Am stat cu moartea la taifas de Emil Marian

Am stat cu moartea la taifas,

Chiar astăzi, la plimbare,

Și am vorbit peste un ceas,

Privind valuri pe mare.

Era-mbrăcată –n alburiu,

Parcă era mireasă

Iar părul roșu, un foc viu,

O făcea mai frumoasă.

-Te credeam babă in lințoliu

Cam știrbă și hidoasă,

Cu haine negre ca de doliu

Și-avînd în mîn-o coasă!

-O, lumea-i rea, invidioasă

Și-i place să bîrfească,

Să nu se afle că-s frumoasă,

Plăcerea-mi să dorească!

Nu este bine toți a ști

Cît de frumoasă sunt,

De-ndată lumea și-ar dori

S-ajungă în mormînt.

Nu mă arăt la orișicine

Să-mi știe-nfățișarea,

Căci dacă află nu e bine,

Îl poate fura marea.

-Și-atunci cu mine cum va fi,

Că fața-ți am văzut,

Cumva pe mine m-oi dori,

Să-mi dai al tău sărut?

-Nu încă, tu mai ai de mers,

Sfîrșitu-ți e departe,

Mai bine pune asta-n vers,

Să știe toți de moarte.

Și-am mai vorbit de toate cele,

Așa ca prieteni vechi,

Și-i mîngîiam părul inele,

Trecut după urechi.

Îmi povesti-ntîmplări trecute,

Fiorii m-au trecut,

I-am spus și eu destul de multe,

Ce-n viață am avut.

Cînd soarele s-a stins în mare,

Ea și-a luat un bun rămas.

Stăteam năuc privind în zare,

C-am stat cu moartea la taifas.

Picaturi de soare de Veronica Simona Mereuta

ca si cum pasii ar trebui sa fie pe indelete
asternuti unul inaintea celui ramas fara trecut
leaganul dintre meri te asteapta
sa-ti amintesti gustul de rosu incins la foc mic
fragii culesi cu mana ta din gradina bunicii
stiu sa te cheme la fel catre adevarul fara umbra

azi am privit un apus printre lacrimi
sau dincolo de ele
eu si soarele caldut de iarna, prieteni intru culoare
maini intinse a mangaiere, deopotriva ruga,vis si implinire
lumina in golul pe care noaptea nu-l poate inchide
catre maine

15.01.2013
VeSMe

Stare de Costel Suditu

Un şarpe ce s-a strâns în mine din
A neştiinţei stare de absenţă,
Cu ploi aducătoare de carenţă
Şi ger cu tremurare şi venin,

S-a-ncolăcit ca dragostea pe ură,
Sugrumător pe felul meu dibaci,
Să-mi râdă buza fără uitătură,
Când mă-ntâlnesc pe drumul meu cu draci.

Şi strânge tot mai tare… o reptilă
Să fiu şi eu, precum fierbinţi, sunt reci
Aceste lucruri printre care treci,
Acoperite cu dezgust şi milă.

Noapte pe mare de Elena Valeria Ciura

Pictează luna cercuri străvezii-
Îi fură marea lacrimi nencetat 
Şi dinspre mal , înspre pustii ,
Covor în scoici bătut şi nestemat.

O furie îşi dezgoleşte trupul
Eburnean, dar rece şi parşiv
Pe mateloţi îi vrea ca soţi în valuri-
Ofrandă în alginu-i coş, marin.

Privea Luceafărul spre vechiul far
Dar nicio umbră-n depărtare nu-i!
E tristă marea-n astă seară-
Un mic delfin apare cu un pui,

Se-nviorează, chiar sclipeşte valul
Şi stele se adună-n salbe albăstrii
Să ducă, la culcare, luna cu alaiul
Ce-ntrezăreşte-n spumă o nouă zi!

Şi fredonau pescarii cântec neştiut
Cu voci de bas, neînfricaţi cântau
Pe mal- neveste şi copii, copile
Cu strigăte de dor îi petreceau...

Zaniciuc Carmen

a fost ultima dată când frunza a căzut în felul acela
pământul s-a întors cu-n ceas în urmă
și pașii ei au mai putut dansa 
cu florile ce-și scuturau petalele

va călca pe ultima frunză
și se va face liniște
într-o adiere din toiul nopții
când mașinile nu mai trec decât rareori
și vocile șoptesc
ce nu poate fi rostit
ziua

Penumbre asupresc sidefuri de Ovidiu Oana-pârâu

Un vis, un pas spre noapte. Storuri

mişcate lin de adieri.

Sub preapărelnice-nvieri

de cânt de greieri prinşi în coruri

Întreţesut peste argintul

din soare oglindit selenic

sărut de alb, pe trup, alintul,

iatacu-l schimbă în jertfelnic.

Te dărui nopţii. Preagrăbite

penumbre asupresc sidefuri,

de nerăbdare cotropite

şi cu ardoare, reliefuri.

[din volumul Ucenic în dragoste - ciclul Senzuale]

Ninge de Ovidiu Oana-pârâu

Își cerne viața începutul,

Cu pace ne răsfață norii

Albind tristețea și urâtul,

Dând gir de mesager ninsorii.

Se trec păcatele-n cristale

Ca o iertare prin cuvânt,

Câmpiile devin vestale

Învăluite blând de vânt.

Troianul pare-o tresărire,

Un sân al timpului etern

Ce alăptează spre-mplinire

Răsadul ocrotit matern.

Aceste voaluri cad părelnic,

În aparenta nemișcare

Sub focul sacru, vechi jertfelnic

An după an desprins din soare.

Lăstarii se preschimbă-n lauri

Hrăniți cu seva frunzei moarte,

Fulgul și picul devin fauri

Ai vieții duse mai departe.

[din volumul SURORI METRESE TIMPULUI - ciclul Iarna]

Bunicul meu de Aurel Peteoaca

Bunicul meu îşi purta mândria la vedere,
Iar fruntea lui era, mereu, un cer de vară,
Albine îl culeg din flori şi-l reclădesc în miere
Şi osul lui sticlos ne ţine în picioare o ţară.

Bunicul meu era ţăran de viţă veche,
Iar astăzi Caru Mare îi aparţine lui,
Un sfânt ce-şi poartă caii doar pereche,
O taina la care se închină frunza de gutui.

Bărbat frumos pe care zeii ar fi fost geloşi,
Câmpiile îi venerau nobleţea atât de rară,
El se trezea întotdeauna la cântatul de cocoşi
Iar primăvara cu plugul,câmpul şi-l masoară.

Te visez adesea negustorule de cai,
Tu vinzi şi mai mereu negociezi iubire,
Iar azi probabil te tocmeşti,la fel, prin rai,
În târg la Călugăreni,trimite-mi căte-o ştire.

O lacrimă de Costel Suditu

Coboară soarele, îşi pleacă după dealuri geana roşă,
Ca un murmur, vântu-alintă bolta prinsă ca o broşă
Peste dragostile noastre,

Iar pe floarea noastră scumpă, străluciri de ochi măiastre,
Ca torentul ce inundă văi cu viaţă ce se naşte,
Se cobor şi se afundă,

În culori nemuritoare,
Codri, plini cu dragi izvoare,
Păsărele somnoroase
În descântece duioase
Şi-n mâhniri ori în regrete,
În frumoase epitete.

Şi cum vin şi se afundă
Ca-ntr-o liniştită undă,
Merg şi eu, cuprins de ele
Chiar de-s om,
Şi cu razele de stele
Peste pom,
Printre creanga parfumată
În popasul meu sub tei,
Cu privirea-nlăcrimată,
Vers, ofrandă-ţi dau să iei.

Dedicaţie Lui de Ovidiu Oana-parau

(În ochi clepsidra-și curge ...)

În ochi clepsidra-și curge spre înapoi lumina

Amestecând tenebra tăcerii în coșmarul,

În care rău-și varsă prin lacrimă amarul

De condamnat la viață, mărturisindu-și vina.

Din curcubeu, culoarea sedusă de-ntuneric

Se-mpuținează, cade, trecânduse-n abise,

Lângă jivine calpe de Cel de Sus proscrise

Să-și mântuie păcatul sub orizontul sferic.

Ard astre doar o clipă trecând răceala-n ghețuri.

Pierdută le e vlaga-n prelunga rătăcire

A razei lor firave schimbate în clipire,

Gângănii somnolente născând lactee cețuri.

Nepăsător e timpul la nefirești altare;

Pe drumul lui se-nșiră doar stele căzătoare.