Trei poeme de Duminică... de Nicoară Nicolae-Horia

Nimeni nu se naște...

Nimeni nu se naște
Fără voia
Lui,
fără voia Lui
nici nu se moare!
Nicăieri în lume
mai datornic
nu-i
ca drumul
de la rod
până la floare...
Nimeni nu se naște
după voia
lui...

Se mută munții...
Roșia Montană...

Când mă gândesc la voi mă frige Dorul,
Moții mei de-atunci și de acum,
Azi-noapte l-am visat pe Crăișorul,
Venea spre Bălgrad obosit de drum,

Venea spre locul osândirii sale,
Cocoși se auzeau cântând în zori,
Nu avea lanț la mâini și la picioare,
Purta pe umeri țundra grea de nori

Și-acolo sus, la Roșia Montană,
M-a întrebat sub zările surpate-
„Se mută Munții?!” Doamne, ce dojană!
Și Aerul se tulbura departe.

Tăcut, ca piatra, m-am trezit din vis,
Crăpaseră cuvintele de ger
Și dintr-odată parcă s-au aprins
Lămpașele minerilor în cer.
...............................................

„Se mută Munții! Murmurau pe rând
Pădurile de brazi, de fagi și paltini
Și aurul se întuneca gemând
În dedesuptul lor, cel greu de patimi...

Inoxidabil ca sufletul...

Inoxidabil ca sufletul
e poemul acesta
care ți-l scriu.
Pământul tău
promis-
de când,
îmi așteaptă
rodirea.
Grea de-adevărul rostirii
steaua
cuvântului
cade-n adânc,
germinând
prin
tăcerile tale...