Își cerne viața începutul,
Cu pace ne răsfață norii
Albind tristețea și urâtul,
Dând gir de mesager ninsorii.
Se trec păcatele-n cristale
Ca o iertare prin cuvânt,
Câmpiile devin vestale
Învăluite blând de vânt.
Troianul pare-o tresărire,
Un sân al timpului etern
Ce alăptează spre-mplinire
Răsadul ocrotit matern.
Aceste voaluri cad părelnic,
În aparenta nemișcare
Sub focul sacru, vechi jertfelnic
An după an desprins din soare.
Lăstarii se preschimbă-n lauri
Hrăniți cu seva frunzei moarte,
Fulgul și picul devin fauri
Ai vieții duse mai departe.
[din volumul SURORI METRESE TIMPULUI - ciclul Iarna]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu