Trei poeme de Duminică... de Nicoară Nicolae-Horia

Nimeni nu se naște...

Nimeni nu se naște
Fără voia
Lui,
fără voia Lui
nici nu se moare!
Nicăieri în lume
mai datornic
nu-i
ca drumul
de la rod
până la floare...
Nimeni nu se naște
după voia
lui...

Se mută munții...
Roșia Montană...

Când mă gândesc la voi mă frige Dorul,
Moții mei de-atunci și de acum,
Azi-noapte l-am visat pe Crăișorul,
Venea spre Bălgrad obosit de drum,

Venea spre locul osândirii sale,
Cocoși se auzeau cântând în zori,
Nu avea lanț la mâini și la picioare,
Purta pe umeri țundra grea de nori

Și-acolo sus, la Roșia Montană,
M-a întrebat sub zările surpate-
„Se mută Munții?!” Doamne, ce dojană!
Și Aerul se tulbura departe.

Tăcut, ca piatra, m-am trezit din vis,
Crăpaseră cuvintele de ger
Și dintr-odată parcă s-au aprins
Lămpașele minerilor în cer.
...............................................

„Se mută Munții! Murmurau pe rând
Pădurile de brazi, de fagi și paltini
Și aurul se întuneca gemând
În dedesuptul lor, cel greu de patimi...

Inoxidabil ca sufletul...

Inoxidabil ca sufletul
e poemul acesta
care ți-l scriu.
Pământul tău
promis-
de când,
îmi așteaptă
rodirea.
Grea de-adevărul rostirii
steaua
cuvântului
cade-n adânc,
germinând
prin
tăcerile tale...

Legenda râului de dor (Altruism) - de Ovidiu Oana-pârâu

Demult, un râu ce curge în aval
S-a tot gândit privind spre mal.
I-a zis: - Mi-e dor de munte, foarte dor,
Aş vrea să mă întorc acasă, la izvor !

Dar malul i-a răspuns: - E peste poate !
Nu poţi să te opreşti, stai şi socoate !
Nu-i vorbă doar de mine, dar arinul ?
Cum poate să suporte astfel chinul ?
Cu apa, de te-ntorci înspre izvoare,
Amarnic asupreşti pe fiecare.
Moraru-şi va seca pe loc uiumul,
S-or pierde peşti-n mâluri cu duiumul,
Iar în livadă, fructele-or să sece,
La fel şi câmpul fără apă rece;
La păsăret îi vei strica hodina,
Nici rufe nu mai spală gospodina,
Iar ciurda când o fi să se adape,
Va fi doar smârc aici în loc de ape;
Adu-ţi aminte scalda de plăcere
A ţâncilor şi-a sălciei mângâiere !
Cum poţi să schimbi deodată legea firii,
Pentru un moft şi-n numele iubirii ?

- Of, malule, mă umpli de tristeţe,
Când te gândeşti la propria frumuseţe !
Arinul, păsăretul şi morarul,
Sau salcia şi ciurda, grădinarul,
S-au învoit cu mersul meu în munte
Şi seceta găsit-au să înfrunte,
Căci vântul le-a venit în ajutor
Şi apă le aduce cu un nor.
Credeam c-ai înţeles şi că îţi pasă,
De dorul meu de munţi şi de acasă.
Aşa cum vrei mereu să-ţi fie bine,
Gândeşte-te o clipă şi la mine !
Căci, dac'ar fi ca să mă sece dorul
Şi-n munte s-ar slei de tot izvorul,
Atunci tu ai rămâne pe vecie,
O râpă îmbrăcată-n bălărie.
Iar trupul ţi s-ar umple de noroaie,
Târâte de şuvoaiele de ploaie !

Atât i-a spus şi a pornit agale,
Ducându-şi unda lină înspre vale,
Dar şi-a vestit iubirea printr-o boare
Şi păstrăvi ce înoată spre izvoare.

MOARTEA UNUI VIS de Camelia Armati

Ce faceți când vă moare un vis? Când cineva vi l-a ucis?
Ce faceți când în loc de paradis, găsiți un iad de nedescris?
Puteți să mergeți mai departe, ca și Isus călcând pe moarte?
Puteți zâmbi numai pe-o parte, mai recitiți, poate, o carte?

Aș vrea să-mi spuneți, în ce fel l-ați pedepsi pe-acel mișel?
Cum ar plăti că a ucis? Ori, poate...n-ar plăti defel...
Deci...visul este jos, cald încă, de-abia și-a dat suflarea,
Nu, nu e timp să fim miloși, lăsați pe margine mirarea...

Să-l prindem de picioare, să-l tăvălim prin albă sare,
Aripile-i uităm în soare, pe mal de-nvolburată mare...
Spălat cu lacrimi...uitați-vă! E-atâta de curat acum!
Să-i punem haină nouă, albă, că pleacă visul meu la drum...

Te-ntreb pe Tine, Tată, să-i pun pe piept icoană descântată?
I-o trebui unde s-o duce? Să-i pun, Tată, poate, o cruce?
Cum se îngroapă un vis? Vă rog să-mi spuneți, să mă ajutați,
Că om cu om se-ajută la necaz, de parcă-am fi cu toții frați...

Vă rog, iubiții mei prieteni, vă rog frumos, nu mă lăsați,
Spuneți-mi care dintre voi sînteți un pic mai învățați,
Se face-o groapă în pământ, se arde leșul pe un rug?
În gură-i punem necuvânt, îl radem de-amintiri -chilug?

Se fac pomeni și parastase, să-l pun într-un sicriu, pe masă?
Să-i fac din trei cearceafuri- casă? Să chem un popă să citească?
Se-aprinde lumânarea la capul visului ucis? Se-azvârle-ntr-un abis?
Dar de jelit o fi permis? Pot să jelesc măcar în vis... visul ucis?

Ce faceți când vă moare-un vis?

Ca o șopârlă de aer... de Nicoara Nicolae-Horia

În fiecare seară,
ca o șopârlă de aer,
sufletul meu

se trage înapoi înspre Munți.
Numai tu
i-ai simțit lunecarea ciudată
prin ierbi,
geamătul pietrelor
înspicat în filoane de aur.
În fiecare seară
mi-e trupul bolnav
de plecări
și tălpile gândului
însângerate.
Dimineața
mă trezesc odihnit
în Poem...

Din volumul Desculț prin Transilvania...

Vântule de Catalin Codru

Tu vânt nebun, cuvânt în plete,
Ce cauţi tu... în vara mea?

Să-mi dai suspine şi regrete...
Şi lacrimi?... cu jelirea ta?

Îţi prinzi în alergare, mustul,
Strivită seva rubinie...
În amorţire-mi aduci seara,
Să-mi dai sclipiri de nebunie?

În cântec îmi împrăştii vise,
Acum când încă nu-i târziu...
Îmi furi din verile promise,
Iubiri pe care încă nu le ştiu?

Îmi mângâi braţele şi fruntea,
În toată respirarea ta...
Şi-n taină, îmi frămânţi şi mintea,
Mi-ai luat,dar... nu ştiu ce mi-oi da.

Luptă-te cu mine.. de Catalin Codru

Lasă-mi-te-ncet pe spate...
Să-ţi văd gura, să-ţi văd ochii,

Doar privirea-mi să te-arate,
Tu... să vrei să mă apropii.

Mângâierea-mi să îţi cadă,
Ca o blândă alergătură,
Peste umeri, peste tâmple,
Să mă-mbăt cu a ta arsură.

Sânii tăi să se ridice,
Să mă-mpungă peste piept,
Răsturnându-mă pe mine,
Tu cu părul lung şi drept.

Să îmi fii ca o felină,
Care îşi doboară prada,
Pielea... să-ţi miroasă fină,
Cum e dată-n pârg livada.

Şi în jocul tău ecvestru,
Să-mi furnice toată pielea,
Părul tău ascundă-mi ochii,
Cât să-mi tulbure privirea

Din sărutul tău fierbinte,
Să simt iar a ta iubire,
N-am să fiu defel cuminte,
Să te port spre nemurire.

Mâna mea precum o cupă,
Să îmbrace al tău sân,
Răsuflarea cea fierbinte,
Să ţi-o simt pe piept acum.

Şi sărutul în cădere,
Scutură fiori din mine,
Mâna ta e mângâiere,
Gura ta îmi face bine.

Mă fixezi lung, cu privirea,
Rasuflarea-ţi e că lava,
Limba dragostei se mişcă,
Şi-mi e dar... precum e sclava.

Ce se-aşează pentru jertfă,
Pe un piedestal de sticlă,
Mâna ei ce-atinge harfa,
Ca o muzică lichidă.

Între umbrele din poală,
M-am adăpostit cuminte,
Să îţi explorez fiinţa,
Să simt tot... să iau aminte.

Care-i gustul primăverii,
Cea trăită doar cu tine
În petalele simţirii,
Să mă-nghesui, să-mi fii bine...

Înălţată ca pe-o culme,
Tu să-mi dai tăcerea ta,
Să ne-apropiem de stele
... şi de nori, iubita mea.

DESCÂNTEC de Leonid Iacob

Trei smicele,  

rămurele,  

trei flori surori,  

cu nume de zori,  

cu ochi lucitori,  

cu zâmbet de soare,  

cu dulce licoare  

luată din vânt,  

din miez de cuvânt,  

veniţi peste munţi,  

treceţi pe frunţi  

prin inimi cu dor  

de vis călător...  

Şi-n gând poposiţi  

să mi-l învârtiţi,  

să mi-l răsuciţi,  

ca trup de visare,  

petală de floare  

şi raza de lună  

în inimi să pună  

iubire şi şoapte  

şi cântec de noapte…  

Voi trei rămurele,  

trei fire smicele,  

suflet purtaţi,  

suflet cântaţi,  

ca dorul de dor  

să vină uşor,  

în piept de bărbaţi  

în ochi de femeie  

cu trup azalee..  

De la ei nu plece,  

din inimi nu sece  

niciunde, nicicând  

aici pe pământ !  

Trei flori, trei smicele,  

voi, dragele mele,  

cu trup de viori,  

cu ochii de zori  

prin lume porniţi,  

doru-mi găsiţi  

şi mi-l alinaţi  

şi mi-l alintaţi  

cu strune de-argint  

mereu să îl simt  

din suflet cu-alint  

Guvern nebun! de Catalin Codru

Guvernul meu de trădători...
Ţi s-a părut că vreau scumpire???

Sunteţi o mână de putori,
Vânduţi!... V-aţi pus pe pustiire?

Voi căzături, sunteţi prea sus?
Ce... vindeţi CFR-ul vostru?
Sau aţi uitat cine v-a pus...
Voi sărăciţi avutul nostru.

Va spune vouă FMI...
Ce să scumpiţi în ţara mea?
Vă mutilaţi proprii copii,
Că n-au ce bea şi ce mânca!

Cum să-mi scumpiţi mereu benzina?
Când aţi vândut petrolul meu...
Doar voi sunteţi legaţi cu vina,
Şi-o să plătiţi... vă asigur eu!

Vă vindeţi mamele la piaţă...
Bătrânii noştrii sunt ţinuţi,
Fără vreun viitor de viaţă,
Şi sunt constrânşi ca deţinuţi...?

Copii noştri prin spitale,
Se sting şi suferă şi mor,
Căci voi distinse haimanale,
Vă bateţi joc de viaţa lor?

Voi ce-aţi vândut al ţării gaz,
Îmi vindeţi mie gazul scump?
N-aveţi coloană, nici obraz,
Consideraţi poporul tâmp?

Demisionaţi-vă acum!
Pititi-vă-n groapa de şarpe...
Fugiţi nu-mi sta nimic în drum,
Am să vă ard căci sunteţi cârpe!

Romanul... se ridică iar,
Şi ca un val îşi saltă crucea,
Suntem un codru secular,
Suntem poporul, suntem vocea!

Copacel in toamna… de Lacramioara Lacrima

Copacel, copac frumos,

Iti cad frunzele pe jos
Galbene si vestejite
Pe alei par aurite
Iti bate vantul crengile
Ti le uda ploile
Stropii canta peste tine
Toamna e, nu ai ce spune
Norii stau ingandurati
Peste cer tot insirati
Cate o raza mai plapanda
De soare…in ei se-ascunde
Numai cand ploaia va sta
Sa mangaie creanga ta
Caci va tremura de frig
In gand parc-as vrea sa strig
Si sa-ti fiu alaturea
Ca te-a parasit vara…
Pasarile s-au tot dus
Nu mai sunt in cuiburi,…nu-s
Iarna apoi va sosi
Cu neaua te-o-mbodobi…
Delicata haina alba
Ce-o s-o porti ca o naframa

Copacel, copac frumos,
Te simti fara de folos?
Coroana c-a disparut
Dorul tau a inceput
Pana ieri, alaltaieri,
Porneam vesela-n plimbari
M-asezam la umbra ta
M-adiai cu frunza ta
Taina mea ti-o-mpartaseam
De iubirea mea-ti vorbeam
Insa tu esti optimist
Desi pari, stiu,…nu esti trist
Si-am sa vin ca altadata
Doruri sa-mpartim indata
Ale tale de-nfrunzire
Ale mele de iubire
Doruri ca sa-nmuguresti
Ca apoi sa infloresti
Dorul tau de-a tale roade
Ce culegem de pe creanga
Tot asa in armonie
Dorul meu o sa invie
Luminand toamna in vise
De iubitul meu deschise…

Atâtea milioane de fiori de Costel Suditu

Ţi-aduci aminte scumpa mea durere
Cum ucideai cu zâmbet uneori
Şi cu săruturi dulci scăldate-n fiere,

Atâtea milioane de fiori?

Mai simţi în trupul tău şi minte vina
Că aş rămâne singur dacă mori,
Şi va ascunde după ea cortina
Atâtea milioane de fiori?

Aş vrea să mai şopteşti o vorbă seara
Cu buze ca petalele de flori,
Când pâlpâind, traduce lumânarea
Atâtea milioane de fiori;

Stau singur sub un cer cuprins de stele,
Cuprins şi eu de cerul fără nori,
Şi-nbrăţişez din visele rebele
Atâtea milioane de fiori;

Că-mi strălucesc ca aştri doi ce-s ochii
Cuprinşi de foc de parcă sunt doi sori,
Sămţind în unduirea unei rochii
Atâtea milioane de fiori;

Dar uite că citesc acea scrisoare
Şi pier din ochii florilor culori,
Iar plânşi, rămân fără culoare,
Atâtea milioane de fiori,

Când inima îmi bate a-nnoptare,
Apus de viaţă, ziuă fără zori,
Şi pentru prima dată sunt ninsore
Atâtea milioane de fiori;

Că te iubesc la fel ca prima dată
Când vieţii îi eram doi căpriori,
Născând, băiatul sărutând o fată,
Atâtea milioane de fiori.