prea îndelung zămislite de-o inimă
muribund dornică de viaţă
întotdeauna uit cum mă cheamă,
o amăgire cât luna de rotundă
mă priveşte în oglindă
rima are să-mi ajungă până la ultimul respiro
de unde voi fi pe cont propriu
de ciudăţenie amestecată cu uimire
păsările vor zbura şi dincolo
chiar dacă nu le voi auzi dorinţa
şi am s-o iau de la capăt
desfrânat dornica de
prima înfăţişare a liniştii.
24.01.2013
VeSMe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu