Atâtea milioane de fiori de Costel Suditu

Ţi-aduci aminte scumpa mea durere
Cum ucideai cu zâmbet uneori
Şi cu săruturi dulci scăldate-n fiere,

Atâtea milioane de fiori?

Mai simţi în trupul tău şi minte vina
Că aş rămâne singur dacă mori,
Şi va ascunde după ea cortina
Atâtea milioane de fiori?

Aş vrea să mai şopteşti o vorbă seara
Cu buze ca petalele de flori,
Când pâlpâind, traduce lumânarea
Atâtea milioane de fiori;

Stau singur sub un cer cuprins de stele,
Cuprins şi eu de cerul fără nori,
Şi-nbrăţişez din visele rebele
Atâtea milioane de fiori;

Că-mi strălucesc ca aştri doi ce-s ochii
Cuprinşi de foc de parcă sunt doi sori,
Sămţind în unduirea unei rochii
Atâtea milioane de fiori;

Dar uite că citesc acea scrisoare
Şi pier din ochii florilor culori,
Iar plânşi, rămân fără culoare,
Atâtea milioane de fiori,

Când inima îmi bate a-nnoptare,
Apus de viaţă, ziuă fără zori,
Şi pentru prima dată sunt ninsore
Atâtea milioane de fiori;

Că te iubesc la fel ca prima dată
Când vieţii îi eram doi căpriori,
Născând, băiatul sărutând o fată,
Atâtea milioane de fiori.