Sarcasm, dispreţ şi multă lăcomie –
E lumea-în care creşte-a urii vie
Şi-n via-aceasta, cresc doar acre poame –
Ce să le ţină celor mulţi de foame.
Fără crâcnire ne-mplinim destinul:
Ca răutăţii să-i cărăm prea-plinul;
Uitând că-n piept o inimă ne bate -
Şi un cuvânt de preţ, zis: ”libertate”.
Ne fofilăm viaţa prin unghere,
Mâncând o pâine înmuiată-n fiere...
Visăm nimicuri, ne-ameţim cu fleacuri –
Nefericirii căutându-i leacuri.
Dar unic leac pentru nefericire,
E-acest amestec: milă cu iubire...
Iar pentru nedreptate, lângă faptă,
Un singur scut avem: spinarea dreaptă.
Căci lumea, poate, că ar fi frumoasă
De n-am râvni, cu toţi, halca cea groasă
De fericire, chiar călcând cadavre –
Şi astfel, ne stăpânesc hidoase javre.
Ce ne întărâtă şi ne umilesc,
Vorbind de milă – deşi ne urăsc...
Şi binele, s-ar zice, că ni-l vor –
Şi, vrând, ni-l iau – spre bunăstarea lor.
...Sarcasm, dispreţ şi multă lăcomie –
E-n lumea în care creşte-a urii vie...
O vie-n care cresc doar acri struguri –
Speranţele uscate-s chiar din muguri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu