N-am să ştiu de Veronica Simona Mereuta

a cui sunt 
nopţile mele de libertate
mă duc departe de fiecare înlănţuire
iubirea e o redută
arde în fiecare dimineaţă
în soarele altcuiva
lumină şi floare de surâs

nu-mi răscoli amintirea altor vieţi
deşertăciunea ăsteia îmi despleteşte dorurile
coama de murg se aşterne zăpadă
peste tot ce am uitat să iert
de dragul unui vis
pe care m-am oprit să-l trăiesc

podul se face punte
apoi funie împletită în trei
doua râuri şi-o lacrimă
aşteptând obrazul
ultimului zbor de bun rămas

30.12.2012
VeSMe

O LACRIMĂ DE ÎNGER -Popa Ines Vanda

Am înflorit cuvinte pentru tine 
S-ascund tăceri în iarna sângerândă,
Cetăți de dor strivesc intre destine 
Robia mea e-al ceasului osândă.

Ninsori de gânduri biciuie înghețuri,
Secundele aleargă în șiraguri,
Ceresc alean, un scurt popas de îngeri
Renasc timid în vis legat de lanțuri.

Orbit de apăsare și scuturat de clipă
Adormi rănit la candela nestinsă,
Cerșești o zi prin fumul tras din pipă,
Suspini umbrit de flacăra aprinsă.

În rug de-nstrăinare astepți sculptând iluzii,
Voi ninge ametiste, răpite dintr-o stea,
Izvoare de iertare, iubire prin perfuzii
Năluca-ți dăruiește în nopți de catifea.

Cernut ne este cerul, de nuferi bântuit,
Icoana amăgirii e ultimul popas,
Ecouri rătăcite se zbat dezlănțuit
O lacrimă de înger e tot ce a rămas.

Prea mult am tăcut de Renate Müller

Răsuflu prin porii cuvintelor
ce-mi stau încleştate în piept,
de când le-am înghiţit firul.

Mi-e foame de tine!

O să te caut !

Pe drum voi depăna ghemul
vorbelor inutile,
să pot să-ţi spun:

Te iubesc!

HD 30.12.2012 RM

Poveste de an nou de Cătălin Codru

Ciob de lună aruncată,
Cerul mirosind a ger,
Focul meu trosneşte-n vatră,
Cum plâng stelele când pier.

Două mâini te desenează,
Începând de jos în sus,
Ochii tăi a vis dansează,
Şi te simt, dar simt că nu-s.

Poezia ta-i vin vechi,
Mă dezmiardă cu poveste,
Îmi şopteşte în urechi,
Ce-a fost vis, dar nu mai este.

Mă aşez la tine-n poală,
Ca un suflet rătăcit,
Şi sunt iar copil de şcoală...
Fericit şi liniştit.

Sănii rătăcite-n ceaţă,
Se aud în noaptea lungă,
Zurgălăi se-aud din piaţă,
Biciuri vechi pocnesc în dungă.

Urători alungă frigul,
Cu atâtea vorbe bune,
Să ne fie bun tot anul,
Nopţi de taină şi minune.

Îmi e teamă să-nchid ochii,
Să nu pierd aşa poveste,
Şi de mâna ta mă-apropii,
Intru-n vise făr` de veste...

Tic-tac și calendar de Radu Adrian Gelu

Pendula plimbă al ceasului tic-tac, ascult și tac,
implacabil calendarul schimbă fila, n-am ce să fac,
scriu doar ceva gânduri ce-s aripi de lăstun hoinar
amintirilor felinar, șoptindu-le triluri de mut canar...

Cele douăsprezece au trecut, întregi și lungi luni,
vechiul părăsind acum, cântând să fim mai buni
curățind amărăciunea, ura și gelozia și ipocrizia,
voi îndrăzni mai departe a păși tainic cu poezia...

Tot respirând versul speranței în fiecare lună
în douăzeci și opt, treizeci, treizeci-una s-adună,
strop cu strop roua dimineților în lumina iubirii
pe amăgirile deșarte ce s-adună-n zările înserării...

Sfârşit de an de Boris Ioachim

Să ştii, iubito, florile sunt dalbe -
Se termină şi începe un nou an…
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe –
Aşa erau şi când eram puştan.

Cum cenuşii trec toate, clipa – anul!
Dar bine e că, încă, mai trăiesc…
Ştii, câteodată, aş vrea să dau cu banul:
Să te iubesc – să nu te mai iubesc?

Vezi, tu, e tot mai greu despre iubire
Să pomeneşti – dar încă s-o trăieşti…
Căci lumea noastră lunecă-n neştire,
Către genune…Tot mai triste veşti

De pretutindeni, vin să ne despoaie
De-orice speranţă – deşi, nu le ascult –
Şi atunci, cum poate inima-mi vioaie
Să-ţi dăruiască multul ei tumult?

Se duce înc-un an şi an nou vine…
Nu sunt bătrân – dar nici nu-ntineresc
Decât când mă gândesc, duios, la tine –
Şi-am dat cu banul: vreau să te iubesc.

Să-ţi spun, banal, cum toată lumea spune,
Iubita mea, „la mulţi şi frumoşi ani”?!
Nu, o să-ţi spun: să ai doar zile bune –
Un an e mult – darmite, mai mulţi ani!

…Să ştii, iubito, florile sunt dalbe –
Se termină şi începe un alt an…
Pe vârfuri, toate dealurile-s albe –
Aşa erau şi când eram puştan…

vals de fluturi de Ovidiu Oana-pârâu

un ger cumplit schimonoseşte fumul

în ghemotoace albe zgribulite

ca aşchii ascuţite cade scrumul

din jaruri care ard încremenite

în aer vălătuci inerţi de aburi

zac doar o clipă şi se prăvălesc

la fel cum ţurţuri cad din ninse jgheaburi

şi pe trotuare ace risipesc

o sanie alunecă stafie

cioplesc copite-n ale gheţii scuturi

doi zurgălăi presară pe câmpie

un vals sonor dansat parcă de fluturi

CONTINUI SĂ MĂ MINT… de Patricia Serbanescu

continui să mă mint, că-s clipele uşoare
am îndurat destule, doar E-ul a decis
si-acum împleticită las sufletul să zboare
încerc fără folos, să fac un compromis
dar Cineva dictează, nimic... nu e precis.

de ce ne zbatem oare, când pasu-i calculat
şi de ne vrem bilanţul, el este anulat...
căci nimeni nu-i stăpân şi totul e refren
doar sufletul o ştie, căci el… este etern
nu i se pare greu, s-aştepte un consemn.

când vântul se iţeşte, parcă aduce moarte
căci pomii răvăşiţi murmură trişti şi goi,
oamenii dezolaţi, par figurine sparte
şi-acoperiţi cu golul, aşteaptă pasul doi
inima le tresare, lipindu-se… de roi.

gândul a dezertat şi s-a pierdut în largul,
nimicul, este totul şi-ntârzie sfârşitul
aş vrea fără regret, mă-nnoade de catargul
ce poate sparge-n două… iubirea, infinitul…

30.12.2012

AŞA îNTREB… de Patricia Serbanescu

eşti taifunul nebuniei
ce viaţa mi-ai răsturnat
m-au nins florile-agoniei
recunoaşte tu, doar mie!
iris bleu, de mare vie
timp din viaţă, cât mi-ai luat ?
parcă-ar fi… primul fior
din pupila de fósfor…
visul, mi-este însorit
şi-o să fac un pod… în vid
nici furtună şi nici ploaie
n-aibe şanse, să-l înmoaie…

şi să am forţă… de zeu
când pe chip 'nalţ curcubeu
doar iubind privesc în zare
şi-mi pun semne de-ntrebare…
cum mi-ai apărut în cale
să-mi pui piedici la picioare ?
aşa-ntreb… de fiecare
care-o fi rostu-n cărare…
cum apari si-apoi dispari
lăsând sufletul în bai?
să laşi baltă ce iubeşti
şi-apoi… să te perpeleşti,
cum contorizezi iubirea?
poate n-ai întreagă... firea!

să fi liber…prin omături
nu e greu să schimbi cărarea,
doar un pas şi eşti alături
răspunzând când ai chemarea.
viaţa-i un pastel de unde
pânza însă doar contează
căci ea trebuie să reziste
sufletele... tot vibrează
şi vibrează, nu-n pustii
au şi sensuri, datorii…
cauţi petecul la sac
şi o faci făr’de oprire
dar mereu faci paşi de rac
şi te-ndrepţi, doar spre pieire...

29.12.2012

epuizată de Renate Müller

m-am aşezat
în crengile înnegrite
ale gândului obosit-
arbore uitat
la răscruce de timpuri

petale înflorite
împrăştiate-n deşert
frunze uscate
tăcute foşnesc
în câmpul de cercuri