Sunt blestemat să fiu copil
Deşi, demult nu-mi mai stă bine
Fiindcă ochii-mi plec umil
Şi plânsul lumii ţipă-n mine.
Bărbat cu tâmple de omăt,
Cu dinţi pătaţi de nicotină,
Ce ştiu să-njur şi să mă-mbăt –
În suflet, totuşi, port lumină.
Mereu ursuz şi cătrănit
De-a vieţii rea meschinărie
În mine-ascund, necontenit,
Crâmpeie de copilărie.
Sunt serios din cale-afar’
Şi mersul lumii ştiu să-l judec
Dar gândul meu, copil hoinar,
Spre slăvi se-nalţă, ca un cântec.
Pe stradă, demn şi aferat,
Fudul discut politichie -
În timp ce-n piept fiori se zbat
Din vesela-mi copilărie.
Deşi de-un veac ştiu ce-i tristeţea,
Iar jungla vieţii ştiu ce-nseamnă,
Zglobiu mă strigă tinereţea
Şi la hârjoană mă îndeamnă.
…Sunt blestemat să mor copil
- Deşi, de mult nu-mi mai stă bine –
Căci, vesel, muguri de april,
Se tot deschid, râzând, în mine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu