Îmi simt apusul clătinat de soartă
O frunză vânturată, aş vrea Să o ridici,
Picată-n drum, călcată, sunt ca moartă,
Ia-mă la Tine, trezeşte-mă pocnind din bici!
Nu vreau decât o singură aripă
Să mă agăţ de toarta vreunui cer,
Zburând, sau paşi făcând fără risipă
Mă recunoşti, că nu sunt primul miel…
De voi ajunge-n pura libertate
Cu sufletu-nălţat, puternică ca Tine,
Dă-mi iar speranţa vie, în zboruri avântate
Promit să-nnot în vid, cât aripa mă ţine…
Când Tu m-ajuţi, nu pot ca să cerşesc
Căci îmi oferi din tot, ce-i mai uşor,
Ferindu-mă de spinii ce iară mă rănesc
Ajută-mă, să odihnesc pe-un nor!
Numai e mult s-ajung în poala Ta
Copil născut din cer şi din pământ,
Cu aripa întinsă, fruntea mi-atingi c-o stea
Afla-voi lângă Tine, cine am fost şi Sunt…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu