ZĂDĂRNICIE de Patricia Serbanescu

Deşertăciune… sunt toate
Căci viaţa nu-i decât un truc
Şi totu-i o lentă moarte

Născute pe rând, se tot duc…

Cât de zadarnic, e totul
Şi lacrimi şi râset şi chin,
Priveşte în tine… inertul
Mâine mai eşti… şi... amin!

Cât de deşarte sunt toate
Năzuinţe, temeri, speranţe,
Merg descompuse spre moarte
Căci toate sunt doar uzanţe…

Nimic nu este stabil
Totu-i vremelnic, schimbare
Chiar totul e… inutil,
Un circuit liber, sub soare…

Cât de zadarnic, e totul…

DIN LUMI ÎNZĂPEZITE -Popa Ines Vanda

Dorind să sting doar jarul rămas în urma ta 
Am reaprins iubirea din stinse felinare, 
Trec vama amintirii pe geana unei stea 
Și iarna-mi sângerează în lacrimă de sare. 

De strajă stă iubirea și-n așternutul orei 
Fiorduri îndoliate îmi dăltuiesc dorința, 
Troiene de tăcere veghează ochii umbrei, 
Printre ninsori fugare îți zămislesc prezența. 

Străină sunt de toate, mi-e albul răzvrătire, 
Mă-ntreb dacă din pulberi de zbucium mă auzi, 
Mor troienite vise pe hărți de amăgire, 
Înfrângeri dintr-o iarnă în clopote cu surzi. 

Ne-mbratisăm în taină din lumi înzăpezite, 
Crezusem că ninsoarea ne-a despărțit de stele, 
Dar am păstrat iubirea în suflete-adormite 
Și-am înflorit în temple zidite din mărgele. 

Ne răscolesc regrete bătrâne de-așteptare, 
Agonizează iarna strigându-ne învinsă, 
Un univers de îngeri suspină de-ntristare 
Și candela iubirii de dor va fi nestinsă.

Un rob în libertate (lacrimi) de Ovidiu Oana-pârâu

(genele mele)

Genele mele

sunt arini

udaţi

de pârâul

durerii.

***

(ploaie şi aripi)

Ploaia

de lacrimi

îmi înmoaie

aripile

în zborul

spre tine.

***

(izvorul durerii)

Izvorul

durerii

a secat,

potopit

de lacrimi.

***

(pârâul lacrimă)

La fel

cum pârâul

sapă în piatră,

lacrima

îmi ridează

obrazul.

***

(abisul iubirii)

Navigând

am putut

cuprinde

întinsul

mării.

Printr-o

singură

lacrimă

am cunoscut

abisul

iubirii.

***

(privirea senină)

Privirea

senină

aspiră

spre stele.

Lacrimile,

doar

se preling

pe obraji.

***

(suntem apă)

Cât timp

suntem

doar apă,

de ce

doar

o lacrimă

pierdută,

seacă

izvorul

iubirii?

***

(inimă tăcută)

Când

inima tace,

nici vântul

nu mai aduce

şoapte.

Doar usucă

lacrimi.

***

(izvoare şi lacrimi)

Ce energii

fac să ţâşnească

izvoarele

din piatră?

Iar noi,

cu câtă

uşurinţă

ne risipim

lacrimile !

***

(durerile vieţii)

Am nesocotit

lecţiile

despre durere

ale vieţii.

Acum,

învăţ

să număr

suspine

şi lacrimi.

***

(grădina deşert)

Cum poate

o ploaie

de lacrimi

să schimbe

grădina

iubirii

într-un

deşert?

***

(regretul iubirii)

Regretul

iubirii

pierdute

nu se măsoară

în lacrimi,

ci în neputiinţa

de a le opri.

***

(ultimul viitor)

Timpul trece

zămislindu-mi

ultimul

viitor.

Epitaf

îmi va fi

neputiinţa

cioplită

într-o

lacrimă.

***

(nudul fericirii)

Până

mai ieri,

o lacrimă

era

nudul fericirii.

De azi,

a devenit

doar

o distincţie

strălucitoare

printre

riduri.

HAI de Stefan Oana Valentin

Să ne împletim vorbele 
Cu calme răsărituri
Și să le dăm la cuptor

O zi plină de lumină.

Să ne înflorim zâmbetele
Înmuiate în curcubeu
Și să le punem la uscat
O zi plină de vară.

Să ne rupem brațele
Și să ne tocim palmele
De prea multe îmbrățișări
Cu mângâiere.

Să ne jucăm gălăgioși
Fără griji premature
Și fără de rușinea
Dinților în pielea goală.

Să ne zburăm sus de tot
Înveliți cu cer și pământ
Și să ne unim cu stelele,
A cincea roată de la carul mare.

Să încuiem timpul în secundă
Și să-l condamnăm la moarte
Prin alungare.
Hai, hai odată!

25 11 2012
ȘTEFAN OANĂ

CEI FALȘI de Stefan Oana Valentin

Se târăsc 
Cu țepii uscat-veștejiți, înfipți 
Înspre jos 

Dezflorirea
E rușinea bobocului viu
Prea infatuat

De hârtie
Sunt rădăcinile putrezite
Pe dinăuntru

Din apă
E drumul spre înecare
Și atât de albastru

Note strâmbe sunt
De simfonie atonă
Și surdă

Calea spre drept
E strâmbă
Și atâta de grea!

25 11 2012
ȘTEFAN OANĂ

Vederea din noi... de Nicoara Nicolae-Horia

Nu este aceeași
Vederea
din noi-

ce văd eu,
oare
vedeți
și voi?

Geometrie...

Nepăsătoare
și rece
ca un pătrat,
așteptând
mila cercului
să
te
înscrie...

Postumă...

Doamne,
cine va prăvăli piatra
de la ușa
acestui mormânt
în care zac
de atâta
Viață?...

Din volumul...Din umbra flăcării...

este absurd de Nuța Istrate Gangan

să vorbim despre pace
în vreme de război, domnule
ar fi ca şi cum

eu ar trebui să am grijă
să nu mi se ducă un fir la ciorap
în vreme ce păşesc printre scaieți
iar tu să nu dezamorsezi cumva grenada
pe care o porţi în buzunarul stâng
când conduci pe un câmp cu mine active

lucruri fragile
ciorapul meu foşnitor
cuiul grenadei tale, nu-i așa?
diplomația
fragilă și ea
să nu mai vorbesc despre negocierile
care...
îmhm...
ar fi interminabile între noi doi

în genere situaţia este atât de fragilă
încât un fluture ar putea zdrobi
jumătate din omenirea noastră
doar cu o adiere de aripă
din păcate
atenția ta este concentrată
mai mult asupra genunchilor mei rotunzi
tandru înveliți în mătase
decât asupra buzunarului stâng

(este ciudat cum nouăzeci şi nouă la sută dintre noi
visăm cai verzi pe pereţi
în vreme ce doar unu la sută ajungem
să-i călărim într-adevăr)

Trecere de Bogdan Dumbraveanu

nu-i bai 
de câte ori
spun ceva ce numai eu înțeleg, 

fiecare cuvânt trebuie explicat din nou
la nesfârșit

iarba se naște de zeci de ori până
să mori odată,
verdele nu e permanent
ci permanentă afirmare

vibrația e depășirea ritmică
a morții,
doar pasul pe covorul verde și moale
ar putea ști ceva, dar am ureche oare
pentru glasul lui

nu mi-am tăinuit
gândurile până acum
emoțiile sigur

călător pe lângă albia
păcatelor mele
nu-i bai
de câte ori spun ceva ce
numai eu înțeleg

acel ce mă va face simpatic odată
Ție, Doamne

25 noiembrie 2012
Bogdan

se pregătesc fuioarele să iasă de Ovidiu Oana-pârâu

se pregătesc fuioarele acasă

prin hornuri risipite peste sat

din lemnele aprinse vor să iasă

spre ceruri la moment de înserat

când se aşterne-n suflete odihna

din bucuria trudei adunate

iară căldura împlineşte tihna

şi ochii pleacă primii înspre noapte

doar visele hoinare ce colindă

prin somnurile line de copii

creează irizări ca de oglindă

spre iarna care-ncepe-a se grăbi

şi printre fulgii strecuraţi prin site

s-or ridica fuioarele de fum

din focurile aprige pornite

de călătorii osteniţi de drum

cu spuzele rămase peste noapte

podele s-or freca de sărbători

să străluceasc`atunci când mere coapte

se vor griji de dat la urători

cât statul iernii ele împletite

din vetrele din casele din sat

vor ridica esenţe risipite

chemări pentru cei merşi la colindat

Silabe de Veronica Simona Mereuta

aşa se adună sufletul
câte două trei 
vocale şi consoane de fior

de punct şi virgulă
presărate diacritice
fie de-ţi place sau nu
are să te întrebe
de câte ori ai fugit
sau ţi-ai aşezat aripile în cui
mirul printre filele cărţii
semn de întoarcere

sarea şi piperul
scorţişoară de mai pui peste
plăcinţica de mere
sau o faci chiar fără zahăr
...

iar cafeaua
de câte ori îi multumeşti
i te închini
cu ambele mâini
păgân


Iartă-mă,Doamne
dintre toate câte păcate sunt
îţi păstrez zâmbetul
pe tot
când ai să poţi veni
la o cafea!

25.11.2012
VeSMe