Cos pleoapa mea de cea a luminii
fara anestezia inimii,
lutul doare la fel.
Iubesc verdele,muntii
si aborigenii
cate-odata iubesc un nimeni
pictez natura-i moarta in ochii tai
uneori pensula imi da virgula
printre genele viselor.
Astern panza goala
peste frigul din mine
in asteptarea maestrului
sub atingerea caruia
nimicul e Totul
nu plangeti cu turturi peste mine
dupa ploi pietrele miros a verde
de mucegai
de-aceea iubesc eu aborigenii
cum sa vad omenia
in sufletul celor ce nu o au?
cum sa ma oglindesc intr-o privire
fara lacrimi de fericire?...
Din lipsa zambetului apar buruieni,
broaste,serpi si caracatite ce
beau gin tonic si ragaie injurii.
Foarte rar mai apar si minuni
precum fluturii in larvele de ganduri
cand tacerile sunt ascultate
insa multi prefera sa doarma viata
de dragul altora...
Copiii imbatranesc prea repede,
adultii "mor"inainte de a trai.
Asa e in jur
gandirea si vointa sunt precum zborul pasarilor,
fiecare cat poate
Doar moartea striga,iar eu am asurzit de-atatea stiri
prefer leganarea viselor intr-o lume
unde pronumele posesiv nu exista.
Pe langa mine trec clipele de bronz,
de argint,de aur,
din colivii zboara liliecii...
De-odata,marea isi varsa nisipul
unui scrin naufragiat-iubirea noastra
si-am inteles ca am murit demult
numai umbrele se plimba triste
pe malul inverzit al
raului Vietii
...
Doar pleoapa mea-copil
am cusut-o
de verdele luminii