EUFORIE II de Boris Ioachim

Mi-am spus că, totuşi, viaţa e frumoasă

- După un chin, şi-o boală şi-un blestem -
De stihiile vremii nici nu-mi pasă
Şi nici de amintire nu mă tem.

Cu-obrazul sprijinit în palma stângă
Privesc pe geam la plopii ce şoptesc
Şi vreau ca soarta mea nătângă
De piatra vie a vieţii s-o zdrobesc.

Treceau pe lângă mine anotimpuri
Dar mie de trecut îmi era dor
Dar ducă-se-n pustii acele timpuri!
Azi mă simt viu şi nu mai vreau să mor.

Vreau tot ce este rău să las în urmă
S-arunc amarul tot în vânt turbat
Să uit c-am fost amestecat în turmă
Şi-am fost un ins cu numele pătat.

Vreau soarele să-l pot privi în faţă
Şi inima-mi să ardă vreau s-o fac
O! Simt atâta dragoste de viaţă
Că pân’ şi-a-nopţii stele reci îmi plac.

…Îmi spun că , totuşi, viaţa e frumoasă,
Că limpedea speranţă n-am pierdut,
De stihiile vieţii nici nu-mi pasă
Atâta timp cât, încă, n-am căzut…