Prezent III - de Boris Ioachim

Sarcasm, dispreţ şi multă lăcomie –
E lumea-în care creşte-a urii vie
Şi-n via-aceasta, cresc doar acre poame –
Ce să le ţină celor mulţi de foame.

Fără crâcnire ne-mplinim destinul:
Ca răutăţii să-i cărăm prea-plinul;
Uitând că-n piept o inimă ne bate -
Şi un cuvânt de preţ, zis: ”libertate”.

Ne fofilăm viaţa prin unghere,
Mâncând o pâine înmuiată-n fiere...
Visăm nimicuri, ne-ameţim cu fleacuri –
Nefericirii căutându-i leacuri.

Dar unic leac pentru nefericire,
E-acest amestec: milă cu iubire...
Iar pentru nedreptate, lângă faptă,
Un singur scut avem: spinarea dreaptă.

Căci lumea, poate, că ar fi frumoasă
De n-am râvni, cu toţi, halca cea groasă
De fericire, chiar călcând cadavre –
Şi astfel, ne stăpânesc hidoase javre.

Ce ne întărâtă şi ne umilesc,
Vorbind de milă – deşi ne urăsc...
Şi binele, s-ar zice, că ni-l vor –
Şi, vrând, ni-l iau – spre bunăstarea lor.

...Sarcasm, dispreţ şi multă lăcomie –
E-n lumea în care creşte-a urii vie...
O vie-n care cresc doar acri struguri –
Speranţele uscate-s chiar din muguri...

E viața noastră talmeș – balmeș - de Elena Iuliana Constantinescu

E lumea
Un talmăș – balmeș,
Și viața
Un drum incomplet,
Asta ne e soarta:
Un bocet incert;
Pierdute sunt toate,
Uitate ,
Vieți sigilate
Puse -n condei;
Urât de pomană,
Frumos deșuchiet
fac lumea asta
Corectă…incorectă;
Îmbulzeală de bârfe,
Talent risipit :
Un coș plin cu rufe;
Pe la colțuri durere
Nebună,
Plăcere
Și-n hrube respect;
Să scrii fără suflet,
Ucizi nemurirea;
Să zgârii trecutul
Cioplind în prezent
Înduri fără lacrimi,
Și strigi fără glas,
Și ceri îndurare
Spunând bun rămas
Zburând peste lume,
Murind în popas;
Fragmente nebune
De vieță -n derivă,
Destine în lacrimi
Pe drumuri cu rouă,
Pieriri printre pietre
E viața ce-a nouă,
Ne e talmeș-balmeș
Așta e viața,
Un drum fără sens,
Un haos cu zâmbet,
Stupid și pervers.

Vreau să uit de toamnă - de Vali Zăvoianu

Iubite uită cât de toamnă e
Prefă-te înc-o zi măcar că-i vară
Promit că nu voi întreba de ce
Ţi-s paşii reci ca bruma de afară.

Ajută-mă să uit că plouă iar
Mai ţine-n casă vara, tu iubire
Ascunde blestematul de ziar
Să nu mai văd de toamnă nici o ştire.

Şi-adună toate florile din geam
S-au veştejit şi-mi par atât de triste
Aş plânge după vară, dar nu am
Atâtea milioane de batiste.

Iubite hai prefă-te că-i senin
Că nu mă-ndur să pierd această vară
Mai minte-mă că-i cald, încă puţin
Promit să nu privesc deloc afară.
.................................................

Să vină altă dată ziua mea...
Mai minte-mă că vara n-a trecut
Măcar în suflet vara să mai stea
Să nu dau toamnei înc-un an tribut.

SĂ NU MAI SOCOTEŞTI… de Patricia Serbanescu

De tremuri toată-odată învăluită-n undă
Şi sângele-ţi dă roată să îţi mai treacă dorul,
Cănd lacrimile tale lumina ţi-o inundă
În şoapte ancestrale, să-ţi stăpâneşti fiorul…

Încearcă, deci cutează, mai pune-ţi întrebare
Şi caută în suflet, răspunsu-adevărat !
Nimic pe lumea asta nu poartă-nsingurare
Căci binele şi răul, AICI… ne-au înălţat…

De lacrima îţi vine, încearcă şi descarcă
Al vieţii gust ferice din cana cu pelin,
Şi vede-te amice, cum faci pasul spre arcă
Gustând până la fund, paharul cu venin…

Apoi, mireasma dulce din aerul confuz
Te-ntoarce în iubire, să ţeşi iară poveşti,
Să numai socoteşti că orice cap optuz
Te plimbă şi te leagă, de iţele lumeşti…

Cuvântul ca şi şoapta, îmi mângâie auzul
Şi în apusul veşted, încerc să-l mai mimez,
Învăţ fără de vorbă, să murmur numai crezul
Lăsând sufletul liber, cu gândul… doar oftez.

Leacul e doar în tine se bucură conştiinţa
Căci doar nefericirea, ne fericeşte fiinţa,
Să fi mai sigur frate, pe sufletu-ţi deschis !
Iubirea…ca şi viaţa…nu face compromis…

Din departari… de Lacrimioara Lacrima

Din departari, gonit de dor
Gandul meu, zboara la tine
Atat de iute, nu-i usor
Caci vrea pe loc sa te cuprinda
Nu-i pasa nici de ploaia deasa
De vantul care-i racoros
Purtat de dragostea-mi aleasa
Iti cauta chipul frumos…
Prin bolta cerului-nnorat
Aprins, doru-mi se-ndreapta
C-un vis albastru colorat
Urmandu-si calea cea mai dreapta,
Cand ai sa-l simti tu sa-l mangai
Sa-l intelegi cat te iubeste
Un licar de speranta sa-i pui
Ca sa-mi aduca inapoi o veste,
Aceea ca nu vei uita nicicand
Ca gandul meu calatoreste
Se-ntoarce iar…plecand oricand
Soptindu-ti c-al meu suflet te doreste
Din departari alearg-un dor
Lasand un vers acum in toamna
Frunze ce cad incetisor
Ecou de poezie te tot cheama…
*
Din departari doar dorul patimas
Strabate amurgul intomnat
Printr-un suvoi de stropi facand fagas
S-ajunga-ndata neintarziat,
Fara dojana pomilor golasi
Ce-ntr-un suspin regreta frunze
In dragoste parca-s partasi
Uitand de vantul cu aplauze
Si iar ma plimb prin parc, tacuta,
O raza vrea ca sa pluteasca
Prin nori, vreme posomorata,
Nu poate acum sa ma raneasca
Pasesc covorul din alei
Umed de ploaie stapanit
Caldura blanda a dragostei
Trimte gandul la al meu iubit.
O lacrima, in geana tremura
Cu mana incerc sa o ating
In toamna ce se scutura
Cu dorul tau eu ma alint…
Din departari, dorul pribeag,
Prin clipe-si arata dorinta
Il simt mereu cu acelas drag
Iubindu-te din toata fiinta…

Îți spuneam să nu mai fumezi - de Nuța Istrate Gangan

dar tu îţi rotunjeai buzele
și suflai cerculețe

îţi povesteam despre apocalipse
aşteptând să mă devorezi
ca de început de lume
îmi făceam inele din fum
şi tu credeai că sfârşitul nu contează
atâta vreme cât
degetele mele se joacă erotic
cu cerculeţele fumurii

mă priveai lung
prin fumul albăstriu
dar eu îţi simţeam palmele peste tot
şi aici
şi acolo... şi acolo
muream să mă săruți mușcat
și să-mi desfaci bluza
mă iubeai cu ochii
zâmbeai
ştiind exact
ce efect are arsura lămpii tale
asupra fluturilor mei curioşi

(de ce mă priveşti aşa?
aşa cum?
aşa...în felul tău
nu te priveam
ochii noştri doar
făceau dragoste)

Lumea ca o joacă - de Elena Iuliana Constantinescu

M-am trezit copil,
Încercând în joacă
Să inventez lumea;
La început a fost ușor
Să numesc cele văzute
Și auzite
Cele pipăite,
Mirosite,
Gustate;
Când să trec mai departe,
La cele visate,
M-am oprit încurcată;
Descurajată
De neputința cuvintelor;
Mai încerc uneori
Să fixez un gând,
Din multe ce
Străbat instantaneu
Calea Lactee;
Dar,
În năvalnica trecere
Adolescentină,
Ajung tot mai rar
Să mă împac cu mine;
Din clipa de ieri…
De azi
De mâine
Încercând în joacă
Să inventez lumea;

Prima poezie - Elena Valeria Ciura

Oare cine,când şi unde
A ticluit primele versuri?
Sunt sigură că omul se ruga
Iar ruga dura cât seara ţinea
Ori ,devreme,dimineaţa.

Când totul era aşezat,
Se putea sta cu puritatea la sfat!

Auzindu-l şi alţii, ce ciudat,
ce frumos sunau cuvintele în gura lui,
au început să inventeze şi muzica
şi aşa,se pare, că a apărut imnul şi oda!

Odată, pe cand se băteau
cavalerii lunii cu cei ai soarelui
privighetoarea îşi încerca notele mai înalte
un drumeţ, din altă parte
obosit şi chior de-un ochi,
cu desagi plini cu cărţi
şi terfeloage de legi,
a poposit la un castel
şi a compus un rondel.

Un altul , atât de mult a îndrăgit poienile
si râurile noastre,
că a rămas aicea , printre castre.

Şi-au mers şi dintre-ai noştri, mai departe
şi s-au întors cu altă carte-
cu genuri noi şi multe specii-
am început să concurăm cu grecii
şi cu romanii, ori cu alte naţii
venite pe aici cu banii
sau după bani,
pentru sărmanii de poeţi
talentaţi, dar fara de talanţi
autoexilati pe stânci fără de viaţă,
ori în tabun, furând câte-o mireasă!

Şi cum legenda spune,
Aici s-a rasturnat Cassiopeea,
Peste neaoşele care ,din care
Ne privesc, uneori cu nerăbdare
Frumoasele muze,
susurând , printre cărnoasele buze.
Şi din primăvară până-n primăvară
AICI se scrie, se dansează, se cântă
şi se recită tot ce ajunge la stele,
Smulgându-le lacrimi ori scăntei,
Şuvoi pornind din cer în tei
Legându-ne fără curmei
De acest TEI , fără de care
Am fi doar RĂTĂCIŢI în lumea mare...

Respirări... de Nicoară Nicolae-Horia

Lecție...

În fiecare seară
înainte
de
culcare,
cântăriți-vă cu grijă
trupurile
voastre,
să nu tragă
mai jos
decât sufletul...

Mă soarbe poezia...

Mă soarbe poezia
ca
un vârtej
de ape-
trupul acesta
nu
mă
mai
încape...

Vai, Doamne...

Vai, Doamne,
cât de puține lucruri
știu
despre mine!
Parcă
mi-e teamă
să
mă
cunosc
îndeajuns!...

Călător prin toamnă - de Boris Ioachim

Prin toamnă trec încrâncenat,
Gând rău îmi sfâşie privirea;
Mai gârbov sunt ca altădat’
Şi amar mă mustră amintirea.

Mi-s umezi ochii-ncercănaţi
De-aroma-amară de pelin
Paşii mei trişti şi-nsinguraţi
Unde se duc, de unde vin?

Un bob de soare, azvârlit
De crugul cerului, răsfaţă
Văzduhul ud şi cătrănit
Şi-nvăluit în strai de ceaţă.

Câmpul, rănit adânc de plug,
Răsuflă rar, agonizând,
Cârduri de ciori deasupra fug
Bizar prohod înfiripând.

Domneşte jalea în amurg
Nu-i nici un om, să-i dau bineţe,
Doar vântul cântă, plin de sârg,
Ciudatu-i marş, plin de tristeţe.

Hai, suflete mâncat de rele,
Înviorează-te la gândul
Că după plâns şi toate cele
Îţi va veni şi ţie rândul
Să fii totuna cu pământul...