joi, 13 septembrie 2012

Lumea ca o joacă - de Elena Iuliana Constantinescu

M-am trezit copil,
Încercând în joacă
Să inventez lumea;
La început a fost ușor
Să numesc cele văzute
Și auzite
Cele pipăite,
Mirosite,
Gustate;
Când să trec mai departe,
La cele visate,
M-am oprit încurcată;
Descurajată
De neputința cuvintelor;
Mai încerc uneori
Să fixez un gând,
Din multe ce
Străbat instantaneu
Calea Lactee;
Dar,
În năvalnica trecere
Adolescentină,
Ajung tot mai rar
Să mă împac cu mine;
Din clipa de ieri…
De azi
De mâine
Încercând în joacă
Să inventez lumea;

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu