METAMORFOZĂ DE GOL de Stefan Oana Valentin

Fierbinte și negru, pustiu
Lipsit de speranța diurnă
Plângea un gol în târziu
Călcând pe vid, fără urmă.

Zbateri de timp, fără de tac
Zbiară secunde, ucise-n ecou
Cum mototolirea apei din lac
Îngână valul din nou și din nou.

Cataplasmă sărată pe rană
Zăpadă căzută alb, la infinit
Plâns amar de clopot și zeamă
De lumânări stinse la nesfârșit.

Hăul imens, vărsat în neant
Minus înalt, de zbor, înzecit
Tăișuri ciuntite aspru pe cant
De frică părul, lipsă, zburlit.
..........................
Apoi a fost zi când te-am cunoscut.

26 12 2012
ȘTEFAN OANĂ

poem obscur de Renate Müller

nu mai scot tristeţea din mine
ochii-mi sunt tulburi
secaţi

de lacrimi prea plină mi-e inima

în ea plutesc feţi frumoşi înecaţi
i-a aruncat o furtună în mine

pletele lor…

s-au agăţat de alge

de rădăcini în mocirlă

etape de Renate Müller

printr-o poartă 
într-alta

uşi deschise
pe drumul meu
la care n-aş fi-ndrăznit
să bat niciodată

nu zăbovesc,
păşesc treaptă cu treaptă
spre un ţel divin

îndemnat
spre-nălţimi mă avânt
să plutesc
în sfere subţiri
peste vârfuri

zilnic te caut de Renate Müller

încerc să descifrez vorbele tale,
care sunt scrise cu cerneală,
în gândirea mea

într-un şirag, trec şi revin,
trase de-un film,
în faţa ochiului interior

înţeleg fragmente,
cuvinte; dor, dragoste,
regrete, culori, timp care trece

ele bat la uşi închise,
trântite cândva; din răutate,
naivitate, din dezamăgiri

iar eu sunt aici
îţi simt mâna rece întinsă
spre mine în abis…

Departe-s patimile Tale de Ovidiu Oana-pârâu

Departe-s patimile Tale

De ceasu-acesta luminat,

Când lumea cată lung pe cale

Spre Moş Crăciun cel aşteptat.

Chiar vine Moşul şi împarte,

La casele avute dar,

Pe la colibe ce's departe,

Găseşte drumul doar arar.

De clipa naşterii Preasfinte

Se bucură la fel săracii

Cu cei bogaţi, deşi 'nainte

Nu au nici vin, nici cozonacii

Ei te iubesc cu demnitate

Şi dau credinţei consistenţă,

Nu fals ca cei ce-şi fac cetate,

Din bigotism şi opulenţă.

Departe-s patimile Tale

De ceasu' acesta luminat.

Doar unii-aşteaptă Moşu 'n cale,

Ceilalţi, deja l-au cumpărat! 

Sunt… de Costel Suditu

Sunt beat de tine!
Fiindcă te-am băut până la fund!
Te-am stors, şi de ultima picătură,
În gură
Umplută cu plumb.

Sunt criţă de mirarea ta
Ce-mi împodobeşte privirea până-n măduva oaselor!
Te-am mirat până-ntr-atât, încât,
Mi-e inima în gât,
Şi-am dat un ghes, rămaselor.

Sunt… cum să fiu iubito,
Decât, cel plin de tine şi totodată, gol…
Şi buze lacome…
Şi braţe fără rost, neavându-te…
Şi picioare cerşind drumul…
Şi mâini, rămase înfiorate.
Aşa mă sunt, strângându-mi-se pumnul,
Şi parcă nu, iubito, n-am amintit de toate.

Vis tarziu de Lavinia Amalia

Rubinii simboluri isi revarsa lin

Mantia de stele peste-al noptii scrin

Frenetice zboruri din clipe tarzii

Valseaza-n ecoul simtirilor vii

Imi ridic fantana de sete si vant

Dar ochiul imi cerne arsita in gand

Prin frunze desculte de dor asfintit

Se dezbraca timpul sa-mi dea rasarit...

Noapte e... de Boris Ioachim

Noapte e – senin e cerul,
Stele din înalt zâmbesc...
Peste tot, omătul, gerul,
Împreună stăpânesc.

Fumul alb, din hornuri-nalte,
Se ridică demn şi drept...
Inima-mi prinde să salte –
Căci, demult, iubito-aştept

Să-ţi colind – colindul dulce
Ce, de-un timp, îl port în piept...
Aştept lumea să se culce –
Sub ferestra ta aştept.

Câinii latră-a veselie
Când încep să îţi colind...
Ninsă -i strada şi pustie –
Numai eu – sub geam, zâmbind

Cânt încet – lumina-i stinsă –
Tu dormi – galeş surâzând...
Peste zarea largă, ninsă,
Prind, timid, să îţi colind:

„Flori de măr şi flori de ger
Am venit să te colind...
Căci e noaptea când, din Cer,
Se pogoară Domnul Blând.

Să reînvie-n noi alese
Gânduri şi speranţe mii...
Să ne-nveţe să ne pese –
Să redevenim copii.”

Trupu-ntreg mi-e plin de tine –
Sufletul meu-i un colind...
Mă cuprinde-un fel de bine
Când te simt, în somn, visând

Îngeri de-un alb nepereche
Ce coboară, lin, din Cer
Să-ţi şoptească la ureche:
„Dalbe flori şi flori de ger!”

...Noapte e – senin e cerul,
Sub fereastra ta, visez...
De dor, nu simt neaua, gerul –
Dormi, iubito – te veghez...

Cântec de tată de Costel Suditu

Mă uit cum pasu-ţi târşii greu…
Fiind copil, te aşteptam,
S-apari vioi pe drumul meu,
Când mă jucam.

Veneai cu-n scârţâit de roţi
Pe drumul plin cu bolovani,
Şi bucuros eram că poţi,
Să n-ai mulţi ani.

Ce încântat eram că eşti
Un tată bun, bărbat semeţ,
Păşind ca rege în poveşti,
Dar şi glumeţ.

Când mă ţineai în braţe, strâns,
Mă îmbătam de strânsul tău,
Şi-ţi miroseam toţi porii, dus,
De lângă rău.

Dar, tată, ca orice copil
Ce-şi adora părintele,
Credeam că timpul nu-i util,
Nici clipele.

Aşa, îmi amintesc, cum prost,
Voiam să treacă timpul iute,
Să am şi eu, ca tine-un rost,
În multe.

Şi-am tot zorit, părinte drag,
Până-ntr-o zi, când am văzut,
Că parcă timpul, nu-i un prag,
Să-l vezi trecut.

Într-adevăr, ca tine-atunci
Chiar sunt acum: semeţ, vioi,
Dar stau şi văd cum pasu-ţi duci,
Peste nevoi.

Căci anii mei, te-au gârbovit,
Şi totuşi, uneori zâmbeşti.
Văzând copilul împlinit,
Nu te opreşti.

Şi cu toiagul, demn, te feri
De oareşce căţei pe drum,
Gustând o lacrimă de ieri…
Al dracu’ fum!

Stau şi oftez. E tatăl meu…
De la distanţă-l văd zâmbind.
Îşi cară anii tot mai greu,
La poarta mea venind.

Vino de Costel Suditu

Vino, curând, iubita mea…
Copacii rup tăcerea…
Se-anunţă miez de iarnă, grea…
Şi nopţile, ca fierea…

Nu-mi eşti în braţe, suspinând
Că ţi-am lipsit pereche,
Ci stai, cu ochi frumoşi plângând,
Minune între fete!

Că mă socoţi bărbat frumos,
Dar mult… mult prea departe,
Şi simţi cum gândurile cos
Trăirile-ţi pe ape…

Ce ape, vin şi oglindesc
În luciul lor pe mine,
Să văd cum mă îndrăgostesc…
De tine.