Te chem de Irina Nedelciu

Te regăsesc în pragul iernii

La fel de-nflăcărat și iubitor,

Capitulez și-n lacrimile serii

Mă cuibăresc în pat fierbând de dor.

Printre suspine tremurate

Și picuri ce-mi sărută fața,

Te chem cu șoapte murmurate

Să-mi luminezi ca-n vis, tu, viața.

Să vii să-ți încălzesc iubirea

Cu palmele să te cioplesc,

Cu părul să-ți descânt simțirea

Când peste coapse mă opresc.

Cu buzele înfierbântate

Să-ți tatuez iubirea mea,

Pe fiecare loc în parte

Ca pe vecie ea să-ți stea.

Cu șoapte tandre, înfocate,

Să-ți construiesc castelul tău,

Să stai în el până cea moarte

Mă va lua la pieptul său.

Dar toate, toate sunt doar șoapte

Ce le repet de mii de ori,

Poate-ai s-auzi a mia parte

Și ai să-mi vii cândva cu flori.

E toamna pe sfârşite... de Nicoara Nicolae-Horia

E toamna pe sfârşite, mucul ei
Arde în sfeşnic ultima secundă,
Decembrie e-aproape, ştiu că vrei

Zăpada mea sub cer să te ascundă.

Troienele, din versul meu de-acum,
Să-ţi fie pururi haina de mireasă,
Nu-ţi voi lăsa, spre lume, niciun drum,
Doar unul singur, cel înspre acasă.

Lumina, cea dintâi, să nu te doară,
Închide ochii să visezi real,
Ninge acum, ori îngerii coboară?
Colind mă poartă gândul spre Ardeal.

E pe sfârşite toamna, treaba ei,
Vine iarna, dar măcar să vină!
Dă-ne, Doamne, dacă ne mai vrei
Un anotimp din Vremea Ta deplină!

RĂTĂCIND de Ioana Burghel

Vei rătăci
prin
fiecare iubire

încercând
să-ţi desprinzi
degetele încleştate
ale mâinii
stângi…
Vei sângera
pe fiecare
zid
de care te vei izbi
dorindu-ţi
să mai poţi
desena
surâsul iubitei
ascuns
sub o mare
spre care
n-ai să mai poţi
înota
niciodată…
Iubirile
nu cresc
în fiecare zi…
Inelul
e doar un alt cerc
gol
în care te învârţi
tot aşa cum
ziua în care
te naşti
nu e decât
o altă încercare
de a uita
că sufletul tău
e o rană deschisă…

Ritmuri schimbătoare de Elena Valeria Ciura

Am nevoie să ştiu că exişti
Chiar de banalul ochi verde încearcă
Parcă otravă să stoarcă

Din lacrima stearpă,
Sub pleoapa picată
În tristeţe înecată...

Nu-mi mai pasă mie...
Inimă pustie,
Senzaţie sălcie...
Nici melancolie-
Mierea amăruie,
Apa fumurie,
Fără doi e doar un dar
Trai în stil pecuniar...

Viaţa mi-e din fire
Împletite în mâhnire,
Ostoite doar de palma-ţi
Ce-mi mângâie gândul
Cuvântul spus mă arde...
Luni de-a rândul...

De ce-mi minţeai mintea
Când mi-era mai bine?
Susurai suav
Că-ţi eram podoabă vie...

Când s-a rupt şi struna
Ai găsit trombonul-
Tuba şi trompeta
Au incheiat sezonul.

Oameni fără minte!
Muzica-i desprinsă
Dintr-un colţ de lună
Rămânea-va pe veci stinsă...
Pedepsind iubirea dusă
Şi redusă la o glumă!

28 noiembrie 2012

Scurtă istorie de Bogdan Dumbraveanu

ordinul s-a dat,
zarul aruncat nu se mai oprește
se face roată, peste continente 

pictate naiv , orice râu învăluie
încă un imperiu, o altă capcană

și nu am vrut Doamne decât
să mă înțeleg cu cei de același
grai

ei îmi doresc moartea după
fiecare izbândă
să mă poată face erou
să mă poată plânge
tradarea e semn ca m-ai iubit Brutus
atâta cât să mă vrei etern
nici eu nu am dorit
să mă prăpădesc de
bătrânețe,

mai puteam visa piramide,
femeie,

pentru capul care moare
s-a făcut coroana
pentru inima care zvâcnește cuțitul
și zâmbetul tău aievea

cerul ce mantie, Dumnezee

Doar gandul… de Lacramioara Lacrima

Seara se lasa atat de placut
Gandul meu neted alearga spre tine
Glasul tau as vrea sa-l ascult

Dar nicaieri nu se aude…nimeni
Ziua se duce, soare a apus,
O liniste inunda pamantul
Vantul adie si-n taina mi-a spus
Stele pe cer o sa-mi ingane cuvantul
Printr-o lucire stinghera, stiuta,
Am sa rostesc ce gandu-mi sopteste
Ca eu am fost si-ti raman iubita
Iar sufletul meu cu dor te iubeste
Luna sfioasa creand un pastel
Cu raze-n fiori de lumina
In minte scluptez un mandru castel
Tu vei fi printul ce-o fi ca sa vina
Chipes si zambind cu gesturi alese
Clipind printre gene, atat de distins,
Voi intelege ca de mine-o sa-ti pese
Intr-un alint din dorinta aprins,
Cu un sarut din ochi imi vei sterge
Urme de lacrimi, tristeti de demult,
Imbratisati in iubire ne-om pierde
Orice durere pe loc am s-o uit…
*
Seara se-ntinde cu umbre ciudate
Pomii golasi cuminti dorm in pace
Ramuri se zbat prin vantul ce bate
Doar gandul imi luneca nedandu-mi pace,
Se furiseaza in vise-ndraznete
Ceata invaluie cu a ei perdea
Tot conturand un aer maret
Dulce aroma e-n dragostea
Ce o purtam tu si eu, amandoi,
O vraja ce n-o sa dipara
Gandul iti simte buzele moi
Cum pe ale mele le vrea de cu seara
Oare ce-ar fi de nu am visa
Clipe incep a derula
Daca nici gand n-ar exista
Sufletul meu n-ar mai pulsa
Cheia taramului plin de vise
Nu s-ar deschide in somn. cand e noapte.
Ganduri de dor ar fi interzise
Ochii inchisi n-ar mai avea pleoape
Iar fericirea n-ar stapani
Simturi nascute-n iubire
Fara de vise cum am iubi
Ce-ar fi in noi…fara gandire?

sărutul umbrelor de Ovidiu Oana-pârâu

(1)

pe drum sub umbra unui pas

doar timpul scurs a mai rămas

uitarea mută focu-n fum

iar jarul îl preface-n scrum

azi vântul poartă doru-n zbor

spre un niciunde călător

şi în lumina lin cernută

doar umbrele se mai sărută

***

(2)

Târziu, în poarta liniştii,

sărută-mi umbra

dacă sumbra

tăcere, mă va aţipi.

Doar gând trimite înapoi !

Arde urâtul

cu-nceputul

sărut de umbre pe trifoi !

***

Titlu poeziei este împrumutat de la Naiada Tina

Mare de Veronica Simona Mereuta

câte păcate ai să mai speli,
sărat,neiodat,ca la descălecarea de zaruri
"Iacta alea est" îmbracă magia în haine de gală

împlinita lună îţi ia prizonieră uimirea
aşteptând o nemeritată minune
mirajul e întâi sălciu,apoi blues,
într-un final ,ai în palme aceleaşi întrebări,
vii,mustind a clocot de tăgadă

zăpada trebuie rugată să pogoare
la mal de mare, albastrul e stăpân desăvârşit
dincolo de candoare nedeterminată,
vorbele mari vin pe tavă,sincopat,
ca o invenţie nefolositoare
"Ceva drept nu va avea nevoie de a fi îndreptat"
nu poţi da înapoi după ce ai jurat

ea,nu e vreo Elenă sau Marie sau Ioana D'Arc,
mereu aceea care va mânca pământ de e cu trebuinţă cuiva,
un aşa legământ de răbdare pentru a contura calea,
pentru a înduioşa inima perfectă din oglindă
prietenă cu cerul şi pământul
ultimii zei pe care nu a trebuit să-i înduplece

28.11.2012
VeSMe

Ochi 36 de Costel Suditu

Avem în suflet..
Nici nu ştim ce-avem!
Ne-Ai oropsit cu ce putem

Să nu murim.
Ne-ai dat atât de mult sublim
Să-l degradăm, nesocotim..
Ai demonstrat că din carne,
Prin atingere cu Tine, se naşte focul;
Ai măturat norocul
Acestor biete gâze..
Ai dat şi unei frunze
Mai mult elan;
Dar ne-Ai înscris, ce-i drept, în plan
Ca pe un punct;
Înstrăinat de el, în van..
Mereu defunct.

Ne-Ai dat vreun rost,
Că nici acum nu înţeleg,
Din toate relele, ce să aleg
Să fiu acolo unde Tu,
Mi-ai dat un post?

În fiecare zi mă văd,
Mă pipăi tot până dispar,
Şi tot nu ştiu dacă vreun pod,
Cum zice lumea, de cleştar,
O punte e sau eşafod?

De când l-am inventat pe O,
Cu prima gură de lumină,
Fără dinţi,
Am confirmat că am părinţi,
Cu un ecou născut din vină;

Şi cu ecou după ecou,
Am inventat pe cer un soare.
Minciună dinspre spulberare
Şi coaja unui putred ou..

Ne-am delăsat până la fapta
De-a face reguli din dorinţi;
Ne-nstrăinăm de mama, tata,
Şi mituim chiar bunii sfinţi..

Avem în suflet dar nu ştim,
Un fir de iarbă, crud, curat,
Ce-aşteaptă cât există timp,
Să vrem să-i oferim palat.

Agonie de Veronica Simona Mereuta

se spune că-i semn de viaţă adevărată
durerea,dorul...mai ştiu eu cum
iar blasfemia, o cale vremelnică de a scăpa neispăşit

în cele lumeşti

poate că nu ştiu să mulţumesc
iubirea e calea bătătorită pe care încrederea
aşterne asfalt de proastă calitate
în nume de împrumut

apusul şi răsăritul s-au vorbit cu luna plină
n-are să încapă în vreo piele
înţelepciunea ca şi poezia n-au căutare
bocetul înrămat...poate

28.11.2012
VeSMe