Ecou imprastiat de Lavinia Amalia

Prea repede-ai plecat

Poate a trebuit...

Te mai zaresc  abstract prin dorul rastignit

In sufletul pustiu durerile azi ning

Si-n fiecare zi de cand nu-mi esti

ma sting...

Vas naufragiat e zborul zamislit

Amfore ce se sparg

in visul asfintit

Mi-ai spus sa cred in mine,

sa ma bucur de ploi

Ca-mi luminezi cararea cand ochii mei sunt goi

Tu imi sculptezi iubirea cu nor

si necuvant

Cenusa-i departarea ce naste azi mormant

As vrea sa-ti dau ceva...inima-i prea schiloada

Iti las dragostea mea fara de fard,

intreaga.

Mereu zidesti  in mine,imi esti omniprezent

Ma mangaie-amintirea cand bratul tau e- absent...

Prea repede-ai plecat

poate a trebuit...

Te mai zaresc abstract prin dorul rastignit

si nu te-am inteles,

eu numai te-am iubit...

Lumina mea cea sfanta cu chipul Infinit

De ce-al Tau soare plange in sufletu-mi trudit?

Vreau lacrima-Ti de sange

durerea sa mi-o spele

Sa-mi pot odihni gandul pe mantia de stele.

s-au gârbovit câmpii … de Ovidiu Oana-pârâu

S-au gârbovit câmpii sub semnul ceții,

Strivindu-și pacea-n bobi ce germinează

Descătușate-n raze de amiază,

Mai picotesc sub lenea dimineții.

E-atâta alb în cergi de nea și-n aer,

Încremenind chiar fumul spre boltire,

Dezghioacă,-n pietre, gerul nălucire,

Eliberând tăceri pe post de vaier.

Anemic, vântul, mai vălătucește

Vedeniile sub voaluri siderate,

De gheață flori stau pe ferești pudrate

Cât jaru,-n spuze, licăru-și răcește

Tandreţe de Vali Zavoianu

Ai murmurat ninsoare
Şi fulgii din cuvinte
Cu dalba lor savoare
M-au îmbracat cuminte;
Şi-au stins alene frica
De umbre fara nume
Să nu mai ştiu nimica
De rele şi de lume.
Şi ai şoptit zăpadă
La uşa casei noastre
Prin ea să nu se vadă
Visările-mi albastre;
Căminul să-l păzească
Şi mica noastră lume
De furia lumească
De clevetiri sugrume,
Să nu ne treacă pragul
Privirile de gheaţă
Ce-alcătuiesc şiragul
Pierduţilor prin viaţă.
Mi-ai adiat în tâmple
Cuvinte necuvinte
Oprind să se întâmple
Aducerile-aminte.
Şi stând pe al tău umăr
Unde-mi găsesc hodina
M-ai învăţat să număr
Din zâmbete lumina.
Cerşind mereu cu gura
Seninul colţ de buză
Tu vise-ai dat de-a dura
Ştiind că mă amuză.
Iubesc fără de seamă
Nimicurile-aceste
În ele nu e teamă
E dragoste, poveste.
Când murmuri blând ninsoare
Eu fulgii din cuvinte
Îi las să mă-mpresoare
Şi gândul să-mi alinte;
Dispare- alene frica
De umbre fără nume
Şi nu mai ştiu nimica
De toţi, de tot, de lume.

8.01.2013, Zavoianu Vali

vreau să mă cunosc de Renate Müller

am ales singurătate
sunt dependentă de mine 
să aflu cine sunt

vorbesc în imagini
cu mine
cu tine
cu voi

îmbrac sentimentele-n flori
mă scald în culori în petale
copiez mii de pagini
nasc iluzii
le dăruiesc sau le omor
sunt unica bătaie de inimă
în tristeţea
ce mă înconjoară

HD 08.01. 2013 RM

m-aştern în şoapte de Renate Müller

în miez de noapte
vii să-mi asculţi răsuflare

m-aprind la flacăra ta
şi-ntr-un geamăt mă pierd

mă întind sub căldura
buzelor tale

te gust... te simt
multiplicându-te-n mine

hai să bem apa izvoarelor
contopite...

să ne-mbătăm

Renate Müller

ţărmuri spălate de Renate Müller

urmele paşilor mei
au trecut peste ape
urcând în corabia-nserării

pe-o frunză uitată tremura
lacrima neuscată
a trecutului

voalul alb se zbătea la geam
tras peste golul în care
stătea luna să cadă

alergam printre nori
îmi priveam umbra în
focul trandafirilor

din a căror petale
curgeau stropi de sânge
într-o Mare de dor

HD 06.01.2013 RM

Femeie de Florina Sanda Cojocaru

Îţi sunt din pământeni cea mai nepământeană
Şi sfincşii se-odihnesc în visele-ţi păgâne.
Văzduhuri creolate ţi se aştern în palmăSultani de întunerici ţin nopţile cadâne.

Sibilele sfidează a lumilor blazare
Şi în zbicite ceasuri încă mai povestesc.
Îngeri pietrificaţi îşi cer un loc sub soare
Şi în vitraliul zilei cuvinte irosesc.

Îţi sunt din muritori a ta nemuritoare
Şi-n broderia vieţii cârpesc iubiri ce mor.
În ceruri de aramă un cântec oarecare
Îţi spune despre mine în zilele ce dor.

Îţi sunt o neiubire din multele-ţi iubiri.
În obsedante gânduri îţi tot rămân în minte
Şi cât ai vrea să ştergi de mine tăcute amintiri
În toamnele-ţi netoamne se caută cuvinte.

Îţi sunt dumnezeire în lumea ta- atee
Şi ruga ţi-e domoală, aproape mă dărâmă.
Din multele femei, mă vrei a ta femeie
Şi ceri în nopţi ce trec, din mine o fărâmă.

Îţi sunt puţin din toate şi mult mai mult din mine
În vară îţi sunt iarnă şi-n iarnă te-ncălzesc.
Şi mamă, şi iubită, copilul sunt din tine,
Îţi sunt nemărginire, cu tine mărginesc.

Îţi sunt război şi pace, blestem şi mângâiere,
Femeie-nefemeie, obsesie şi chin.
De ziua mă alungi, în noapte tu mă cere
Şi picură-ţi pe rană puţinul meu venin!

Îţi sunt o neiubire din multele-ţi iubiri,
Un drog în lumea-ţi fadă atât de necesar
Şi cât ai vrea să uiţi, să ştergi din amintiri,
Sfârşeşti iubind mai tare, fără să ai habar.

Mă rogi să-ţi fiu femeia ce visele îţi cheamă
Să-ţi fiu iubita care îţi ţine loc de mamă
Şi cât ai fi de falnic, cu moartea de te-ntreci,
În iarnă, fără mine, ţi-ar fi nopţile reci.

Îţi sunt când zi, când noapte, şi ură, şi iubire,
M-alungi, apoi mă cauţi, fugi de singurătate.
Îţi ceri cu disperare un drept la fericire
Şi-ajungi între milenii de mine jumătate.


Femeie-nefemeie, blestem şi mângâiere,
Un joc de alb şi negru, ce inima îl cere.

Sarut in miez de noapte de Emil Marian

Un sarut ca o parere
Se afla-n apropiere,
Si s-a agatat de-o buza,
Cand i-a pus a sa ventuza.

Printre dinti si printre soapte,
Taie-acuma rasuflarea,
El venit in miez de noapte,
De unde se pierde zarea.

Printre buze se strecoara,
Trupul tot se infioara,
Gura moale-acum ofteaza,
Si sarut-mbratiseaza.

Gandurile delireaza,
Bratele incet adie,
Trupul il imbratiseaza,
Si iubirea e iar vie...

O cățelușă de Bogdan Dumbraveanu

până și cățelușa Shakira, 
adică Shaki mai pe scurt 
mă compătimește 
sincer uneori pentru
alungarea din Rai a
stră-stră-străbunilor mei
Adam și Eva

privirea ei calmă înțelegătoare
când sufăr în tăcere
pare să-mi spună
știu că-i greu
plătești pentru păcatele
stră-stră-străbunilor tăi care
până la urmă nici
nu sunt de un neam cu tine

numai pe la voi oamenii
sunt lucrurile așa ambigue
mă gândesc cum m-aș simti eu daca
pekineză cum sunt ar trebui
ar trebui să sufăr
pentru păcatele stră-stră-stră
lupoaicelor pe motiv că și lupoaicele
sunt tot un fel de cățele

văd că suferi
dar adevărata ta
problemă e că tu crezi
că tu mă hrănești pe mine
că tu mă ți pe mine
când e evident că
pe amândoi ne hrănește și
ne ține același Dumnezeu
care nu i-a izgonit din rai pe Adam și Eva
pentru că au mușcat dintr-un măr
ci pentru că au uitat prea repede din ce măr
au mușcat

ș-apoi nu uita că o ''mușcă''
nu se pune

dacă măcar s-ar fi jucat
serios de-a mușcatelea...

așa mă compătimește uneori
până și cățelușa Shakira
pe care de o vreme o tot mușcă purecii

APELUL BOCANCILOR de Aurel Peteoaca

Poeţi născuţi cu mausul în mână,
Legaţi de complezenţe reciproce,
Mediocritatea vă revendică,stăpână
Şi nu vă definiţi a fi,deloc,o voce.

Aveţi o normă de îndeplinit se pare,
Un plan de a silui măreţul nostru Vers,
Vă ascundeţi în pseudonim cu disperare
Şi fraudaţi tărâmul pur al unui Univers.

Poeţi ce trâmbiţaţi deşert la Lună,
Fapte banale şi arhicunoscute,
Eu uneori v-aş pune câte-o strună,
Ca să comiteţi delicte pe tăcute.

Poeţi prefabricaţi sub stele virtuale
Şi consemnaţi doar la un apel de seară,
Voi deja visaţi să accedeţi pe o cale
Şi să fiţi figuri în galerii de ceară.

Poeţi pe care nimicul vă animă
Şi îmbălmăşiţi cuvinte goale care sună,
Cănd nu scrieţi vă respect cu stimă,
Tăcerea voastră contează pentru Lună.