Coșmar - de Emil Marian

Iar plouă lung și monoton,
În toamnă asta-i de bon ton,
Mai plouă chiar și apăsat,
Pentru iubiri ce-au fost ‘odat.

Iată apare un strigoi,
E-a mea iubire ne-ngropată,
Călare e pe nori de ploi
Și pare-a fi cam supărată.

Ea tună vorbe de furtună,
Din ochi fulgere se arată,
Și nu-i deloc zîna cea bună,
Ce am iubit-o altădată.

Mă uit la ea că e nervoasă,
Demult spuneam că e frumoasă,
O tot privesc cum despletită,
Aruncă vorba otrăvită.

Este cam pus-acum pe sfadă,
Iar cum în mînă are-o spadă,
Nu cred de loc c-o să greșesc,
Dacă acuma mă...trezesc!

SCRISOARE TATICULUI TĂU - de Oană Stefan Valentin

Tăticule de stea
Tăticule de floare
Acolo unde ești să stii
Că aici încă se moare.

Că mugurelul tău voios
E bine – a crescut – e tare
Acolo printre îngeri fii
Mândru, nevoie mare.

Să știi că-ți multumesc
Că ai existat aici
Și ai adus pe lume
Un înger bun și bland
Ce-a nimerit, întâmplător,
Sau nu, la mine.

Stai liniștit, am grijă
Și o s-o prețuiesc
Tăticule îți spun
Pe-a ta mândră regină
Eu tare o iubesc.

Așa că dormi adânc
Aici, noi te iubim
De îmi dai voie, TATĂ
Acum eu am să-ți spun.

AŞ VREA DIN NOU SĂ ZBOR - de Paty Serbanescu

Îmi simt apusul clătinat de soartă
O frunză vânturată, aş vrea Să o ridici,
Picată-n drum, călcată, sunt ca moartă,
Ia-mă la Tine, trezeşte-mă pocnind din bici!

Nu vreau decât o singură aripă
Să mă agăţ de toarta vreunui cer,
Zburând, sau paşi făcând fără risipă
Mă recunoşti, că nu sunt primul miel…

De voi ajunge-n pura libertate
Cu sufletu-nălţat, puternică ca Tine,
Dă-mi iar speranţa vie, în zboruri avântate
Promit să-nnot în vid, cât aripa mă ţine…

Când Tu m-ajuţi, nu pot ca să cerşesc
Căci îmi oferi din tot, ce-i mai uşor,
Ferindu-mă de spinii ce iară mă rănesc
Ajută-mă, să odihnesc pe-un nor!

Numai e mult s-ajung în poala Ta
Copil născut din cer şi din pământ,
Cu aripa întinsă, fruntea mi-atingi c-o stea
Afla-voi lângă Tine, cine am fost şi Sunt…

Iisus scrie... - de Nicoară Nicolae-Horia

Iisus scrie cu degetul pe pământ,
Ce scrie acolo nimeni ştie,
Cuvintele noastre şi astăzi îl dor
Despre femeia prinsă în preacurvie...

Pârâţii ce suntem mereu şi mereu
Cu gândul mai greu decât vatra:
"Cine dintre voi este fără păcat
Să arunce cel dintâi cu piatra!"

Şi totuşi în palmele noastre purtăm
Bolovanul acela negru de vină,
Peste creştetul lui se aude căzând
Cine loveşte cu el în Lumină.

Mustrarea când vine, atunci e târziu
Şi braţele noastre obosite-s de trudă:
"Cine are ochi de văzut să vadă,
Cine are urechi de auzit să audă"!

Pe femeia aceea a iertat-o demult,
Ea este aici printre noi şi e vie-
Iisus scrie cu degetul pe pământ,
Ori pe sufletul meu, cine ştie...

Într-o zi - de Costel Suditu

Într-o zi, mă dusei
La mama ei;
Şi la tatăl ei, dar...
La mama ei!
Eram, cam aşa... la două zeci de ani
Şi prost;
Şi ce prost eram!...
Să mă duc la mama ei,
...Şi tatăl ei,
Când nu ştiam
Ce însemnează!
Dar m-am dus,
Într-o amiază
Şi străluceam;
Eram un tont venit la geam
Să mă fac om;
Credeam atunci
Că orice pom
Făcea doar nuci.
Doar nuci cu coaja groasă
Şi miezul dulce!
Şi de cât de prost am fost,
Mulţi ani, prea mulţi,
Tot nu vedeam că îmi aduce,
Cu mare rost,
Mărul mere,
Prunul prune,
Părul pere,
Că alunul cert, alune.
Dar într-o zi când
Am vrut să sparg o nucă măr,
Am văzut realitatea:
Rămăsese un cotor.
Fatalitatea!
De atunci,
Mă feresc cum pot de nuci;
Şi de pom cu frunza lui
Cum a altuia nici nu-i,
Şi de geamuri mă feresc,
Fiindcă împlinirea,
Mama ei!
Nu mai pot să strălucesc!
Mi-a ucis iubirea!
Mama ei!

Dans - de Veronica Simona Mereuta

între alb şi negru
învălurită de ceaţă
şi fumul
aşteptând să înţeleg
ce e drept să rămână
la suprafaţa
trudei de-a căpăta
încă o zi
poate începutul
a ceva nesfârşit

dincolo de alb şi negru
răsuflarea colorată
minute juruite să rămână
împreună fără nevoia inutilă
de-a se regăsi într-un adevăr
rostit
încă o viaţă
poate rostul
a ceva simplu

să pleci - de Bogdan Dumbraveanu

e bine să pleci
unde te poartă
vântul,
tăcut să pleci
drumul nu-şi face
loc printre cuvinte

ele se fac ape şi
ţărmuri din ce în ce mai
îndepărtate
din lacrimile sărate
nisipoase ce nu au ştiut
să curgă

să pleci cât mai speri
că eşti tânăr
că cineva undeva
te va iubi cu o privire
cu un zâmbet
fără să-ţi spună

tăcută să te învelească
zarea ca o tainică
dragoste veşnică

să nu-ţi aduci aminte că
în curând va ninge

Gândul de azi - de Corina Nica

Ce mare ești, copilul meu! Cât ai crescut!
Te iubesc mult, comoara mea, atât de mult!
Ți-am strâns în versuri -amintiri, copilăria
Jurnale-ntregi ți-am dedicat să-mi știi iubirea.

Ca pe o floare, ocrotit, să te știu bine
Cu drag, de griji te-am tot ferit. Și pentru tine
Nimic n-a fost fără de rost sau greu sau mult
Căci tu ești glasul ce mi-e drag să îl ascult.

Cât ai crescut, copilul meu, măsor uimită
Cum viața trece de nebună și grăbită
Cum clipe par atâția ani și pierd la număr
Când văd că mi-ai crescut deja până la umăr.

Și văd în tine mult mai mult decât se-așteaptă
O mamă simplă cum ți-am fost. Și, să fiu dreaptă,
Nu știu de merit eu să am un fiu ca tine
Atât de scump și-atât de mult mai bun ca mine.

CE SUNT EU MAMĂ? - de Oană Stefan Valentin

Firavul pui, sărat și crud
Născut din două lacrimi
Ascunse trist în barbă.
O stâncă ascuțită des
Cu pumnii mult prea strânși
În palme sfârtecate roșu
Scrântite de o treaptă.
Am chip pătat, de apă vie
Cu dinți scrâșniți în maluri
Prăvălitoare-n sus și neagră
Și mersul mi-e greoi și trist
Ce oare sunt eu mama?

Mama pătată alb frumos
De mii de fluturi negri-n plete
Spune-mi ce sunt, ori naște-mă
Mai deslușit, încă o dată
Să-mi port pe îndelete crucea
Încet, din soartă-n soartă.
Știu că, târâtă în genunchi
Și grea de mult prea gând
Tu totuși m-ai zburat.
Cine sunt mamă eu
Povară sau o faptă
Ori simplu vis?

ANTITEZA UNEI IUBIRI -Popa Ines Vanda

Nu vreau să-mi fi și totuși tu îmi ești
Zădărnicie,rai,eternul mâine,
Revii și pleci, sau doar mă răvășești,
Destrami în suflet vise orfeline.

Nu ștergi cărări,dar nici nu le închizi,
Aprinzi un foc ce-n lacrimă îl stingi,
Ca pasărea de pradă mă ucizi
Și-n spovedeli de taină mi te frângi.

Sărutul tău amăgitor ,fugar,
O zbatere-ntre lege și destin,
Ești aripă de înger fără har,
Lași resturi de amor diamantin.

E straniu tot ce-n mine risipești,
Te-alung ca pe dorințe interzise
Și te îngrop în stelele cerești,
Dar țeși ca un păianjen alte vise.

Salvează-mă te rog de tot ce-mi ești,
De cupa cu nectar și cu venin,
Sunt un poem ce nu poți să-l citești,
Ești anotimp de miere și pelin.

Iubirea noastră-i boală fără leac,
Două viori, dar fără de arcuș,
Înstrăinați, dar împreună-n veac
Un veșnic coborâș și un urcuș.