La înmormântarea ta nu pot să vin,
Nici nu e loc de-atâta gură-cască,
Îţi voi stropi mormântul viu cu vin,
Dumnezeu din Cer să-l mântuiască.
Acestui timp nu-i sunt stăpân, ci slugă
Şi tu i-ai fost, durerea să-ţi ajungă!
Genunchii mei sunt pregătiţi de rugă
Când or să bată clopotele-n dungă.
Din an în an tu mori tot mai puţin
În amintirea noastră vinovată,
La înmormântarea ta nu pot să vin,
Dar mi-e acolo Poezia toată!
Atâta doar te rog, când o să-mi fie
Plecarea întru ultimul meu drum,
Tu, Iancule, să-mi vii la liturghie
Şi să îmi cânţi din fluierul postum...
joi, 13 septembrie 2012
TE ÎNDRĂGESC… - de Patricia Serbanescu
Te îndrăgesc mereu cu gândul
Iubindu-te mereu în vers
Şi te zăresc paşind iar prundul,
Doar umbra ţi-o mai urmăresc.
Gânduri aleargă într-un foc
Mărşăluind, ieşind din fire
Se pregătesc de-un ultim joc
Mai pătimaşi, stors din iubire…
Când suferi, zborul pare grav
Te perpeleşti în jar de dor
Eşti pe un lac, nufar bolnav
În boarea serii…trecător.
Te îndrăgesc în gând şi-n vise
Ce le înscriu într-o misivă,
Iar faptele nu sunt promise
Ţâşnesc din inima-mi deschisă.
Când te citesc, te îndrăgesc
Te răsfoiesc şi sărut cartea,
Pe braţe, mi te răvăşesc
Nemaivoind să vină moartea.
Mă văd in faţa nemuririi
Zăresc scânteile în vânt,
Te mirui... din miezul iubirii,
Îmi dai puteri, să pot să cânt…
Iubindu-te mereu în vers
Şi te zăresc paşind iar prundul,
Doar umbra ţi-o mai urmăresc.
Gânduri aleargă într-un foc
Mărşăluind, ieşind din fire
Se pregătesc de-un ultim joc
Mai pătimaşi, stors din iubire…
Când suferi, zborul pare grav
Te perpeleşti în jar de dor
Eşti pe un lac, nufar bolnav
În boarea serii…trecător.
Te îndrăgesc în gând şi-n vise
Ce le înscriu într-o misivă,
Iar faptele nu sunt promise
Ţâşnesc din inima-mi deschisă.
Când te citesc, te îndrăgesc
Te răsfoiesc şi sărut cartea,
Pe braţe, mi te răvăşesc
Nemaivoind să vină moartea.
Mă văd in faţa nemuririi
Zăresc scânteile în vânt,
Te mirui... din miezul iubirii,
Îmi dai puteri, să pot să cânt…
AL TREILEA CERC - de Ispas Florin
-Vedeţi mă? Vedeţi mă nenorociţilor? Videţi că-i mort? Videţi? Mama lui de nenorocit!
Lumea e înghesuită să-l scuipe pe mort dar nimeni n-o vede pe Alexandra care din viteză îi fură porthartul securistului cu pistol cu tot.Uluire, caraliul se repede disperat după fătucă şi se pierde printre cocinile de porci, i-a fata de unde nu-i!
-Prindeţi bandita! Puneţi mâna pe ea! Huoo! Prindeţi hoaţa!
Cum nu se agită nimeni, rămâne cu buzele umflate iar Alexandra se opreşte tocmai în braţele bunicului:
-Taicule, uite! Uite ce-om făcut noi azi !
-Dumnezeule copilă ! Eşti mai iute de mână decât era Sabrina, prima mea nevastă! Sfinte! Văd că moşteneşti nişte calităţi deosebite nu glumă!
Ar râde dar ştie că mai devreme sau mai târziu securistul va afla unde stă fata iar consecinţele destul de grave.Asta pentru dimineaţa de joi căci la prânz suntem somaţi să predăm carul, vacile şi caii pe care îi avem.Mama e furioasă foc, ne loveşte dacă intrăm în zona ei de acţiune şi din când în când plânge.Tot Alexandra mă lămureşte de ce mama nu mai râde cum o făcea pe vremuri şi de ce e mereu nervoasă:
-Păi tu ştii ce vânătăi are pe spinare? Abia mai poate umbla, ai văzut pătura ei? Plină de sânge! Ce zici?
-Zic că-i spun lu’tata! Asta zic!
-Tata ştie prostule! Numa’că nu spune ca să nu ne speriem noi.Oi fi io’mică dar văd lucruri pe care tu nu le vezi! Prostule!
-Să vezi ce ţi-oi rupe schinarea de mă mai faci prost! Auzi?
Intervine mama care scoate linguroiul şi ne bate pe amândoi în părţi egale.Cu dreptate să nu ne plângem!
-Diavoli ce sunteţi voi! Diavoli! Vă arde de scandal? Las’că vă dau io pe schinare să nu puteţi duce!
Poate o luam rău dacă nu apărea bunicca Sanda care ne-a prins sub aripa ei zicând:
-Tu fată hăi! Ai bolunzit? Ce ai cu ei? Îs singurele tale reazăme! Tu ştii ce-o făcut fiică-ta azi? Nu ştii! Nu ştii da’o baţi!
Bunica povesteşte întâmplarea iar mama cade pe trepte cu ochii privind cerul.Să o bată iar? Să o ia în braţe? Destul că zice:
-Sfinte Isuse! Du-o cu matale la stână sus că dăm de belele!
-Iau copii împreună, tu ai face bine să nu mai vii ziua pe acilea ! Ai priceput ?
-Păi casa? Animalele? Ce fac??
-E bine să pleci peste deal şi tu o vreme.Cât mai de grabă!
-Nu dau nimic la colectivă! Mai bine le dau foc la toate!
Lumea e înghesuită să-l scuipe pe mort dar nimeni n-o vede pe Alexandra care din viteză îi fură porthartul securistului cu pistol cu tot.Uluire, caraliul se repede disperat după fătucă şi se pierde printre cocinile de porci, i-a fata de unde nu-i!
-Prindeţi bandita! Puneţi mâna pe ea! Huoo! Prindeţi hoaţa!
Cum nu se agită nimeni, rămâne cu buzele umflate iar Alexandra se opreşte tocmai în braţele bunicului:
-Taicule, uite! Uite ce-om făcut noi azi !
-Dumnezeule copilă ! Eşti mai iute de mână decât era Sabrina, prima mea nevastă! Sfinte! Văd că moşteneşti nişte calităţi deosebite nu glumă!
Ar râde dar ştie că mai devreme sau mai târziu securistul va afla unde stă fata iar consecinţele destul de grave.Asta pentru dimineaţa de joi căci la prânz suntem somaţi să predăm carul, vacile şi caii pe care îi avem.Mama e furioasă foc, ne loveşte dacă intrăm în zona ei de acţiune şi din când în când plânge.Tot Alexandra mă lămureşte de ce mama nu mai râde cum o făcea pe vremuri şi de ce e mereu nervoasă:
-Păi tu ştii ce vânătăi are pe spinare? Abia mai poate umbla, ai văzut pătura ei? Plină de sânge! Ce zici?
-Zic că-i spun lu’tata! Asta zic!
-Tata ştie prostule! Numa’că nu spune ca să nu ne speriem noi.Oi fi io’mică dar văd lucruri pe care tu nu le vezi! Prostule!
-Să vezi ce ţi-oi rupe schinarea de mă mai faci prost! Auzi?
Intervine mama care scoate linguroiul şi ne bate pe amândoi în părţi egale.Cu dreptate să nu ne plângem!
-Diavoli ce sunteţi voi! Diavoli! Vă arde de scandal? Las’că vă dau io pe schinare să nu puteţi duce!
Poate o luam rău dacă nu apărea bunicca Sanda care ne-a prins sub aripa ei zicând:
-Tu fată hăi! Ai bolunzit? Ce ai cu ei? Îs singurele tale reazăme! Tu ştii ce-o făcut fiică-ta azi? Nu ştii! Nu ştii da’o baţi!
Bunica povesteşte întâmplarea iar mama cade pe trepte cu ochii privind cerul.Să o bată iar? Să o ia în braţe? Destul că zice:
-Sfinte Isuse! Du-o cu matale la stână sus că dăm de belele!
-Iau copii împreună, tu ai face bine să nu mai vii ziua pe acilea ! Ai priceput ?
-Păi casa? Animalele? Ce fac??
-E bine să pleci peste deal şi tu o vreme.Cât mai de grabă!
-Nu dau nimic la colectivă! Mai bine le dau foc la toate!
Din când în când - de Nuța Istrate Gangan
Își aprinse o țigară si trase din ea cu sete. Deși fuma din ce in ce mai rar, cateodată simțea o nevoie
imperioasă să simtă fumul invadându-i plămânii.Inhală, apoi îşi lasă capul pe spate şi cu un oftat adânc expiră fumul albăstriu şi înecăcios în cerculețe fumurii.
Știa că gestul o enervează.
O auzi tuşind uşor, la fel de discret cum tușea când voia să-l atenţioneze atunci când, în opinia ei, spunea ceva deplasat în faţa prietenilor. La început se amuza de această grijă a ei pentru el, dar mai târziu în viaţă, avea impresia că tusea i se înteţise şi că aproape orice spunea el, ei i se părea deplasat.
"Ai promis că nu mai fumezi, şi mai ales că nu o să mai fumezi în casă".
Vocea ei nu sună chiar ameninţătoare aşa că îşi permise să zâmbească amărui, la fel ca şi fumul pe care, dintr-un fel de dulce şi copilărească răzbunare, îl mai inhală o dată.
Strivi apoi ţigara în scrumieră, se ridică şi aruncă conţinutul în coşul cu gunoi. Se apropie de chiuvetă unde ea trebăluia, o sărută pe umăr şi cu o palmă, într-un gest intim, îi strânse uşor fesa care i se contura prin rochia de casă.
Ea tresari şi-l apostrofă în şoaptă:
"Ţi-am spus să nu mai faci asta când suntem în bucătărie. E un gest care nu-mi place şi tu ştii asta. Şi apoi, dacă un copil intră în bucătărie şi te vede?"
Nu-i răspunse, nu pentru că nu ştia ce să spună ci pentru că-i ştia reacţia. Reacţiile.
Şi din nou îşi aminti că aceasta pudoare a ei îl excita la început.
Astăzi....
Simţi din nou nevoia unui fum de ţigară dar se abţinu.
"Vrei să te ajut? Pot curăţa cartofii..."
Ea începu să râdă:"Mda, ca şi cum te pricepi să cureţi cartofi ! Ultima oară când ai făcut-o jumătate s-au dus la coş. Eşti liber astăzi, du-te, fă ceva cât gătesc eu, nu e nici un meci? Ia băieţii şi mergeţi în parc la un fotbal".
Cu gândul la băieţi el zâmbi:
"Glumeşti ? Unul e pe chat de dimineaţă cu puştoaica aia din clasa lui, iar al mic şe-mpuşcă la video-games. Se apropie şi încercă un sărut dar ea îi întinse obrazul şi îşi văzu în continuare de bucătărie.
El ezită pentru o secundă apoi se întoarse brusc pe călcâie, îşi înhaţă jacheta şi ieşi pe uşa fără un cuvânt.
Nu era supărat. Nici măcar nu era nervos. Era doar trist. Un fel de tristeţe care probabil nu impresionează pe nimeni, gândi cu amărăciune. Pentru că tristeţea e de gen feminin, pentru că bărbaţii însuraţi de 20 de ani, cu copii mari nu-şi permit să fie trişti. Tristeţea stă bine femeilor nu bărbaţilor.
Nu-şi aminti ultima oară când a stat singur pe o bancă în parc. Într-un parc pustiu, pentru că toamna era pe sfârşite şi cerul era înnorat.
Starea aceasta de tristeţe amestecată cu aduceri aminte îl încerca des în ultima vreme. Şi ştia că are legătură directă cu răceală instalată în căsnicia lui de foarte multă vreme.
Era un fel de răceală invizibilă pe dinafară. La întâlnirile cu prietenii păreau normali, ei cei de toate zilele, glumind, râzând...
În familie nimeni nu ar fi bănuit nimic, păreau cuplul perfect, familie împlinită cu doi băieţi frumoşi şi deştepţi, cu situaţie materială decenta şi servicii frumoase amândoi.
Răceală era simţită doar de ei, atunci când rămâneau singuri, când uşile se închideau în spatele lor, când el nu mai găsea atât de uşor cuvintele şi gesturile tandre şi când ea îşi lua prea mult timp să se pregătească pentru seara. Prea multă cremă, prea multă oboseală...
Încetul cu încetul viaţa lor intimă se transformase într-un fel de iarnă lungă şi uscată.
Şi mai mult decât lipsa intimităţii era lipsa tandreţii. Câteodată vroia doar s-o ţină în braţe, doar să-i simtă căldura lipită de căldura lui.
Se întrebă adeseori cum de ea nu simţea această nevoie.
Apoi îşi aminti din nou momentul în care el a realizat că de fapt ea nu-l mai iubeşte. Sau poate că niciodată nu l-a iubit aşa cum el a crezut, cum el şi-ar fi dorit.
Surprinsese o discuţie telefonică între ea şi o prietenă din facultate cu care se regăsise de curând. Nu avusese intenţia, vroia doar să dea un telefon, când, de la celălalt telefon auzi vocea soţiei lui şoptindu-i numele într-o discuţie cu altă femeie. Şi ascultă. Era descris şi analizat în cuvinte frumoase şi calde şi total neadevărate. Era descrierea unui bărbat străin, unul pedant şi extrem de civilizat, calculat şi meticulos. Atunci realiză că el niciodată nu fusese bărbatul pe care ea şi-l dorise.
Ea nu minţea. Preferă să ocolească adevărul, să pretindă că totul este în regulă, dar de minţit nu minţea. Şi totuşi o minţise pe această femeie în privinţa lui. Şi nu orice fel de minciună. Descriind un bărbat inexistent, un bărbat pe care probabil şi l-a dorit dintotdeauna. Şi pentru o fracţiune de secundă, deşi nu simţise nici urmă de gelozie ci doar o durere surdă în piept, ştiu cine este bărbatul pe care ea îl descria la telefon.
Din ziua aceea ceva s-a schimbat.
Ştia unde fusese greşeala lui. Nu-i spusese niciodată ce vrea cu adevărat.
Se îndrăgostiseră unul de celălalt în facultate, deveniseră un cuplu, nimeni nu-i vedea altfel decât împreună. ŞTIA că unele lucruri nu au mers bine chiar de la început, dar pentru că o iubea, spera că o să reuşească să o schimbe. Şi aşa au trecut anii...
El a rămas acelaşi, puţin zăpăcit, puţin romantic. Uneori uşor nepăsător la toate angoasele ei, alteori exagerat de protector.
Ştia că încă o iubeşte chiar dacă odată cu trecerea anilor tot ceea ce el credea că poate schimba la ea, s-a accentuat.
Îl scotea din sărite atenţia ei exagerată la detalii, nespontaneitatea ei, faptul că nu suportă surprizele şi că trebuia dinainte toate planurile pentru anul în curs. Fiecare lucru pe care îl găsise odată fermecător astăzi i se părea anost şi repetat la infinit.
Apoi îşi aminti deşi se strădui să nu-şi amintească....
...se aranja pentru culcare şi ştia că acest lucru o să-i ia minute bune.
Băiatul cel mic dormea de mult, cel mare era plecat să doarmă la un prieten. Îi plăceau toate aceste ritualuri feminine la care ea se supunea cu sfinţenie în fiecare seară. Îşi peria îndelung părul, apoi îl prindea într-un coc în mijlocul capului, deşi el vroia să-l simtă desfăcut şi sălbatic atunci când venea în pat. Apoi îşi masă cearcănele abia vizibile îndelung cu cremă şi-şi acoperea faţa cu un prosop umed fierbinte mai întâi că porii să i se deschidă, îşi punea creme, se masa din nou îndelung pe toată faţa şi pe gât, apoi prosopul cald devenea rece şi porii se închideau şi tot aşa.
Era martorul acestor ritualuri de ani de zile şi la început se amuza teribil şi se excita adolescentin la gândul sânilor ei alunecoşi din cauza loţiunii de corp. Mult mai târziu realiză că folosind aceste ritualuri îşi întârzia voit venirea în pat. Dar nu se plânse niciodată deşi, de cele mai multe ori o simţea în pat doar conştiincioasă. Se întrebă dacă ea realiza cât de mult lipsa lor de intimitate le afectează celelalte sectoare ale vieţii în doi...
Nu ştia când a adormit aşteptând-o...
...ştia că visează şi nu vroia să se trezească...Nu era prima oară când o visă pe EA. Pe cealaltă.Acea ea care i se infiltrase în minte fără ca el să-şi dorească asta, fără ca EA să ştie.
Şi totuşi...
Ştia că nu are rost să se întrebe când naiba începuse s-o viseze. EA avea un ceva nedefinit, un fel de râs şi plâns amestecate într-un surâs seducător. Nici măcar nu era frumoasă...sau era...naiba ştie...
Era femeie din cap până în picioare. O femeie căruia nu-i era frică să fie femeie. Aşa o simţea, aşa o ghicea, aşa-i spunea soţul ei, prietenul lui. Şi ce îl enerva cel mai tare era faptul că ea îl ghicea. Avea impresia că EA ştia tot ce se petrece în mintea lui atunci când o privea. Nu se ştiuse atât de transparent. Nu spusese niciodată nici un cuvânt deplasat, nu povestise nimănui despre ceea ce se întâmplă în căsnicia lui, dar avea acea stranie impresie că EA ştie tot.
La naiba !
Îi devora trupul şi ea se lasă devorată cu o plăcere infinită, gemând uşor. Îi primea fiecare încercare a trupului lui de a o supune cu gemete şi arcuiri. ŞTIA că este vis şi se ruga să nu se mai termine. Îi simţea pielea fierbinte şi trupul fremătând şi simţea că nu contează cât de mult ar fi, tot nu ar fi îndeajuns.
Apoi totul se risipi
Se trezi brusc.
Soţia lui citea. Lumină discretă a veiozei îi contura profilul frumos şi buzele şi se arcuiră într-un surâs.
"Dormi...ai visat ceva urât..."
Se întoarse spre ea, îi închise cartea şi-i scoase ochelarii. Nu se opri atunci când ea îi spuse că este deja prea târziu. O cuprinse în braţe şi începu să o sărute. Era pe teritoriu cunoscut. Corpul ei îi răspundea mai greu dar îi răspundea. Cu dulceaţă şi cu conştiinciozitate. O iubi frumos şi normal deşi avea dinţii strânşi şi ochii şi mai strânşi. Să alunge şi să distrugă imaginea celeilalte...
Sau să o folosească pentru a intensifica trăirea şi a-şi alina durerea aceea surdă. Şi, între somn şi realitate, între zvâcnirea lui nebunească şi relaxarea ei dulce şi calmă,el şopti un nume.
Alt nume.
Începuse o ploaie maruntă și rece. O simțea până la piele. Îsi îndesă pumnii strânși în buzunare și se așeză mai bine pe bancă. Simțea cum se transformă din bărbat în statuie. Dar nu era prima oară, nu?
Într-un târziu ploaia se opri si el îi simți gustul sărat pe buzele arse. Și pentru o secunda realiză că nu erau picături de ploaie.
imperioasă să simtă fumul invadându-i plămânii.Inhală, apoi îşi lasă capul pe spate şi cu un oftat adânc expiră fumul albăstriu şi înecăcios în cerculețe fumurii.
Știa că gestul o enervează.
O auzi tuşind uşor, la fel de discret cum tușea când voia să-l atenţioneze atunci când, în opinia ei, spunea ceva deplasat în faţa prietenilor. La început se amuza de această grijă a ei pentru el, dar mai târziu în viaţă, avea impresia că tusea i se înteţise şi că aproape orice spunea el, ei i se părea deplasat.
"Ai promis că nu mai fumezi, şi mai ales că nu o să mai fumezi în casă".
Vocea ei nu sună chiar ameninţătoare aşa că îşi permise să zâmbească amărui, la fel ca şi fumul pe care, dintr-un fel de dulce şi copilărească răzbunare, îl mai inhală o dată.
Strivi apoi ţigara în scrumieră, se ridică şi aruncă conţinutul în coşul cu gunoi. Se apropie de chiuvetă unde ea trebăluia, o sărută pe umăr şi cu o palmă, într-un gest intim, îi strânse uşor fesa care i se contura prin rochia de casă.
Ea tresari şi-l apostrofă în şoaptă:
"Ţi-am spus să nu mai faci asta când suntem în bucătărie. E un gest care nu-mi place şi tu ştii asta. Şi apoi, dacă un copil intră în bucătărie şi te vede?"
Nu-i răspunse, nu pentru că nu ştia ce să spună ci pentru că-i ştia reacţia. Reacţiile.
Şi din nou îşi aminti că aceasta pudoare a ei îl excita la început.
Astăzi....
Simţi din nou nevoia unui fum de ţigară dar se abţinu.
"Vrei să te ajut? Pot curăţa cartofii..."
Ea începu să râdă:"Mda, ca şi cum te pricepi să cureţi cartofi ! Ultima oară când ai făcut-o jumătate s-au dus la coş. Eşti liber astăzi, du-te, fă ceva cât gătesc eu, nu e nici un meci? Ia băieţii şi mergeţi în parc la un fotbal".
Cu gândul la băieţi el zâmbi:
"Glumeşti ? Unul e pe chat de dimineaţă cu puştoaica aia din clasa lui, iar al mic şe-mpuşcă la video-games. Se apropie şi încercă un sărut dar ea îi întinse obrazul şi îşi văzu în continuare de bucătărie.
El ezită pentru o secundă apoi se întoarse brusc pe călcâie, îşi înhaţă jacheta şi ieşi pe uşa fără un cuvânt.
Nu era supărat. Nici măcar nu era nervos. Era doar trist. Un fel de tristeţe care probabil nu impresionează pe nimeni, gândi cu amărăciune. Pentru că tristeţea e de gen feminin, pentru că bărbaţii însuraţi de 20 de ani, cu copii mari nu-şi permit să fie trişti. Tristeţea stă bine femeilor nu bărbaţilor.
Nu-şi aminti ultima oară când a stat singur pe o bancă în parc. Într-un parc pustiu, pentru că toamna era pe sfârşite şi cerul era înnorat.
Starea aceasta de tristeţe amestecată cu aduceri aminte îl încerca des în ultima vreme. Şi ştia că are legătură directă cu răceală instalată în căsnicia lui de foarte multă vreme.
Era un fel de răceală invizibilă pe dinafară. La întâlnirile cu prietenii păreau normali, ei cei de toate zilele, glumind, râzând...
În familie nimeni nu ar fi bănuit nimic, păreau cuplul perfect, familie împlinită cu doi băieţi frumoşi şi deştepţi, cu situaţie materială decenta şi servicii frumoase amândoi.
Răceală era simţită doar de ei, atunci când rămâneau singuri, când uşile se închideau în spatele lor, când el nu mai găsea atât de uşor cuvintele şi gesturile tandre şi când ea îşi lua prea mult timp să se pregătească pentru seara. Prea multă cremă, prea multă oboseală...
Încetul cu încetul viaţa lor intimă se transformase într-un fel de iarnă lungă şi uscată.
Şi mai mult decât lipsa intimităţii era lipsa tandreţii. Câteodată vroia doar s-o ţină în braţe, doar să-i simtă căldura lipită de căldura lui.
Se întrebă adeseori cum de ea nu simţea această nevoie.
Apoi îşi aminti din nou momentul în care el a realizat că de fapt ea nu-l mai iubeşte. Sau poate că niciodată nu l-a iubit aşa cum el a crezut, cum el şi-ar fi dorit.
Surprinsese o discuţie telefonică între ea şi o prietenă din facultate cu care se regăsise de curând. Nu avusese intenţia, vroia doar să dea un telefon, când, de la celălalt telefon auzi vocea soţiei lui şoptindu-i numele într-o discuţie cu altă femeie. Şi ascultă. Era descris şi analizat în cuvinte frumoase şi calde şi total neadevărate. Era descrierea unui bărbat străin, unul pedant şi extrem de civilizat, calculat şi meticulos. Atunci realiză că el niciodată nu fusese bărbatul pe care ea şi-l dorise.
Ea nu minţea. Preferă să ocolească adevărul, să pretindă că totul este în regulă, dar de minţit nu minţea. Şi totuşi o minţise pe această femeie în privinţa lui. Şi nu orice fel de minciună. Descriind un bărbat inexistent, un bărbat pe care probabil şi l-a dorit dintotdeauna. Şi pentru o fracţiune de secundă, deşi nu simţise nici urmă de gelozie ci doar o durere surdă în piept, ştiu cine este bărbatul pe care ea îl descria la telefon.
Din ziua aceea ceva s-a schimbat.
Ştia unde fusese greşeala lui. Nu-i spusese niciodată ce vrea cu adevărat.
Se îndrăgostiseră unul de celălalt în facultate, deveniseră un cuplu, nimeni nu-i vedea altfel decât împreună. ŞTIA că unele lucruri nu au mers bine chiar de la început, dar pentru că o iubea, spera că o să reuşească să o schimbe. Şi aşa au trecut anii...
El a rămas acelaşi, puţin zăpăcit, puţin romantic. Uneori uşor nepăsător la toate angoasele ei, alteori exagerat de protector.
Ştia că încă o iubeşte chiar dacă odată cu trecerea anilor tot ceea ce el credea că poate schimba la ea, s-a accentuat.
Îl scotea din sărite atenţia ei exagerată la detalii, nespontaneitatea ei, faptul că nu suportă surprizele şi că trebuia dinainte toate planurile pentru anul în curs. Fiecare lucru pe care îl găsise odată fermecător astăzi i se părea anost şi repetat la infinit.
Apoi îşi aminti deşi se strădui să nu-şi amintească....
...se aranja pentru culcare şi ştia că acest lucru o să-i ia minute bune.
Băiatul cel mic dormea de mult, cel mare era plecat să doarmă la un prieten. Îi plăceau toate aceste ritualuri feminine la care ea se supunea cu sfinţenie în fiecare seară. Îşi peria îndelung părul, apoi îl prindea într-un coc în mijlocul capului, deşi el vroia să-l simtă desfăcut şi sălbatic atunci când venea în pat. Apoi îşi masă cearcănele abia vizibile îndelung cu cremă şi-şi acoperea faţa cu un prosop umed fierbinte mai întâi că porii să i se deschidă, îşi punea creme, se masa din nou îndelung pe toată faţa şi pe gât, apoi prosopul cald devenea rece şi porii se închideau şi tot aşa.
Era martorul acestor ritualuri de ani de zile şi la început se amuza teribil şi se excita adolescentin la gândul sânilor ei alunecoşi din cauza loţiunii de corp. Mult mai târziu realiză că folosind aceste ritualuri îşi întârzia voit venirea în pat. Dar nu se plânse niciodată deşi, de cele mai multe ori o simţea în pat doar conştiincioasă. Se întrebă dacă ea realiza cât de mult lipsa lor de intimitate le afectează celelalte sectoare ale vieţii în doi...
Nu ştia când a adormit aşteptând-o...
...ştia că visează şi nu vroia să se trezească...Nu era prima oară când o visă pe EA. Pe cealaltă.Acea ea care i se infiltrase în minte fără ca el să-şi dorească asta, fără ca EA să ştie.
Şi totuşi...
Ştia că nu are rost să se întrebe când naiba începuse s-o viseze. EA avea un ceva nedefinit, un fel de râs şi plâns amestecate într-un surâs seducător. Nici măcar nu era frumoasă...sau era...naiba ştie...
Era femeie din cap până în picioare. O femeie căruia nu-i era frică să fie femeie. Aşa o simţea, aşa o ghicea, aşa-i spunea soţul ei, prietenul lui. Şi ce îl enerva cel mai tare era faptul că ea îl ghicea. Avea impresia că EA ştia tot ce se petrece în mintea lui atunci când o privea. Nu se ştiuse atât de transparent. Nu spusese niciodată nici un cuvânt deplasat, nu povestise nimănui despre ceea ce se întâmplă în căsnicia lui, dar avea acea stranie impresie că EA ştie tot.
La naiba !
Îi devora trupul şi ea se lasă devorată cu o plăcere infinită, gemând uşor. Îi primea fiecare încercare a trupului lui de a o supune cu gemete şi arcuiri. ŞTIA că este vis şi se ruga să nu se mai termine. Îi simţea pielea fierbinte şi trupul fremătând şi simţea că nu contează cât de mult ar fi, tot nu ar fi îndeajuns.
Apoi totul se risipi
Se trezi brusc.
Soţia lui citea. Lumină discretă a veiozei îi contura profilul frumos şi buzele şi se arcuiră într-un surâs.
"Dormi...ai visat ceva urât..."
Se întoarse spre ea, îi închise cartea şi-i scoase ochelarii. Nu se opri atunci când ea îi spuse că este deja prea târziu. O cuprinse în braţe şi începu să o sărute. Era pe teritoriu cunoscut. Corpul ei îi răspundea mai greu dar îi răspundea. Cu dulceaţă şi cu conştiinciozitate. O iubi frumos şi normal deşi avea dinţii strânşi şi ochii şi mai strânşi. Să alunge şi să distrugă imaginea celeilalte...
Sau să o folosească pentru a intensifica trăirea şi a-şi alina durerea aceea surdă. Şi, între somn şi realitate, între zvâcnirea lui nebunească şi relaxarea ei dulce şi calmă,el şopti un nume.
Alt nume.
Începuse o ploaie maruntă și rece. O simțea până la piele. Îsi îndesă pumnii strânși în buzunare și se așeză mai bine pe bancă. Simțea cum se transformă din bărbat în statuie. Dar nu era prima oară, nu?
Într-un târziu ploaia se opri si el îi simți gustul sărat pe buzele arse. Și pentru o secunda realiză că nu erau picături de ploaie.
Prezent III - de Boris Ioachim
Sarcasm, dispreţ şi multă lăcomie –
E lumea-în care creşte-a urii vie
Şi-n via-aceasta, cresc doar acre poame –
Ce să le ţină celor mulţi de foame.
Fără crâcnire ne-mplinim destinul:
Ca răutăţii să-i cărăm prea-plinul;
Uitând că-n piept o inimă ne bate -
Şi un cuvânt de preţ, zis: ”libertate”.
Ne fofilăm viaţa prin unghere,
Mâncând o pâine înmuiată-n fiere...
Visăm nimicuri, ne-ameţim cu fleacuri –
Nefericirii căutându-i leacuri.
Dar unic leac pentru nefericire,
E-acest amestec: milă cu iubire...
Iar pentru nedreptate, lângă faptă,
Un singur scut avem: spinarea dreaptă.
Căci lumea, poate, că ar fi frumoasă
De n-am râvni, cu toţi, halca cea groasă
De fericire, chiar călcând cadavre –
Şi astfel, ne stăpânesc hidoase javre.
Ce ne întărâtă şi ne umilesc,
Vorbind de milă – deşi ne urăsc...
Şi binele, s-ar zice, că ni-l vor –
Şi, vrând, ni-l iau – spre bunăstarea lor.
...Sarcasm, dispreţ şi multă lăcomie –
E-n lumea în care creşte-a urii vie...
O vie-n care cresc doar acri struguri –
Speranţele uscate-s chiar din muguri...
E lumea-în care creşte-a urii vie
Şi-n via-aceasta, cresc doar acre poame –
Ce să le ţină celor mulţi de foame.
Fără crâcnire ne-mplinim destinul:
Ca răutăţii să-i cărăm prea-plinul;
Uitând că-n piept o inimă ne bate -
Şi un cuvânt de preţ, zis: ”libertate”.
Ne fofilăm viaţa prin unghere,
Mâncând o pâine înmuiată-n fiere...
Visăm nimicuri, ne-ameţim cu fleacuri –
Nefericirii căutându-i leacuri.
Dar unic leac pentru nefericire,
E-acest amestec: milă cu iubire...
Iar pentru nedreptate, lângă faptă,
Un singur scut avem: spinarea dreaptă.
Căci lumea, poate, că ar fi frumoasă
De n-am râvni, cu toţi, halca cea groasă
De fericire, chiar călcând cadavre –
Şi astfel, ne stăpânesc hidoase javre.
Ce ne întărâtă şi ne umilesc,
Vorbind de milă – deşi ne urăsc...
Şi binele, s-ar zice, că ni-l vor –
Şi, vrând, ni-l iau – spre bunăstarea lor.
...Sarcasm, dispreţ şi multă lăcomie –
E-n lumea în care creşte-a urii vie...
O vie-n care cresc doar acri struguri –
Speranţele uscate-s chiar din muguri...
E viața noastră talmeș – balmeș - de Elena Iuliana Constantinescu
E lumea
Un talmăș – balmeș,
Și viața
Un drum incomplet,
Asta ne e soarta:
Un bocet incert;
Pierdute sunt toate,
Uitate ,
Vieți sigilate
Puse -n condei;
Urât de pomană,
Frumos deșuchiet
fac lumea asta
Corectă…incorectă;
Îmbulzeală de bârfe,
Talent risipit :
Un coș plin cu rufe;
Pe la colțuri durere
Nebună,
Plăcere
Și-n hrube respect;
Să scrii fără suflet,
Ucizi nemurirea;
Să zgârii trecutul
Cioplind în prezent
Înduri fără lacrimi,
Și strigi fără glas,
Și ceri îndurare
Spunând bun rămas
Zburând peste lume,
Murind în popas;
Fragmente nebune
De vieță -n derivă,
Destine în lacrimi
Pe drumuri cu rouă,
Pieriri printre pietre
E viața ce-a nouă,
Ne e talmeș-balmeș
Așta e viața,
Un drum fără sens,
Un haos cu zâmbet,
Stupid și pervers.
Un talmăș – balmeș,
Și viața
Un drum incomplet,
Asta ne e soarta:
Un bocet incert;
Pierdute sunt toate,
Uitate ,
Vieți sigilate
Puse -n condei;
Urât de pomană,
Frumos deșuchiet
fac lumea asta
Corectă…incorectă;
Îmbulzeală de bârfe,
Talent risipit :
Un coș plin cu rufe;
Pe la colțuri durere
Nebună,
Plăcere
Și-n hrube respect;
Să scrii fără suflet,
Ucizi nemurirea;
Să zgârii trecutul
Cioplind în prezent
Înduri fără lacrimi,
Și strigi fără glas,
Și ceri îndurare
Spunând bun rămas
Zburând peste lume,
Murind în popas;
Fragmente nebune
De vieță -n derivă,
Destine în lacrimi
Pe drumuri cu rouă,
Pieriri printre pietre
E viața ce-a nouă,
Ne e talmeș-balmeș
Așta e viața,
Un drum fără sens,
Un haos cu zâmbet,
Stupid și pervers.
Vreau să uit de toamnă - de Vali Zăvoianu
Iubite uită cât de toamnă e
Prefă-te înc-o zi măcar că-i vară
Promit că nu voi întreba de ce
Ţi-s paşii reci ca bruma de afară.
Ajută-mă să uit că plouă iar
Mai ţine-n casă vara, tu iubire
Ascunde blestematul de ziar
Să nu mai văd de toamnă nici o ştire.
Şi-adună toate florile din geam
S-au veştejit şi-mi par atât de triste
Aş plânge după vară, dar nu am
Atâtea milioane de batiste.
Iubite hai prefă-te că-i senin
Că nu mă-ndur să pierd această vară
Mai minte-mă că-i cald, încă puţin
Promit să nu privesc deloc afară.
.................................................
Să vină altă dată ziua mea...
Mai minte-mă că vara n-a trecut
Măcar în suflet vara să mai stea
Să nu dau toamnei înc-un an tribut.
Prefă-te înc-o zi măcar că-i vară
Promit că nu voi întreba de ce
Ţi-s paşii reci ca bruma de afară.
Ajută-mă să uit că plouă iar
Mai ţine-n casă vara, tu iubire
Ascunde blestematul de ziar
Să nu mai văd de toamnă nici o ştire.
Şi-adună toate florile din geam
S-au veştejit şi-mi par atât de triste
Aş plânge după vară, dar nu am
Atâtea milioane de batiste.
Iubite hai prefă-te că-i senin
Că nu mă-ndur să pierd această vară
Mai minte-mă că-i cald, încă puţin
Promit să nu privesc deloc afară.
.................................................
Să vină altă dată ziua mea...
Mai minte-mă că vara n-a trecut
Măcar în suflet vara să mai stea
Să nu dau toamnei înc-un an tribut.
SĂ NU MAI SOCOTEŞTI… de Patricia Serbanescu
De tremuri toată-odată învăluită-n undă
Şi sângele-ţi dă roată să îţi mai treacă dorul,
Cănd lacrimile tale lumina ţi-o inundă
În şoapte ancestrale, să-ţi stăpâneşti fiorul…
Încearcă, deci cutează, mai pune-ţi întrebare
Şi caută în suflet, răspunsu-adevărat !
Nimic pe lumea asta nu poartă-nsingurare
Căci binele şi răul, AICI… ne-au înălţat…
De lacrima îţi vine, încearcă şi descarcă
Al vieţii gust ferice din cana cu pelin,
Şi vede-te amice, cum faci pasul spre arcă
Gustând până la fund, paharul cu venin…
Apoi, mireasma dulce din aerul confuz
Te-ntoarce în iubire, să ţeşi iară poveşti,
Să numai socoteşti că orice cap optuz
Te plimbă şi te leagă, de iţele lumeşti…
Cuvântul ca şi şoapta, îmi mângâie auzul
Şi în apusul veşted, încerc să-l mai mimez,
Învăţ fără de vorbă, să murmur numai crezul
Lăsând sufletul liber, cu gândul… doar oftez.
Leacul e doar în tine se bucură conştiinţa
Căci doar nefericirea, ne fericeşte fiinţa,
Să fi mai sigur frate, pe sufletu-ţi deschis !
Iubirea…ca şi viaţa…nu face compromis…
Şi sângele-ţi dă roată să îţi mai treacă dorul,
Cănd lacrimile tale lumina ţi-o inundă
În şoapte ancestrale, să-ţi stăpâneşti fiorul…
Încearcă, deci cutează, mai pune-ţi întrebare
Şi caută în suflet, răspunsu-adevărat !
Nimic pe lumea asta nu poartă-nsingurare
Căci binele şi răul, AICI… ne-au înălţat…
De lacrima îţi vine, încearcă şi descarcă
Al vieţii gust ferice din cana cu pelin,
Şi vede-te amice, cum faci pasul spre arcă
Gustând până la fund, paharul cu venin…
Apoi, mireasma dulce din aerul confuz
Te-ntoarce în iubire, să ţeşi iară poveşti,
Să numai socoteşti că orice cap optuz
Te plimbă şi te leagă, de iţele lumeşti…
Cuvântul ca şi şoapta, îmi mângâie auzul
Şi în apusul veşted, încerc să-l mai mimez,
Învăţ fără de vorbă, să murmur numai crezul
Lăsând sufletul liber, cu gândul… doar oftez.
Leacul e doar în tine se bucură conştiinţa
Căci doar nefericirea, ne fericeşte fiinţa,
Să fi mai sigur frate, pe sufletu-ţi deschis !
Iubirea…ca şi viaţa…nu face compromis…
Din departari… de Lacrimioara Lacrima
Din departari, gonit de dor
Gandul meu, zboara la tine
Atat de iute, nu-i usor
Caci vrea pe loc sa te cuprinda
Nu-i pasa nici de ploaia deasa
De vantul care-i racoros
Purtat de dragostea-mi aleasa
Iti cauta chipul frumos…
Prin bolta cerului-nnorat
Aprins, doru-mi se-ndreapta
C-un vis albastru colorat
Urmandu-si calea cea mai dreapta,
Cand ai sa-l simti tu sa-l mangai
Sa-l intelegi cat te iubeste
Un licar de speranta sa-i pui
Ca sa-mi aduca inapoi o veste,
Aceea ca nu vei uita nicicand
Ca gandul meu calatoreste
Se-ntoarce iar…plecand oricand
Soptindu-ti c-al meu suflet te doreste
Din departari alearg-un dor
Lasand un vers acum in toamna
Frunze ce cad incetisor
Ecou de poezie te tot cheama…
*
Din departari doar dorul patimas
Strabate amurgul intomnat
Printr-un suvoi de stropi facand fagas
S-ajunga-ndata neintarziat,
Fara dojana pomilor golasi
Ce-ntr-un suspin regreta frunze
In dragoste parca-s partasi
Uitand de vantul cu aplauze
Si iar ma plimb prin parc, tacuta,
O raza vrea ca sa pluteasca
Prin nori, vreme posomorata,
Nu poate acum sa ma raneasca
Pasesc covorul din alei
Umed de ploaie stapanit
Caldura blanda a dragostei
Trimte gandul la al meu iubit.
O lacrima, in geana tremura
Cu mana incerc sa o ating
In toamna ce se scutura
Cu dorul tau eu ma alint…
Din departari, dorul pribeag,
Prin clipe-si arata dorinta
Il simt mereu cu acelas drag
Iubindu-te din toata fiinta…
Gandul meu, zboara la tine
Atat de iute, nu-i usor
Caci vrea pe loc sa te cuprinda
Nu-i pasa nici de ploaia deasa
De vantul care-i racoros
Purtat de dragostea-mi aleasa
Iti cauta chipul frumos…
Prin bolta cerului-nnorat
Aprins, doru-mi se-ndreapta
C-un vis albastru colorat
Urmandu-si calea cea mai dreapta,
Cand ai sa-l simti tu sa-l mangai
Sa-l intelegi cat te iubeste
Un licar de speranta sa-i pui
Ca sa-mi aduca inapoi o veste,
Aceea ca nu vei uita nicicand
Ca gandul meu calatoreste
Se-ntoarce iar…plecand oricand
Soptindu-ti c-al meu suflet te doreste
Din departari alearg-un dor
Lasand un vers acum in toamna
Frunze ce cad incetisor
Ecou de poezie te tot cheama…
*
Din departari doar dorul patimas
Strabate amurgul intomnat
Printr-un suvoi de stropi facand fagas
S-ajunga-ndata neintarziat,
Fara dojana pomilor golasi
Ce-ntr-un suspin regreta frunze
In dragoste parca-s partasi
Uitand de vantul cu aplauze
Si iar ma plimb prin parc, tacuta,
O raza vrea ca sa pluteasca
Prin nori, vreme posomorata,
Nu poate acum sa ma raneasca
Pasesc covorul din alei
Umed de ploaie stapanit
Caldura blanda a dragostei
Trimte gandul la al meu iubit.
O lacrima, in geana tremura
Cu mana incerc sa o ating
In toamna ce se scutura
Cu dorul tau eu ma alint…
Din departari, dorul pribeag,
Prin clipe-si arata dorinta
Il simt mereu cu acelas drag
Iubindu-te din toata fiinta…
Îți spuneam să nu mai fumezi - de Nuța Istrate Gangan
dar tu îţi rotunjeai buzele
și suflai cerculețe
îţi povesteam despre apocalipse
aşteptând să mă devorezi
ca de început de lume
îmi făceam inele din fum
şi tu credeai că sfârşitul nu contează
atâta vreme cât
degetele mele se joacă erotic
cu cerculeţele fumurii
mă priveai lung
prin fumul albăstriu
dar eu îţi simţeam palmele peste tot
şi aici
şi acolo... şi acolo
muream să mă săruți mușcat
și să-mi desfaci bluza
mă iubeai cu ochii
zâmbeai
ştiind exact
ce efect are arsura lămpii tale
asupra fluturilor mei curioşi
(de ce mă priveşti aşa?
aşa cum?
aşa...în felul tău
nu te priveam
ochii noştri doar
făceau dragoste)
și suflai cerculețe
îţi povesteam despre apocalipse
aşteptând să mă devorezi
ca de început de lume
îmi făceam inele din fum
şi tu credeai că sfârşitul nu contează
atâta vreme cât
degetele mele se joacă erotic
cu cerculeţele fumurii
mă priveai lung
prin fumul albăstriu
dar eu îţi simţeam palmele peste tot
şi aici
şi acolo... şi acolo
muream să mă săruți mușcat
și să-mi desfaci bluza
mă iubeai cu ochii
zâmbeai
ştiind exact
ce efect are arsura lămpii tale
asupra fluturilor mei curioşi
(de ce mă priveşti aşa?
aşa cum?
aşa...în felul tău
nu te priveam
ochii noştri doar
făceau dragoste)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)