joi, 29 noiembrie 2012

INVITAŢIE... de Patricia Serbanescu


n-aş vrea să urc pe-o scară fermecată
când pot zbura pe-un nor de alabastru,
te-oi invita în noaptea scrisă, minunată,
să-ţi fiu o muză, în poiana unui astru...

să depănăm poveştile trecutelor iubiri
visând la nemurirea trăirii, în abis
şi să găsim cătând, calea cu împliniri
ştiind că universul, este un cer deschis.

blânda lumină din văzduhul înstelat
ne-ndeamnă să rostim cuvintele în şoapte
să ne aprindem inimi, ce bat încrucişat,
suind la braţ cu norii şi dincolo de moarte...

jarul fierbe dorinţe, timpul e pe-nserat
nimeni nu are vină atunci când ne iubim,
ies fluturii din noi, cad pe pământ brăzdat
când suntem stele contopite, în peisaj divin.

vom povesti apoi, minunile văzute
ne vom alege locul, unde-om lega temei,
în clipe parfumate, rămase-acolo mute
vom fi în energia... esenţei dragostei.

mă-nvălui în lumina ce e preexistentă
ştiind că doar în doi, formăm un nou compus
te-aş îmbrăca în nuanţa vie, de magentă
când ne vom aşeza, cu sufletele… Sus.

marți, 27 noiembrie 2012

Amenințat cu moartea... de Nicoara Nicolae-Horia

De viață încă
mă mai tem și-acum,

de
moarte
niciodată
și nicicum!
Amenințat din două părți
mă știu.
Cât între paranteze
mai sunt
viu
mereu în poezie
mă răzbun-
de voi muri vreodată,
la ce bun?...





26 Noiembrie 2012, spre seară...

Acrostih de toamnă de Elena Valeria Ciura

Benchetuieşte toamna de trei ori pe zi
Edenic, poartă ecusonul bogăţiei,
Lauri aduşi în dar, câmpiei

Şi muntelui şi peştilor din râuri,
Uimind grădina cu preaplin de-arome
Găsind fructe, legume, uscând poame

Şi-un ultim ultim semn de toamnă-n dar-
In chip de iconiţă- o frunză de arţar!

Caleidoscopul de culori şi-l pune-n plete
Un vânt hain ce-ncurcă pe planşete
Luciul trecut de tuş din verde-n arămiu,
Oprind şi albul pentru gându-i ivoriu.
Acum ,cu aer proaspăt, rece, se petrece
Renaştem, aşteptând să se coboare
Euforia sărbătorilor pe patinoare!

In două picioare de Costel Suditu

În viaţa mea mai înainte de asta,
Am fos cal;
Dimineaţa, mă ridicam pe din spatele picioare,

Iar cu cele două din faţă încercam să cobor bulgărele de foc
Ce mă orbea mereu din acelaşi loc;
-„ Dacă mai insişti, am să te fac să rămâi aşa în viaţa viitoare”!
Mă ameninţa Dumnezeu;
Şi m-a făcut om;
Un om.
Acum, seara, aş mai vrea să am patru picioare
Să mă ridic şi să privesc bulgărele de jar ce mă fascinează,
Dar nu mai am de cât două;
Cum să mă mai ridic?

IUDĂde Aurel Peteoaca

Nu am de ce sa-ţi iert păcatul Iudă,
Ai stat la masa mea....si te-am simţit mereu.
Că fiorii trădării.reci, cu frică,te asudă

Şi ca veiîmplînta sarutul cald în trupul meu.

Îţi pare rău şi-ai vrea să fii definitiv iertat,
Nu-ţi mai pasă azi. de pumnul de arginţi.
Eu te-am iertat chiar mai înainte de păcat
Şi ţi-am creat un loc de cinste printre sfinţi.

Te vei asemăna în veci c-o cale şi c-o cruce,
Eu trebuia să-mi duc supliciu pănă la sfărşit
Destinul tău de apostol e semnul de răscruce
Şi dintre toţi,pe tine,cu sănge te-am iubit.

ZĂDĂRNICIE de Patricia Serbanescu

Deşertăciune… sunt toate
Căci viaţa nu-i decât un truc
Şi totu-i o lentă moarte

Născute pe rând, se tot duc…

Cât de zadarnic, e totul
Şi lacrimi şi râset şi chin,
Priveşte în tine… inertul
Mâine mai eşti… şi... amin!

Cât de deşarte sunt toate
Năzuinţe, temeri, speranţe,
Merg descompuse spre moarte
Căci toate sunt doar uzanţe…

Nimic nu este stabil
Totu-i vremelnic, schimbare
Chiar totul e… inutil,
Un circuit liber, sub soare…

Cât de zadarnic, e totul…

DIN LUMI ÎNZĂPEZITE -Popa Ines Vanda

Dorind să sting doar jarul rămas în urma ta 
Am reaprins iubirea din stinse felinare, 
Trec vama amintirii pe geana unei stea 
Și iarna-mi sângerează în lacrimă de sare. 

De strajă stă iubirea și-n așternutul orei 
Fiorduri îndoliate îmi dăltuiesc dorința, 
Troiene de tăcere veghează ochii umbrei, 
Printre ninsori fugare îți zămislesc prezența. 

Străină sunt de toate, mi-e albul răzvrătire, 
Mă-ntreb dacă din pulberi de zbucium mă auzi, 
Mor troienite vise pe hărți de amăgire, 
Înfrângeri dintr-o iarnă în clopote cu surzi. 

Ne-mbratisăm în taină din lumi înzăpezite, 
Crezusem că ninsoarea ne-a despărțit de stele, 
Dar am păstrat iubirea în suflete-adormite 
Și-am înflorit în temple zidite din mărgele. 

Ne răscolesc regrete bătrâne de-așteptare, 
Agonizează iarna strigându-ne învinsă, 
Un univers de îngeri suspină de-ntristare 
Și candela iubirii de dor va fi nestinsă.

Un rob în libertate (lacrimi) de Ovidiu Oana-pârâu


(genele mele)

Genele mele
sunt arini
udaţi
de pârâul
durerii.

***

(ploaie şi aripi)

Ploaia
de lacrimi
îmi înmoaie
aripile
în zborul
spre tine.

***

(izvorul durerii)

Izvorul
durerii
a secat,
potopit
de lacrimi.

***

(pârâul lacrimă)

La fel
cum pârâul
sapă în piatră,
lacrima
îmi ridează
obrazul.

***

(abisul iubirii)

Navigând
am putut
cuprinde
întinsul
mării.
Printr-o
singură
lacrimă
am cunoscut
abisul
iubirii.

***

(privirea senină)

Privirea
senină
aspiră
spre stele.
Lacrimile,
doar
se preling
pe obraji.

***

(suntem apă)

Cât timp
suntem
doar apă,
de ce
doar
o lacrimă
pierdută,
seacă
izvorul
iubirii?

***

(inimă tăcută)

Când
inima tace,
nici vântul
nu mai aduce
şoapte.
Doar usucă
lacrimi.

***

(izvoare şi lacrimi)

Ce energii
fac să ţâşnească
izvoarele
din piatră?
Iar noi,
cu câtă
uşurinţă
ne risipim
lacrimile !

***

(durerile vieţii)

Am nesocotit
lecţiile
despre durere
ale vieţii.
Acum,
învăţ
să număr
suspine
şi lacrimi.

***

(grădina deşert)

Cum poate
o ploaie
de lacrimi
să schimbe
grădina
iubirii
într-un
deşert?

***

(regretul iubirii)

Regretul
iubirii
pierdute
nu se măsoară
în lacrimi,
ci în neputiinţa
de a le opri.

***

(ultimul viitor)

Timpul trece
zămislindu-mi
ultimul
viitor.
Epitaf
îmi va fi
neputiinţa
cioplită
într-o
lacrimă.

***

(nudul fericirii)

Până
mai ieri,
o lacrimă
era
nudul fericirii.
De azi,
a devenit
doar
o distincţie
strălucitoare
printre
riduri.

HAI de Stefan Oana Valentin

Să ne împletim vorbele 
Cu calme răsărituri
Și să le dăm la cuptor

O zi plină de lumină.

Să ne înflorim zâmbetele
Înmuiate în curcubeu
Și să le punem la uscat
O zi plină de vară.

Să ne rupem brațele
Și să ne tocim palmele
De prea multe îmbrățișări
Cu mângâiere.

Să ne jucăm gălăgioși
Fără griji premature
Și fără de rușinea
Dinților în pielea goală.

Să ne zburăm sus de tot
Înveliți cu cer și pământ
Și să ne unim cu stelele,
A cincea roată de la carul mare.

Să încuiem timpul în secundă
Și să-l condamnăm la moarte
Prin alungare.
Hai, hai odată!

25 11 2012
ȘTEFAN OANĂ

CEI FALȘI de Stefan Oana Valentin

Se târăsc 
Cu țepii uscat-veștejiți, înfipți 
Înspre jos 


Dezflorirea
E rușinea bobocului viu
Prea infatuat

De hârtie
Sunt rădăcinile putrezite
Pe dinăuntru

Din apă
E drumul spre înecare
Și atât de albastru

Note strâmbe sunt
De simfonie atonă
Și surdă

Calea spre drept
E strâmbă
Și atâta de grea!

25 11 2012
ȘTEFAN OANĂ