Prin toamnă trec încrâncenat,
Gând rău îmi sfâşie privirea;
Mai gârbov sunt ca altădat’
Şi amar mă mustră amintirea.
Mi-s umezi ochii-ncercănaţi
De-aroma-amară de pelin
Paşii mei trişti şi-nsinguraţi
Unde se duc, de unde vin?
Un bob de soare, azvârlit
De crugul cerului, răsfaţă
Văzduhul ud şi cătrănit
Şi-nvăluit în strai de ceaţă.
Câmpul, rănit adânc de plug,
Răsuflă rar, agonizând,
Cârduri de ciori deasupra fug
Bizar prohod înfiripând.
Domneşte jalea în amurg
Nu-i nici un om, să-i dau bineţe,
Doar vântul cântă, plin de sârg,
Ciudatu-i marş, plin de tristeţe.
Hai, suflete mâncat de rele,
Înviorează-te la gândul
Că după plâns şi toate cele
Îţi va veni şi ţie rândul
Să fii totuna cu pământul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu