Piatră albă... de Cătălin Codru

Piatră albă de pământ,
Aşezată-n cap de sfânt,
Mi te-ai răsărit odată,
Tu cu liniştea curată.

Mi te-ai răsărit în cale,
Vremea ostenirii sale,
Duci odihnă, pentru toţi,
Oameni buni, proşti şi netoţi.

Aşezată ca un şir,
Dai fiori de flori de mir,
Din lumină nu laşi umbră,
Tu şi soarta asta sumbră!

Aşezată-n cimitir,
Pentru rob... pentru martir,
Cu aripile-ndreptate,
Faci din semn... eternitate!

Nu eşti simbolul păgân,
Dar eşti semn de cap de drum,
N-ai păreri şi n-ai nici viaţă,
Noapte fără... dimineaţă!

Am să fug şi eu cândva
Eu... din lumea asta toată
Să vă las să-mi duceţi dorul
Dac-o fi... şi-o fi vreodată...

Dragostea e... de Lacramioara Lacrima

Dragostea e dar ales
Care nu are un pret
Daca-n inima iti intraN-ai nevoie de cuvinte,
Din priviri te intelegi
Cu persoana care-o crezi
C-o iubesti si te iubeste
Zi de zi…iubirea creste…
Ca o floare ce te-ncanta
Te rasfata, te alinta,
Cu caldura o pastrezi
Sa nu moara., sa n-o pierzi,
Sufletul o ocroteste
E frumoasa si-nfloreste
De-o mangai, ea iti raspunde,
Intr-o vraja te surprinde
Un parfum suav de crin
Oglindit in simturi fin,
Aripi blande de prin vant
Iti adie simplul gand
Dulce te imbratiseaza
Molcom dorul iti vibreaza…
Buze-n zambet coloreaza
Chipul iar se lumineaza….

Dragostea e ca un freamat
Niciodata n-are capat
Nu se strege nici de ploaie
Emotii ce curg siroaie
Picaturi…placuti fiori
Pan’ la lacrimi uneori
Ce rasar din fericire
C-ai descoperit iubire…
Si cu fiecare rima
Ma apropii mult de tine
Dragoste impartasita
Simt acum ca sunt iubita,
Multumesc, mandrului soare,
Pentru mine ca rasare
Raze-mi impletesc rochita
Tot visand a ta gurita,
Multumesc, naturii-ntregi,
Caci in ea pot sa-mi petrec
Ceasuri fermecate-n vis
Ce-apoi le revars in vers,
Multumesc, reginei luna,
Dragostei ne da o mana
Lunecand printre stelute
In taina de luminite…

Colaj in punctul zero de Lavinia Amalia

(Pot suporta sa fiu intrerupta cand vorbesc,

dar nu voi tolera sa fiu intrerupta cand tac

si cand iubesc.)

Dorul tau  aluneca in primavara parului meu

Ochii-ti intalnea lumea unui singur vis

In care doua trupuri au aceiasi umbra

Mi-ai inflorit pe buze margaritare 

Curg zapezile...

Din nori se crapa cerul 

Sub timpul ce-si tremura genunchii

Ne indragostim haotic

Aruncam lacatele sigurantei cusute in sange

de cineva  mai inalt decat noi

Si ne trezim legati fedeles

impiedicandu-ne. 

Rareori intalnim stanca

Dragostei

Dar cum s-o urcam cu serpii incolaciti de glezne?

Pe umerii mei, iernile ning asteptarile

Transpira gandul de-atata alergare

in abis

Toamna-mi plange in palmele tale

lacrimile

Bezna si lumina se-mpletesc

cu apocalipsa inimii

care e de fapt o banda de prins muste

atarnata de soare

in care orbiti de miscarea culorilor

ne prindem unul cate unul

toate personalitatile in care am trait

am ramas un punct agatat intr-un cerc

-punctul zero.

Stam cocotati amandoi

In ciuda legilor matematicii.

Hai sa facem ordine langa noi

Sa stergem praful,

Sa aruncam traditiile-mpaiate

Legatura dintre iarba si stea

E mana ta intinsa

Sa tina pe a mea

Poate una din franturile acestor dimineti ne va da drumul

Sa zburam liberi pe ceruri rotunde.

Azi, tacerile( neascultate) imi zbat aripile

Daca as fi stiut ce viata duc vulturii,

 As fi preferat soarta porumbelului...

SE DUC BĂTRÂNII… de Boris Ioachim

Se duc bătrânii…se tot duc
Rămânem noi, seminţe goale
Privind spre soarele-răsare
Cu zâmbet veşted şi năuc.

Se duc bătrânii – am rămas
Doar noi, a veacului urdoare
Privind spre soarele-răsare
Cu ochi de câine de pripas.

Se duc bătrânii – lutul lor
Îngraşă brazda ce hrăneşte
Făpturi groteşti, cu ochi de peşte
Ce merg pe loc, fără vreun spor.

Se duc bătrânii – cruci de lemn
Le stau la cap, ca să-i păzească
De-o generaţie drăcească
Ce n-are-n grai cuvântul “demn”.

Se duc bătrânii – ca un fum
Ca o miresmă de tămâie
Şi-n urma lor ce-o să rămâie?
Doar buruieni, pustiu şi scrum.

Se duc bătrânii… se tot duc
Căci lumea asta li-i străină,
Se duc spre taină şi lumină
Lăsându-ne deştepţi – dar singuri cuc…

Azi, roibul meu ... de Ovidiu Oana-pârâu

Azi,

roibul meu

aşteaptă nerăbdător

să pornim

spre lumea

dimineţilor noastre.

L-am adăpat

cu roua

de pe pajişti

şi lacrimi curse

în lungile nopţi

de visare.

Poartă

pe botul reavăn,

aromă de ierburi

şi flori

cu numele tău.

evadare din cerc de Renate Müller

literele tale 
n-au avut tăria să mă lege
sunt două cuvinte
care au valoare doar pe hârtie
în rest
mă-nconjoară răsuflarea lor în gol

cu pletele cui voiai să-mi împleteşti cunună
oceanul tău e plin de sirene
le-ai fi tăiat şuviţele pentru un legământ?

ţărmul spre tine a rămas închis
mi-am pierdut iubirea
agăţată de alge
voiam s-o îngrop în nisip
săpând
mi-am regăsit ochelarii prin care văd clar
tu pentru mine ai fost doar răscrucea
pe care am poposit un timp
să-mi recuperez orientarea

HD 31.01.2013 RM

INSOMNIE… de Patricia Serbanescu

Într-o noapte fără lună
Am avut gânduri buimace
Erau oi, retrase-n stană
Trupul sta, fachir pe ace…

Mi le transferam în vise
Formând cu ele un lied,
Puţine au fost promise
Luându-le cu mine-n vid.

Am zburat mereu prin ere
Şi adulţi , dar şi copii,
Pe drum şerpuit de stele
Neputând… silabisii...

Te cătam pe Sus… în Sine
Scrutând locu’-n lung şi-n lat,
Te-nfruptai cum se cuvine
Din Edenul minunat…

Am pierdut însă cadenţa
Unui timp ce-i calcinat,
Încă îmi aştept prezenţa
Într-un film, mult însemnat.

Suflul iernii l-am gonit
Din spirit şi dintre coaste
În respiro, am iubit
Să eliberez… năpaste...

Cât esti tânăr şi puternic
Nu te-atinge nicio undă
Însă totul e vremelnic,
Roata… d’aia e rotundă.

31.01.2013

Voi cere… de Mihaela Codleanu

Voi cere ochilor să se prefacă-n frunze,
Voi cere pleoapelor să se prefacă-petale,
Voi cere pielii să se prefacă-n scoarţă,
Voi cere corpului să se prefacă-n trunchi.
Voi cere mâinilor să se prefacă-n ramuri,
Voi cere picioarelor să se prefacă-n rădăcini.

Mă voi implânta adânc în pământ…
Frunzele mele vor tremura,
Petalele vor fermăta,
Scoarţa mă va feri de ploi şi vânturi,
Trunchiul si ramurile nu mi se vor clătina
Cu o singură îndoială!
Mă vor susţine rădăcinile…

Mă bucur că voi fi arbore
Căci am oboist să fiu om.
Mă bucur c-o să-nvăţ să tremur, să cresc
În alt fel… faţă de cum ştiam!
Mă bucur că o să umbresc
Doar pe cei ce mă vor iubi.
Mă bucur că voi fi spălată cu rouă
Şi voi fi ştearsă de soare,
Că voi fi plină de păsări si licurici!
Străină de singurătăte şi durere…

Poate atunci, poate doar atunci altfel m-ai iubi!

BIOGRAFIE VI de Boris Ioachim

Sunt blestemat să fiu copil
Deşi, demult nu-mi mai stă bine
Fiindcă ochii-mi plec umil
Şi plânsul lumii ţipă-n mine.

Bărbat cu tâmple de omăt,
Cu dinţi pătaţi de nicotină,
Ce ştiu să-njur şi să mă-mbăt –
În suflet, totuşi, port lumină.

Mereu ursuz şi cătrănit
De-a vieţii rea meschinărie
În mine-ascund, necontenit,
Crâmpeie de copilărie.

Sunt serios din cale-afar’
Şi mersul lumii ştiu să-l judec
Dar gândul meu, copil hoinar,
Spre slăvi se-nalţă, ca un cântec.

Pe stradă, demn şi aferat,
Fudul discut politichie -
În timp ce-n piept fiori se zbat
Din vesela-mi copilărie.

Deşi de-un veac ştiu ce-i tristeţea,
Iar jungla vieţii ştiu ce-nseamnă,
Zglobiu mă strigă tinereţea
Şi la hârjoană mă îndeamnă.

…Sunt blestemat să mor copil
- Deşi, de mult nu-mi mai stă bine –
Căci, vesel, muguri de april,
Se tot deschid, râzând, în mine…

fără nume de Renate Müller

vreau să mă pierd
să descopăr drumuri în mine
să umblu pe cărări neumblate
prin holuri deschise împrejmuite
de înalte coloane de piatră
pe care s-au răsucit
rugi sălbatici de trandafiri

în mine-i o ţară albastră
cu albe statui îngereşti
sculptate din marmoră rece
ce nu aparţin nimănui
regatul e neocupabil
singură prin el păşesc
păzesc stăpână pe mine
sanctuarul tăcut
şi-l feresc neobosită
de mulţime

HD 28.01.2013 RM