duminică, 16 decembrie 2012

OFRANDA UNUI VIS de Popa Ines Vanda

Mă-ntorc în amintirea iernaticelor gânduri, 
Îndepărtez troiene spre-a te putea vedea, 
Ghețarilor fățarnici le spulber din taluzuri, 

Pentru-a pătrunde-n suflet la-ndepartarea ta.

Dantele de-ntuneric în cale pretutindeni,
Perdele de albastru mi se ridică-n drum
Și inocente lacrimi se scurg in foc de cremeni ,
Nori tulburi se înalță pe ceruri ca un fum.

Eu nu găsesc cărarea ce duce inspre tine,
E tot mai lungă noaptea si gândul abătut,
Luceferi de zăpadă te-ascund printre ruine,
In morile căutarii doar pași umbriți de lut.

Fantasme rătăcite mi se-ntrupează-n suflet,
Te caut ca un bezmetic in cerneri din trecut
Oglinzi de întristare în carusel de plânset,
În mine ard ofrande de dorul surd si mut.

Culege-mă din vise si-oprește secundarul
Clipitelor năuce din suflet răstignit,
O ultimă-ncercare să inșelăm destinul,
Topind ghețarii vremii și timpul ostenit.

Întâmpină-mă-n poarta castelului de gheață,
C-o lacrimă în suflet și-n mână cu o stea,
Zidește-mă în minte și spulberă din ceață,
Atinge-mă cu geana iubirii de zorea.

La gardul așteptării e îngerul iubirii,
Noianele de vise pe care le-am rodit,
A lacrimilor taine scăldate-n faldul serii
Și sufletele-n doruri, de dor nemărginit.

Ridic astăzi privirea și-absențe trecătoare
Se spulberă-n pustiul tacut din Empireu,
Te-mbratișez cu gândul și inima-mi tresare,
Ce dulce-i regăsirea ,tu dor în dorul meu.

Ma-ntâmpini cu speranță,iubire si candoare,
Reverși în mine cupa cu liniște și dor,
Pe buze simt sarutul nectarului din floare
Și-mbratisat cu tine mă-nalț și zbor,și zbor.

Cădeau din ceruri taine în buchete de Ovidiu Oana-pârâu


Cădeau din ceruri taine în buchete,
Ca într-un dans de lină rostuire,
Plutind ca voaluri albe şi cochete,
Spre locul destinat de împlinire.

Mişcări de fulgi în ritmuri de romanţă,
Compun zăpezi ce-n ele se aşează,
Omagiind pământul cu speranţă
Şi-al zilelor decor imaculează.

Părea că se întoarce înspre sine,
Natura ce fusese la plimbare
Şi aducea din ceruri noi lumine,
Să ţeasă pentru viaţă noi covoare.

Se-ndestulează câmpul cu albeaţă,
Ca pânza unui pictor inocent,
Făcând să pară noua dimineaţă,
Pe-al lumii şevalet, doar un accent. 

miercuri, 12 decembrie 2012

Vine iarna de Augustin Septimiu Ioan


Se-ascunde ziua în noapte
Și-apar primii fulgi solitari...
Credeam că iarna-i departe
Dar iat-o, venind peste ani.

Ne-atinge blând pe la tâmple
Iar focul surâde mocnit.
Miroase cald a plăcinte
Și-a brad... Minunat asfințit!

Ne-albește viața, iubire,
Când mâna în mână ți-o țin
Încă mi-e foame de tine
Și încă spre tine mă-nchin!

Ne cerne timpul, femeie,
Și-și cere tributul lumesc.
Îl rog o clipă să steie
Să pot să-ți mai spun... Mulțumesc!

Doamna mea imaculată,
Cântă îngeri la ferestre...
Eu, te-alint ca prima dată,
Tu, mă ningi ca în poveste!

marți, 11 decembrie 2012

Întoarcerea Evei de Emil Marian

Pierdută-mi ești Eva, iubire-mi tîrzie,
Frumoasă ai fost și mai ești și acum,
Mă rog azi la Domnul cumva să te-nvie,

S-apari lîngă mine, să vii de pe drum.

M-aleargă un gînd și mă duce acasă,
Șoptindu-mi duios că iubirea m-așteptă,
E-ascunsă-ntr-o glastră cu roze, pe masă,
Iar pașii timizi către-acolo mă-ndreptă.

De trandafiri e toată casa plină,
A lor arom-acuma te momește,
Te-aștept aici să fiu a ta lumină,
Eu sunt Adam, cel care te iubește.

Adame, o Adam, bărbatul meu dintîi,
Plecat-am fost prea mult în astă lume,
Iubirea-ți de-nceput o am la căpătîi,
Pe tine te iubesc și al tău nume.

Te-ntoarce acum Eva iar la mine,
Iubirea-mi te cheamă acuma acasă,
Uită de lume, privește-mă mai bine,
Iubește-mă cît viața ne mai lasă.

Poveste-aceasta veche-i mereu nouă,
Cu suflete pierdute și-al lor dor,
Ce se găsesc în dimineți cu rouă,
Cînd soarele apare dup-un nor...

Cântec de mireasă de Costel Suditu

Plânge, mama, draga mea…
Ai plecat de-acasă;
Tatăl tău, cu inima

Lăcrimează, arsă.

Ce ne-om face de-acum, noi
Fără puiul nostru?
Or să treacă anii, goi;
Viaţa, un căpăstru.

Suntem fericiţi, să ştii!
Nu căta în gânduri…
Pentru noi vei străluci,
Ca o floare-n crânguri

Câte zile vom avea
Fata noastră dulce,
Pe oriunde te-ai afla;
Soarta te va duce…

Cântă struna de vioară
Ochiul străluceşte,
Tu ne strângi, a câta oară
Dragă, îngereşte!...

Să dansăm şi veselim,
Să încingem hora,
Socrilor să dăruim
Fericită, nora!

Căci, ia uite ce te saltă
Ginerele nostru!
Fericit, parcă aşteaptă
Să îi pui căpăstru,

Al iubirii şi-nfloririi,
Cum l-ai luat de-acasă,
Şi alintul preţuirii:
Soarele pe masă.

Te cântăm şi te dansăm
Scumpa noastră fată,
Iar pe-un zâmbet, ne semnăm:
A ta, mamă, tată.

Fericirea… de Lacramioara Lacrima

Toata viata in nestire
Alergi dupa fericire
Nestiind ca e in tine

Tot sperand sa-ti fie bine.
Si tot cauti s-o gasesti
Fericit esti cand iubesti
Cat pe lume noi traim
Fericiti dorim sa fim.
Pare a fi un ideal
Nu-i pe munte nici pe deal
Daca ti-o imaginezi
In ea mult mai mult tu crezi…
Destinul daca-l infrunti
Impotriva lui de lupti
Fericirea vei afla
Sta doar in puterea ta…
*
Fericirea-i floare rara
Trece ca o primavara
Dar ea se intoarce iara
Ca un fluture pe-o floare.
Intr-o zi te-am cunoscut
Cu iubire ai aparut…
De atunci port in privire
Bucurie, fericire…
Acum viata-i armonie
Visele sunt poezie
Si din marea bogatie
O trimit cu drag doar tie…
Fericirea- e un dor
De a repeta usor
Sa te vad din nou si iar
Sa-mi oferi placere-n dar…
*
Fericirea o-ntalnesti
Cand pe altul fericesti
De aceea este bine
Ca sa daruiesti iubire…
Fericirea-i o dorinta
Care-n tine ia fiinta
Tot asa cum o-mplinesti
Vesel esti ca reusesti…
Uita, ce-a fost inainte
Alunga raul din minte
Optimismul e un drum
Pentru fericire-acum…
Daca-ai sti cat te iubesc
Ai fi fericit, firesc
Si de stiu ca sunt iubita
In sfarsit sunt fericita…

va ninge iar de Leonid Iacob


Va ninge peste noi, mereu va ninge
din alte vremi cu albe amintiri
şi prin ninsoarea viscolită  de afară,
vom depăna încet întâile iubiri,

Va ninge cu secundele uitate
pe-un colţ de-album, va ninge rar
Iar ceasul de decembrie va ninge
Cu-o altă filă-n vechiul calendar.

Va ninge cu furtunile din suflet
şi cu zăpezile copilăriei mele
şi, fulguind o lacrimă fierbinte,
Voi poposi cu gândul printre ele!

Va ninge peste noi, mereu va ninge,
va ninge cu secundele uitate,
va ninge cu furtunile din suflet
şi iarna coborî-va peste toate.

La mine ploua iar… de Lacramioara Lacrima

La mine ploua iar
La tine e zapada
Multe ganduri impart

Si parca-s luate-n seama
Caci picurii stropesc
Iute, purtati de vant,
Eu stau si ma gandesc
Fulgi de-ar fi pe pamant,
Acum cand este iarna
Dar stropii cad intr-una
Dand un aspect de toamna
Cu apa-i din natura,
Incerc sa evadez
Cu gandu-n departari
Asa-mi imaginez
La iernile de ieri,
Cand eu eram o fata
Jucandu-ma pe afara
Cu neaua cea curata
Faceam om de zapada,
Ningea cu fire albe
Plapande, racoroase,
Se asezau pe haine
Frumoasa-i iarna noastra…

Privesc ploaia cum bate
Pe geam curgand alene,
Atatea ganduri am
Si-mi este dor de tine,
Norii sunt toti de-a valma
Pe ceru’ intunecat
Peste a naturii palma
Murmura-neincetat,
In boabe ude, clare,
Rostogolindu-se-n jur
Iubirea mea e mare
Cu ea ma inconjor
In suflet mi-este calda
Deloc nu imi da pace
In zgomot ploaia cade,
La tine iarna tace
In linistea-i domoala
Prin gheturi cristaline
Si fulgii de nea fina
Dorul pleaca si vine
Nu cauta-n zadar
Pentru ca iti sunt draga
La mine ploua iar,
La tine e zapada…

MĂRTURISEŞTE ! de Aurel Peteoaca

Atunci când frunza dezertează bezmetic din gutui
Şi fulgii de zăpadă au penetrări erotice de plumbi
Coboară în tine cu sfială şi smerit să spui,

De ce te ascunzi în vise şi cu năluci mai umbli.

E frig şi mă pătrunde-n oase o stare de război,
Sub orizont o stea cade prizonieră la lumină,
E vremea spovedaniei,vorbeşte despre noi,
Cum stăm înlănţuiţi şi interzis ,sub lună plină.

Mi-e frică, îmi bate-n uşă apoclipsa trâmbiţată,
Iar timpul prin clepsidră aleargă fără rost,
Nu ezita,vorbeşte cum pustiesc în ceartă
Şi cum iubirea îţi rămâne santinelă în post.

Îngeri deghizaţi în cai,fură planeta pe potcoave,
Amestecând haotic gânduri,iluzii şi angoase,
Vorbeşte-ne în şoaptă asasinând octave,
De ce destinul, în cale ,ca înger mi-te scoase.

Atunci când frunza dezertează bezmetic din gutui
Şi primeşte fulgii de zăpadă ca pe o reîncărnare,
Mărturiseşte! Eşti liberă să urli şi să spui
De ce iubirea te aprinde şi nefiresc te doare.

Te somez!......Mărturiseşte fără de rezervă,
Sub jurământ conjugă verbul ce te animă,
Din când în când mai cazi dar te ridici cu vervă,
Eşti paradox cu aripi şi lacrimă sublimă.

colindă fulgii... de Ovidiu Oana-pârâu


a început întâi ca un arpegiu
cu vântul care tremură prin crengi
verificând cum frunze cad elogiu
alcătuind de iarnă grele cergi

pământului ce-ngroapă rodnicia
sub patul ruginiu care-o-nnădi
poclăzi de fulgi ce-acopăr trăinicia
oceanului de grâu spre a rodi

apoi s-au ridicat în zare cornuri
ce trâmbiţau sosirea în rafale
a hergheliilor de nori şi volburi
ce greu aştern omătul peste cale

ajuns la noi puhoiul de ninsoare
se-acordă-ntr-o superbă simfonie
cu dansul lin al fulgilor ce-mi pare
un joc de îngeri plin de armonie