Iar plouă lung și monoton,
În toamnă asta-i de bon ton,
Mai plouă chiar și apăsat,
Pentru iubiri ce-au fost ‘odat.
Iată apare un strigoi,
E-a mea iubire ne-ngropată,
Călare e pe nori de ploi
Și pare-a fi cam supărată.
Ea tună vorbe de furtună,
Din ochi fulgere se arată,
Și nu-i deloc zîna cea bună,
Ce am iubit-o altădată.
Mă uit la ea că e nervoasă,
Demult spuneam că e frumoasă,
O tot privesc cum despletită,
Aruncă vorba otrăvită.
Este cam pus-acum pe sfadă,
Iar cum în mînă are-o spadă,
Nu cred de loc c-o să greșesc,
Dacă acuma mă...trezesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu