Cântec de Florina Sanda Cojocaru

Şi nu va fi nevoie de vorbe
Şi nu va fi nevoie de mai nimic
Pentru că va şti din prima clipă
Că el e alesul.
Şi nu vor exista incertitudini
Nici întrebări,
Doar dragoste
Şi magia primelor priviri.
Va şti că nu mă bâlbâi de când lumea,
Că nu tremur din cauza frigului...
Cu siguranţă, va şti.
Şi nu, nu e nevoie să strig
Pe toate drumurile
Cât de mult îl iubesc ,
Mai mult decât orice pe lume,
Mai mult decât pe mine.
Şi nu, nu e nevoie să îi spun că-l voi aştepta
O viaţă şi încă una
Înflorind în gheţurile
Unei lumi sărace fără de el,
Floare de colţ în iernile unui suflet pustiu.
Şi nu, nu va fi nevoie de vorbe
Pentru că iubindu-l
Am devenit cântec,
Un cântec pe care el
Va simţi nevoia să îl asculte,
Pe care el îl va trăi cândva,
Atunci când va fi pregătit
Să fie la rându-i un cântec.

apele învolburate ale amurgului de Maria Belean

ploile dese din jur 
tânguielile fără sfârșit ale Irinucăi 
și a ta din poeme 
mă fac să cred
că anii adună în riduri
urâtul nemulțumirilor
îți place să te zbați în plase himere
o oarecare să fure mila cerșetorului
să te lase pe tine
să-i dezvelești obrazul cald

bătrânelul din leul singuratic
rage Amazonului
în zadar...
fluierul este ornic
un joc care întoarce melodia către doi
la bazar urechile stau ciulite
așteaptă să le pui dimineața la cină

scot poezia din torente
îi piaptăn iubirile
multe
adânci
o apropii de piept
în căldura presărată de buze
doar ea poate zdrobii munții
căutându-ne
cum se face că nu o vezi
pe ce dealuri ți-ai pierdut
malul de opal al sufletului

Amăgire de Florina Sanda Cojocaru

Hămesite dorinţe în tăcere de noapte
Candelabre de gheaţă între îngeri cerniţi
Şi o iarnă pierdută în cădere de şoapte
Paşi străini pe trotuar, de noi rătăciţi.

Ce departe ne suntem unul de altul,
Ce aproape am fost măcar într-un vis!
Născoceam un destin scrutând spre înaltul
Unui timp ce-a trecut sau nu a fost scris.

În câmpie de sticlă urlă haite nebune
Flămânzind a iubire între ore ce dor.
Te iubesc de nebun şi încerc a-ţi mai spune
Dar e mult prea târziu şi visele mor.

Moare iarna de patimi în ziuă ce trece
Şi îmi tremură norii între ceruri ce plâng .
Vin cu sufletu-n palmă către inima-ţi rece
Şi cer vieţii haine un răgaz să te-ajung.

Câtă linişte-apasă şi ce tare-aş ţipa...
Trec soboare de corbi spre chilii părăsite.
Dintr-o lume-am ales să rămâi doar a mea
Şi în iarnă bolnavă să îmi spui:Da, iubite!

Troienite năluci între dealuri cărunte
Un pian într-o casă învechit şi tăcut
O femeie de gheaţă vrea iubirea să-nfrunte
Şi în braţele-i reci o poveste s-ascult.

Pâlpâind într-o sobă, foc de noi se va stinge.
Eu te-aduc mai aproape, te iubesc în neştire
Şi îţi spun printre buze că iubirea învinge
Mă priveşti şi doar râzi. O numeşti amăgire.

PASĂREA SPIN de Ioana Burghel

Ce sacrificiu divin!
Ce sacrificiu divin!
Misterul Păsării Spin…

Iubirea despicată într-o moarte
în triluri înalte
zboruri deşarte…

Ce destin!
Ce tragic destin!
Iubirea să-ţi fie un spin
de inima ta
mereu căutat
cu sânge albastru
cu sânge curat
acelaşi suspin
cu mult prea înalt
în acelaşi univers repetat…

Ce sacrificiu divin…
Ce tragic destin…

IOANA BURGHEL

DE CE ATÂTA GRABĂ? de Aurel Peteoaca

De ce atâta grabă Comisare?
Ţi-ai pregătit din timp un paşaport,
Să treci de vămi,să fii o zare,
Şi nimeni nu te vede ca pe-un mort.
Eo inepţie ceea ce emit,
Mai ai o speţă aici de rezolvat,
Femeile te adoră ca iubit,
Războaiele te aşteaptă ca bărbat.
Acest scenariu îmi miroase a farsă!
C e film e acesta cu plecarea-n cer?
E scena fără tine ireversibil arsă,
Întoarce-te!Eu mită,iubirea,îţi ofer.
Dar tu deteşti acest morav latin,
Eşti vertical ca brazii în Făgăraş
Şi nu te abaţi un pas de la destin,
Te duci la Cer cu rol de cercetaş.
Mai ai şi acum un cartuş în revolver,
Te porţi distins,eşti pus la patru ace,
Şi-o floare albă ţi-e prinsă la rever,
Cu siguranţă toţi sfinţii te vor place.
De ce atâta grabă Căpitane Andrei?
Întoarce-te regizore în Senat,
Şi fii tribun ce împrăştie idei,
Rămâi o mostră de român adevărat.
De ce atâta grabă acuma la plecare,
Te aşteaptă Amza cam de multişor,
Nu-ţi spun ADIO,căci rămâi o zare,
Vei fi un înger pentru acest popor.

03. 01. 2013.

Ochi 45 de Costel Suditu

Eşti, precum aluniţa pe chip:
Definitiv.
Ca mirosul de vin în bobul de strugure.
Te mai smulg unii, din timp…
Alţii te uzurpă colectiv.
Eu, îmi fac în tine, fagure
Piatră unsă de apele vremii!
Portativ unor şlagăre,
Rost pentru viermii
Iubitori ai dulcelui cărnii…
Şi iarăşi cuprind întrebarea
Albă, tăioasă, ca sarea:
De sunt, pentru ce-s?...
Adesea, plângând neuitarea,
Şi dorul de tine, prea des.

Ninge ca-n poveşti de Elena Valeria Ciura

Cum mai ninge! De ce ninge,
De ce nor vântul se-atinge?
Oare-l scutură prea tare,
Crede că bate covoare?

Lebăda şi-a-nstrăinat
Straiul ce-l purta pe lac?

Ori gânsacul supărat
Că vişine a mâncat-
Tare rău s-a îmbătat
Şi femeile din sat
Jumulit , dezpintenat,
Pe movilă l-au lăsat?

Ninge, ninge, ce mai ninge!
De bucurie, râul plânge.
Soarele se odihneşte
Şi aşteaptă primăvara
S-aurească toată ţara.

Iarna, el şi-arată dinţii
Şi sclipeşte-aşa ,-ntr-o doară
Că i-e dor de-o vară-vară
Şi de plaja cea întinsă
Ce de Moşul este ninsă....

Soare, nu te supăra
Fără tine, cum nu ştim!!!
Viaţa n-ar mai exista,
Dar acuma ne este bine-
Că ninge şi...fără tine !

Dor de Cornelia Stamati

Visez ca sunt inca acasa

Si ma trezesc cu ochii uzi, fierbinti!

Zadarnic strig ca nu imi pasa

Cand lacrimi mari se-ncolacesc cuminti...

Acea casuta veche,batraneasca

Si gardul prafuit de langa drum...

Acolo a-ncetat demult sa creasca

Iubirea...eu unde ma-torc acum?

Ma astepta maicuta blanda-n poarta

Si tata cu un zam bet larg si bun!

Dar azi maicuta mea demult e moarta

Iar tata plange c-am uitat sa-l sun...

Credeam ca oriunde poate fi acasa,

Ca pot uita zapezile si muntii si fiinta!...

Cu pumnii stransi faceam o alta casa...

Dar am ucis iubirea si credinta!

DESPRE LINIȘTE de Stefan Oana Valentin

Frigul sporovăie a gheață
La o șuetă printre streșini
Condamnând decisiv frunze
La moarte prin nemișcare.

Soarele mimează lumină
Dezbrăcat pușcă de raze.
Pesemne au fugit de-acasă
În țările gălăgios de calde.

Surd, sticlește hidos timpul
Din curgeri intacte, de apă
Și tăcerea bâlbâie tremurat
Grimasă, de buze alb-vinete.

Marea s-a încuiat chircită
Între pereți reci de furtună
Nu mai vrea să atingă țărm
De liniște, fierbinte-n nisip.

Păsările au murit între aripi
Căutând în picaj pământul
Iar vântul a astupat la gură
Pădurea, să nu mai troznească.

03 01 2013
ȘTEFAN OANĂ

de n-ar fi ea de Leonid Iacob

Din floarea lumii

a-nflorit iubirea,

parfum care dezmiardă

al vieţii suflet plin,

e ambra ce-o gustară

cândva-n Olymp toţi zeii

şi are-n ea lumina

venită din Divin.

De n-ar fi ea, pământul

s-ar tot roti aiurea,

şi stelele sărace

ar fi-n sclipirea lor,

ne-a dat-o spre păstrare

Măritul, Creatorul,

s-o ducem pretutindeni

s-o răsădim în dor.

Primeşte-o cu sfială

în casa ta frumoasă,

şi-i pune spre odihnă

o perină de vis,

lumina e luci-va

în bezna cea mai groasă

şi ea-ţi va duce paşii

spre-al vieţii paradis.