Bunicul meu îşi purta mândria la vedere,
Iar fruntea lui era, mereu, un cer de vară,
Albine îl culeg din flori şi-l reclădesc în miere
Şi osul lui sticlos ne ţine în picioare o ţară.
Bunicul meu era ţăran de viţă veche,
Iar astăzi Caru Mare îi aparţine lui,
Un sfânt ce-şi poartă caii doar pereche,
O taina la care se închină frunza de gutui.
Bărbat frumos pe care zeii ar fi fost geloşi,
Câmpiile îi venerau nobleţea atât de rară,
El se trezea întotdeauna la cântatul de cocoşi
Iar primăvara cu plugul,câmpul şi-l masoară.
Te visez adesea negustorule de cai,
Tu vinzi şi mai mereu negociezi iubire,
Iar azi probabil te tocmeşti,la fel, prin rai,
În târg la Călugăreni,trimite-mi căte-o ştire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu