eu insămi drumul,
nibelung şi trudă,
de ham,zăgazuri,a lumii lacăte de porţi,
pătrund cu nebunia unui muribund,
împiedicat s-ajung
de-un sâmbure de adevăr!
E crud,îmi spun,sătul de singur,
fost-a floare albastră de gând,
n-aduce primăvara înapoi hrănind trecut,
doar spulberă destin în vânt,
păgân de ideal,
flămând de neştiut!
De fulger m-agăţ,
chemarea lui să-mi fie casă,
poartă şi...ACUM,
un loc unde furtuna n-are drum.
Acelaşi sfârşit
un singur început,
nu din apus şi,totuşi,răsărit,
calea spre nicăieri,
din câte n-am ştiut!
30.06.2012
Vero
Se-ntoarce libertatea acasă, pentru bal de Ovidiu Oana-parau
În primăvara
blândă, ce-n pace se-aşezase,
Se întorceau cu
păsări plecate la-ntomnări
Oştirile române şi răscoleau oraşe
Eroii de la Plevna sub flori şi sub urări.
De Dunăre trec iute şi-n Giurgiu se opresc,
Popas cu rânduială şi slujbe pentru morţi;
Aici, la frontieră, o clipă îi cinstesc
Pe cei ce-s duşi la ceruri să-i facă ţării porţi.
În Bucureşti e freamăt, c-aşa s-a poruncit:
Serbare să se facă şi-un arc să pomenească;
Fanfare spre Băneasa pe loc s-au rânduit,
Iar Prinţul Carol oastea aşteaptă să sosească.
Un murmur lung de-arame venea dinspre oraş,
Din Sărindar, din Bucur, Sânt Gheorghe, Bărăţie,
Trei sute de biserici, de clopote sălaş,
Stârnesc pe mic şi mare la sărbători să vie.
Şi s-a pornit alaiul prin coridor de flori,
Armia steagu-şi poartă sub Arcul triumfal,
Victoria i-a noastră, comoară-ntre comori,
Se-ntoarce libertatea acasă, pentru bal.
Oştirile române şi răscoleau oraşe
Eroii de la Plevna sub flori şi sub urări.
De Dunăre trec iute şi-n Giurgiu se opresc,
Popas cu rânduială şi slujbe pentru morţi;
Aici, la frontieră, o clipă îi cinstesc
Pe cei ce-s duşi la ceruri să-i facă ţării porţi.
În Bucureşti e freamăt, c-aşa s-a poruncit:
Serbare să se facă şi-un arc să pomenească;
Fanfare spre Băneasa pe loc s-au rânduit,
Iar Prinţul Carol oastea aşteaptă să sosească.
Un murmur lung de-arame venea dinspre oraş,
Din Sărindar, din Bucur, Sânt Gheorghe, Bărăţie,
Trei sute de biserici, de clopote sălaş,
Stârnesc pe mic şi mare la sărbători să vie.
Şi s-a pornit alaiul prin coridor de flori,
Armia steagu-şi poartă sub Arcul triumfal,
Victoria i-a noastră, comoară-ntre comori,
Se-ntoarce libertatea acasă, pentru bal.
EUFORIE II de Boris Ioachim
Mi-am spus că,
totuşi, viaţa e frumoasă
- După un chin,
şi-o boală şi-un blestem -
De stihiile vremii nici nu-mi pasă
Şi nici de amintire nu mă tem.
Cu-obrazul sprijinit în palma stângă
Privesc pe geam la plopii ce şoptesc
Şi vreau ca soarta mea nătângă
De piatra vie a vieţii s-o zdrobesc.
Treceau pe lângă mine anotimpuri
Dar mie de trecut îmi era dor
Dar ducă-se-n pustii acele timpuri!
Azi mă simt viu şi nu mai vreau să mor.
Vreau tot ce este rău să las în urmă
S-arunc amarul tot în vânt turbat
Să uit c-am fost amestecat în turmă
Şi-am fost un ins cu numele pătat.
Vreau soarele să-l pot privi în faţă
Şi inima-mi să ardă vreau s-o fac
O! Simt atâta dragoste de viaţă
Că pân’ şi-a-nopţii stele reci îmi plac.
…Îmi spun că , totuşi, viaţa e frumoasă,
Că limpedea speranţă n-am pierdut,
De stihiile vieţii nici nu-mi pasă
Atâta timp cât, încă, n-am căzut…
De stihiile vremii nici nu-mi pasă
Şi nici de amintire nu mă tem.
Cu-obrazul sprijinit în palma stângă
Privesc pe geam la plopii ce şoptesc
Şi vreau ca soarta mea nătângă
De piatra vie a vieţii s-o zdrobesc.
Treceau pe lângă mine anotimpuri
Dar mie de trecut îmi era dor
Dar ducă-se-n pustii acele timpuri!
Azi mă simt viu şi nu mai vreau să mor.
Vreau tot ce este rău să las în urmă
S-arunc amarul tot în vânt turbat
Să uit c-am fost amestecat în turmă
Şi-am fost un ins cu numele pătat.
Vreau soarele să-l pot privi în faţă
Şi inima-mi să ardă vreau s-o fac
O! Simt atâta dragoste de viaţă
Că pân’ şi-a-nopţii stele reci îmi plac.
…Îmi spun că , totuşi, viaţa e frumoasă,
Că limpedea speranţă n-am pierdut,
De stihiile vieţii nici nu-mi pasă
Atâta timp cât, încă, n-am căzut…
BAT CEASURI BAT de Mihail Rujoiu
Bat ceasuri bat,cu
mare inversunare
Se ascund mereu sub
limbile de lut
Si le-nteleg ca greu ma mai apasa
Un vis neterminat,din vesnicul trecut.
Bat ceasuri bat,cu mare inversunare
Se ascund mereu sub limbile de lut
Si-ntratatea nopti aud cum plange
Materia in somnul ei cel crud.
In spatele unui feeric curcubeu
Ce sfarma negura dintr-un gand,
Eu te privesc instantaneu
Lanturi vechi ce se topesc razand.
Bat ceasuri bat,cu mare inversunare
Se ascund mereu sub limbile de lut,
In mine vesnice ninsori se ascund
Si ma doboara in trecut.
Bat ceasuri bat,cu mare inversunare
Se ascund mareu sub limbile de lut,
Si-ntratatea nopti aud razand
Voioase vise din vesnicul trecut.
Din cartea ; Din fum de tigara...
Si le-nteleg ca greu ma mai apasa
Un vis neterminat,din vesnicul trecut.
Bat ceasuri bat,cu mare inversunare
Se ascund mereu sub limbile de lut
Si-ntratatea nopti aud cum plange
Materia in somnul ei cel crud.
In spatele unui feeric curcubeu
Ce sfarma negura dintr-un gand,
Eu te privesc instantaneu
Lanturi vechi ce se topesc razand.
Bat ceasuri bat,cu mare inversunare
Se ascund mereu sub limbile de lut,
In mine vesnice ninsori se ascund
Si ma doboara in trecut.
Bat ceasuri bat,cu mare inversunare
Se ascund mareu sub limbile de lut,
Si-ntratatea nopti aud razand
Voioase vise din vesnicul trecut.
Din cartea ; Din fum de tigara...
11-VI-1995
...și dacă e să fie... de Nuța Istrate Gangan
Iubirea în aceeaşi
ecuaţie cu sinuciderea.
"Nu mă mai
iubeşte, mă înşeală, nu mai are rost să trăiesc. Din iubire prea multă pentru
EL o să mă arunc în fața trenului".
Iubirea pusă în aceeaşi ecuaţie cu crima.
"Dacă nu e a mea, atunci să nu fie nici a altuia."
Şi mă întrebam: Mai este iubire?
Iubirea are o doză de obsesie şi nebunie, de gelozie şi lipsa de raţiune. Dar când toate acestea o copleşesc se mai poate numi iubire?
Când pasărea albă se transformă în acvila hrăpăreaţă care îţi smulge ochii şi vrea să-ţi ciugulească cadavrul, când mângâierea devine pumn şi vorba dulce devine pumnal împlântat drept în inimă, se mai poate numi iubire?
Unde greşim atât de mult?
Când ni se greşeşte atât de mult?
Mai e iubire sau e jaf la drumul mare? Sau inimă călcată în picioare, fărâmiţată şi aruncată la primul coş de gunoi?
Ce te face să priveşti obsesiv telefonul, să-i cotrobăieşti buzunarele, să iscodeşti prietenii, să te uiţi cu un fel de ciudată nevoie la cutia cu pilulele de somn? Ce te face să crezi că EL o să-şi schimbe gândul de a pleca dacă tu ameninţi ca fără el nu vrei să mai trăieşti?
Că mai bine mori, că viaţa nu există dincolo de pierduta lui iubire.
Nu știu.
Dar un lucru ştiu sigur. Iubirea e frumoasă. Şi sinceră. Nu are urme de ruj pe gulerul cămăşii de la buze străine. Dă telefon când promite. Şi dacă nu te mai vrea îţi cumpără un buchet de flori şi-ţi mulţumeşte că ai existat.
Ştiu sigur că iubirea nu-ţi taie venele, nu te aruncă în fata trenului şi nu-ţi face cu ochiul dintr-o cutie cu somnifere. Şi nu-ţi pune un pistol la tâmplă.
Îmi aduc aminte de un tablou pe care l-am văzut odată la cineva. Un cal superb care alerga singur într-un peisaj de vis."Lasă-l liber. Dacă e să fie al tău, se va întoarce şi va alerga spre tine"
Iubirea pusă în aceeaşi ecuaţie cu crima.
"Dacă nu e a mea, atunci să nu fie nici a altuia."
Şi mă întrebam: Mai este iubire?
Iubirea are o doză de obsesie şi nebunie, de gelozie şi lipsa de raţiune. Dar când toate acestea o copleşesc se mai poate numi iubire?
Când pasărea albă se transformă în acvila hrăpăreaţă care îţi smulge ochii şi vrea să-ţi ciugulească cadavrul, când mângâierea devine pumn şi vorba dulce devine pumnal împlântat drept în inimă, se mai poate numi iubire?
Unde greşim atât de mult?
Când ni se greşeşte atât de mult?
Mai e iubire sau e jaf la drumul mare? Sau inimă călcată în picioare, fărâmiţată şi aruncată la primul coş de gunoi?
Ce te face să priveşti obsesiv telefonul, să-i cotrobăieşti buzunarele, să iscodeşti prietenii, să te uiţi cu un fel de ciudată nevoie la cutia cu pilulele de somn? Ce te face să crezi că EL o să-şi schimbe gândul de a pleca dacă tu ameninţi ca fără el nu vrei să mai trăieşti?
Că mai bine mori, că viaţa nu există dincolo de pierduta lui iubire.
Nu știu.
Dar un lucru ştiu sigur. Iubirea e frumoasă. Şi sinceră. Nu are urme de ruj pe gulerul cămăşii de la buze străine. Dă telefon când promite. Şi dacă nu te mai vrea îţi cumpără un buchet de flori şi-ţi mulţumeşte că ai existat.
Ştiu sigur că iubirea nu-ţi taie venele, nu te aruncă în fata trenului şi nu-ţi face cu ochiul dintr-o cutie cu somnifere. Şi nu-ţi pune un pistol la tâmplă.
Îmi aduc aminte de un tablou pe care l-am văzut odată la cineva. Un cal superb care alerga singur într-un peisaj de vis."Lasă-l liber. Dacă e să fie al tău, se va întoarce şi va alerga spre tine"
ALEŞII... de Patricia Serbanescu
Moto: Căci atunci când se ridică sus oamenii de nimic...
nelegiuiţii mişună pretutindeni.(Psalmul 11)
nelegiuiţii mişună pretutindeni.(Psalmul 11)
Aştept trompeta care doarme-n dorul lelii
Peste noian de vise... pe morminte...
Şi în sfârşit, să înjugăm la carul vremii...
Că soarta ţării e trecută-n cele sfinte!
De n-om trezi cu toţii în picioare
Şi om privi cu ochii făcuţi roată
Poate-om deschide ocnele de sare
Şi-om presăra-o dur...neprelucrată...
Refuz să mă tot bâlbâi prin reforme,
Mă tot gândesc la neamul meu, divin...
Caci oropsiţi, primeam doar norme
Şi-ncă primim, de peste tot ordin.
De ne-am uni cu fraţi plecaţi peste hotare
Am fi ca frunza... şi crescuţi ca iarba
Şi-am dovedi ca n-am trăit degeaba,
Formând precum strămoşii... O Românie Mare!
Vei veni… de Lacramioara Lacrima
Stiu ca maine vei
veni
Alungand ganduri
pustii
Ploua parca fara rost
Am ramas cu tot ce a fost…
Frunzele fosnesc un cant
Suspina-n alint de vant
Pomi apleaca ramuri la pamant
Amintindu-mi ce departe sunt
De a ta privire, de zambetul tau,
Totusi esti aproape de sufletul meu
Stropii cad intr-una pe fereastra mea
Eu gandind mereu la prezenta ta,
O idee marginita-n dor
Ce-o imbratisez placut si usor,
Ploua, ploua, iar si neincetat
Poate cerul este-ndurerat
Ma priveste si-asa isi da seama
Ca fara iubire simti ca ti-este teama
Teama de singuratate
Lipsit de mister si de bunatate
Stiu ca maine vei veni
Ganduri triste se vor risipi
Ploaia va fi tandra ca un tainic vis
Implinindu-se precum ai promis…
Se insereaza, ploua-n noapte,
De as auzi ale tale soapte
Care le rosteai candva
Tristete-n ecou nu as mai avea
Miile de picuri crancen tulbura
Natura ce-n aer frigu-o vantura
Sperantele ude iaras’ le usuc
Iubirea in suflet daca mi-o aduc
Sa indeparteze greul lipsei tale
Maine vei veni cu dragostea mare
Apoi, voi uita clipe ce s-au scurs
Uite, pica ploaia si se-neaca-n plans
Va rasare zambet ca al primaverii
Vestind dintr-o data ziua aniversarii
De cand noi ne stim, simplu ne-am aflat
Traind cu iubire si adevarat
Un timp care-n taina, astazi il pastram,
Pretioase, pure amintiri avem…
Continuam in dragoste invaluiti
Drumul cel cu flori, pomii inverziti,
Ascultand la pasari…cele cantatoare
Ma-ntreb de maine ai sa vii tu, oare?
Ploaia cu fiori cade, ma atinge
Cuvinte din stropi incerc a distinge…
Ploua parca fara rost
Am ramas cu tot ce a fost…
Frunzele fosnesc un cant
Suspina-n alint de vant
Pomi apleaca ramuri la pamant
Amintindu-mi ce departe sunt
De a ta privire, de zambetul tau,
Totusi esti aproape de sufletul meu
Stropii cad intr-una pe fereastra mea
Eu gandind mereu la prezenta ta,
O idee marginita-n dor
Ce-o imbratisez placut si usor,
Ploua, ploua, iar si neincetat
Poate cerul este-ndurerat
Ma priveste si-asa isi da seama
Ca fara iubire simti ca ti-este teama
Teama de singuratate
Lipsit de mister si de bunatate
Stiu ca maine vei veni
Ganduri triste se vor risipi
Ploaia va fi tandra ca un tainic vis
Implinindu-se precum ai promis…
Se insereaza, ploua-n noapte,
De as auzi ale tale soapte
Care le rosteai candva
Tristete-n ecou nu as mai avea
Miile de picuri crancen tulbura
Natura ce-n aer frigu-o vantura
Sperantele ude iaras’ le usuc
Iubirea in suflet daca mi-o aduc
Sa indeparteze greul lipsei tale
Maine vei veni cu dragostea mare
Apoi, voi uita clipe ce s-au scurs
Uite, pica ploaia si se-neaca-n plans
Va rasare zambet ca al primaverii
Vestind dintr-o data ziua aniversarii
De cand noi ne stim, simplu ne-am aflat
Traind cu iubire si adevarat
Un timp care-n taina, astazi il pastram,
Pretioase, pure amintiri avem…
Continuam in dragoste invaluiti
Drumul cel cu flori, pomii inverziti,
Ascultand la pasari…cele cantatoare
Ma-ntreb de maine ai sa vii tu, oare?
Ploaia cu fiori cade, ma atinge
Cuvinte din stropi incerc a distinge…
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)