Noapte e – senin e cerul,
Stele din înalt zâmbesc...
Peste tot, omătul, gerul,
Împreună stăpânesc.
Fumul alb, din hornuri-nalte,
Se ridică demn şi drept...
Inima-mi prinde să salte –
Căci, demult, iubito-aştept
Să-ţi colind – colindul dulce
Ce, de-un timp, îl port în piept...
Aştept lumea să se culce –
Sub ferestra ta aştept.
Câinii latră-a veselie
Când încep să îţi colind...
Ninsă -i strada şi pustie –
Numai eu – sub geam, zâmbind
Cânt încet – lumina-i stinsă –
Tu dormi – galeş surâzând...
Peste zarea largă, ninsă,
Prind, timid, să îţi colind:
„Flori de măr şi flori de ger
Am venit să te colind...
Căci e noaptea când, din Cer,
Se pogoară Domnul Blând.
Să reînvie-n noi alese
Gânduri şi speranţe mii...
Să ne-nveţe să ne pese –
Să redevenim copii.”
Trupu-ntreg mi-e plin de tine –
Sufletul meu-i un colind...
Mă cuprinde-un fel de bine
Când te simt, în somn, visând
Îngeri de-un alb nepereche
Ce coboară, lin, din Cer
Să-ţi şoptească la ureche:
„Dalbe flori şi flori de ger!”
...Noapte e – senin e cerul,
Sub fereastra ta, visez...
De dor, nu simt neaua, gerul –
Dormi, iubito – te veghez...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu