Se duc şi ei... de Nicoara Nicolae-Horia

Şi megastarurile mor
Şi împăraţii lumii, Doamne,
Rămân în urma tuturor 

Aceleaşi primăveri şi toamne.

Se duc şi ei în Veşnicie,
Flămânzi şi goi ca la-nceput
Şi nu iau nicio bogăţie
În casa din argint sau lut.

Trei zile viscoleşte ceaţa
Prin sufletele celor mulţi
Ce se ridică dimineaţa
Din Valea Plângerii spre Munţi

Şi vin apoi, ca din vedenii,
Cât nu e rece spuza humii,
Tot fel de fel de rubedenii,
Din toate marginile lumii

Şi într-o nesfârşită ceartă,
De jos ce sunt şi până sus,
Ei nu ştiu cum şi cui să-mpartă
Averea celui ce s-a dus...
........................................

Toţi deopotrivă, mari sau mici,
Nu suntem pe pământ eterni
Şi-n urmă ne rămân aici
Aceleaşi primăveri şi ierni...

Eternitatea de azi de Cătălin Codru

Vreau să mi te laşi în palmă,
Fruntea ta să ţeasă gânduri,

Şi doar liniştea să-aştearnă,
În pocale stropi de struguri.

Ridicată-n cotul drept,
Tu, să mă priveşti mirată,
Eu sărutul să-ţi aştept,
Incă-odată... şi incă-odată.

Mâna-mi ca o mângâiere,
Să se-apropie de tine,
Un pian, plin de tăcere,
Să ne-mpartă, muzici fine.

Pielea ta... înfiorată...
Parcă îmi recită versuri,
Inima-mi bate furată,
De cele mai vechi răspunsuri

Dans de zboruri să ne poarte,
Întuneric şi lumină,
Răsturnaţi în lumea noastră,
Vinovaţi de-a noastră vină.

Roi de-mbrăţişări nebune,
Fără gânduri, fără minte,
Două umbre-n astă lume,
Adâncite-n jurăminte.

Zori să-şi strige drept de rouă,
Cu robia-n libertate,
Vor să-nceapă-o viaţă nouă,
De azi... o eternitate.

Iubire de Emil Marian

Te scriu pe-un rînd dintr-un caiet,
Încep cu a din alfabet,
Compun încet, nu mă grăbesc,

Poate-ai aflat că te iubesc.
Ești tandră, bună, visătoare,
Ești adierea dintr-o boare,
Cu mine stai, cu mine plîngi,
Mă însoțești, nu mă alungi,
Mi-asculți din doruri și dureri
Și din regretele de ieri,
Mi-ești vis, iubire, alinare,
Ești nor plimbat din zare-n zare,
Și esti cum mi-am imaginat,
Și pură, dar și cu păcat,
M-aștepți tăcută, mereu vie,
Tu ești iubita-mi…POEZIE!

Fii rouă ! de Ovidiu Oana-pârâu

Fii rouă !

Iar eu voi străluci în tine

ca razele de soare

şi te voi mistui în curcubeie,

arce fluturate spre boltă

ca triumf al iubirii.

De acolo,

cerne-te cu lumina

peste trupul meu împletit

în moliciunea ierbii,

mereu însetate.

LASĂ-MI, DOAMNE… de Ioana Burghel

Lasă-mi, Doamne, 
copacul 
de care mă ţin,

ca de o ultimă
îmbrăţişare,
ca de o ultimă
strigare,
ca de un ultim
chin…

Lasă-mi, Doamne,
copacul
de care mă ţin,
să prindă,
din mine,
prin mine,
rădăcini,
pe ramurile
goale,
Tu, creşte-i
frunzare,
acceptă-i
răstignirea-n
senin…

Lasă-mi, Doamne,
copacul
de care mă ţin,
să umbrească
şi pumnul de
humă,
străin,
şi huma
la care
mă-nchin…

Lasă-mi, Doamne,
copacul
care mă doare,
să-mi fie
pe veci,
lumânare…

Tot mai aproape sunt... de Nicoara Nicolae-Horia

Tot mai aproape sunt de început
Cu pașii mei șovăitori prin vreme,

Tu numără-mi cărările din lut,
Câte din ele duc înspre poeme?

Tot mai copil mă știu, în tot ce sunt
Prin ochii mei lumina se răsfață,
Nu am văzut-o întreagă pe pământ
Dar i-am iubit nemarginile-n viață.

Cuvintele și ele câteodată
Mă ard nezise-n cerul gurii lor
Și gândul meu, cel răzvrătit pe roată,
Îl știu tot mai aproape de izvor.

Tu setea mea să n-o spui nimănui,
Mi-e martoră vederea de sub pleoape,
Nimic din mine prea departe nu-i,
Tot mai aproape sunt, tot mai aproape...

Vineri, 16 Noiembrie 2012

astă seară de Leonid Iacob

Astă seară, iubito, trimit către tine

cuvintele-mi toate născute din dor,

aburinde arome din miezul de pâine

şi raza de soare cu gust de izvor.

primeşte-le-n palma şi pune-le-n salbă

s-atârne coroană rotundului sân

şi vino apoi ca o trestie dalbă

sub pletele cărei aş vrea să rămân.

Astă seară, iubito, voi spune-o poveste

venită din munţii cu plete de nori

cu-arome de cetini şi-omături pe creste,

din casa de brad ridicată prin flori.

Iar tu, cu ochi mari privi-vei uimită

cum urcă spre tine povestea din brazi

lumină cernută pe-a inimii sită

în care, frumoaso, mereu să te scalzi.

Mai dă-mi iar, iubito, din palma ta mică

un strop de lumină din sufletul tău

şi iar încorda-voi lăuta să-ţi zică

povestea venită din cântecul meu.

Furtună de Vali Zavoianu

Ţipau de durere doi nori cenuşii
Şi cerul cursese pe dealuri
Ploua sfâşiind tot amurgu-n fâşii

Şi marea muşca surd din maluri.

Pe-o stâncă, doar farul de ani gârbovit
Aruncă firav o lumină
Ce-mbracă un val şi al lui zvârcolit
De nepământeană jivină.

În zarea de zmoală bat tobe de fier
Copacii de frică se-nchină
Şuvoaie de apă se-amestecă-n cer
Ca-n marea pedeapsă divină.

Un bici de lumină plezneşte de sus
Şi geamătul mării zvâcneşte
Se pierde apoi rătăcit la apus
În umbra de nori care creşte.

Şi creşte de parcă doi munţi uriaşi
Apasă cu umerii totul
De valuri şi-a lor zvârcolire atraşi
Stârnind fără seamăn potopul.

Se cască hulpave din val negre guri
Ce-şi scuipă spre ceruri furia
Şi-n cer uriaşii cu umerii suri
Întorc înzecit vijelia.

Marasmul cuprinde-ntunericul greu
Şi chinuie sufletul mării
De parcă departe-a plecat Dumnezeu
Şi pradă ne lasă uitării.

15.11.2012,Zavoianu Vali

Lucian Dumbravă - Înapoi Spre Veşnicie

Dorina Neculce - Cândva Dezbinând