vineri, 7 septembrie 2012

EU, TOT de Raluca Nicoleta Bocu


eu vorbesc
eu cânt
râd
eu visez
eu plâng
tremur
eu zbor
eu decad
sufăr
eu parfum
eu fluture
înfloresc
eu am
eu dau
iubesc!

MIRESME ÎN NOAPTE… de Patricia Serbanescu

Ce dragă mi-e floarea de tuberoză
În vântul blajin de toamnă iţit,
La fel ca petala suavă de roză

Când frunzele cad, din bobul vrăjit.

Din roze fac pernă, să am vis duios
Numărând petale, rostesc iară vrerea,
Adulmec parfumul de-nalt chiparos
Şi-l ţin peste iarnă, să-i cresc re’nvierea.

Coboară o scară din înaltul senin
Aştept de o viaţă, doar singurul semn,
Mă-nvălui apoi în miresme de crin
Îndreptată déjà, spre înaltul solemn…

Noian de miresme, m-acoperă-n noapte
Las somnul adânc, cu duhul alerg,
Văzduhul m-adie, cu-a viselor şoapte
Miresme-n buchet, încerc să culeg…

PENTRU UNIRE de Aurel Peteoaca

Marsaluiti pentru unire la Sibiu,
Oastea Valaha se afla-n defileu,
Maria Sa Mihai pleaca din Turda viu,

Primiti-l cum se cade, ca pe-un zeu.

Prindeti-va de inimi,intr-o hora,
Uniti-va in cuget si-n simtiri,
Si nu uitati ca mai avem o sora,
Basarabia,ranita de crunte despartiri.

Intinde-ti hora voastra pana-n Nistru,
Cand treceti Milcovul va inchinati lui Cuza,
Si pune-ti cap cosmarului sinistru,
De Basarabia orfana imi arde inca buza.

Priviti-va adanc in suflete,atent,
Ce forte necurate astazi ne dezbina,
Urcati pe tronul tarii pe cel mai inocent,
De merge prost in tara,cu toti purtam o vina.

MORI INCANDESCENTE de Stefan Oana Valentin

Morile de vânt
încremenesc invers
pentru că nu mai respirăm.


Doar înghițim lumina
scuipând fulgere
tunate tăcut
pe la crepuscul.

Poate că
dacă am închide ochii
mai des și mai strâns
ar muri nopțile
spre dimineață.

06 09 2012
ȘTEFAN OANĂ

Despărţire de Boris Ioachim

Păşesc, ca de fum, prin toamna de ceaţă,
Strivind în străfunduri un geamăt durut;
Dar am dat cu câteva lacrimi pe faţă

Şi m-am spălat de sărutul tău prefăcut.

E ultima oară când vorba ta doare!
- Minciuna ta-i tristă, îmbrăcată-n şoptit –
Zadarnic mă strigi, în glas cu mirare,
De parcă n-ai crede că totu-i sfârşit.

Atâtea reproşuri şi atâtea cuvinte,
Dar poate niciunul dintre noi n-a iubit...
Privirea mea-i goală, privirea ta minte –
Şi toate-s ca naiba în amurgul cernit.

În toamna pâcloasă, vei plânge o vreme,
Cu aspre litanii mă vei prohodi,
Şopti-vei alinturi, striga-vei blesteme –
Da-n braţe străine, apoi, vei fugi.

Şi eu, pentru tine, voi fi amintire –
Şi tu, pentru mine, vei fi doar trecut...
Am dat cu câteva lacrimi pe faţă
Şi m-am spălat de sărutul tău prefăcut.

plouă de Nuța Istrate Gangan

cu nesfârşire şi cu ochi trişti
mâhnit, autumnal
și suicidal pe alocuri


copacul din faţa ferestrei mele
se străduieşte să-şi ajusteze ţinuta
urmând tendinţa Toamnă 2012
ruginiu, galben-pai
și dezgolit. Cât mai dezgolit

saxofonistul din colţ cerşeşte romanțios
își umflă obrajii si tremură jalnic
iar trupul firav i se mulează pe sax
cântă în ploaie
cu ochii închişi
visându-se probabil pe Broadway
suflă de dimineață încontinuu
treaba lui
într-o zi vor exploda
şi el şi instrumentul
îi vor aduna bucăţi de pe asfalturi şi ferestre
apoi vor îngropa om şi saxofon
într-o groapă comună
așa cum au îngropat-o pe madama de la cinci
cu pisica ei

n-am reuşit să aprind focul
ceaiul mi s-a răcit
mâna mi-a îngheţat pe creion

stau aici, tremurând
fără tine, mult prea mult fără tine
scufundată in scheme și ecuații
încercând să inventez
o unitate de măsura pentru dor

însă, nu mă pot gândi la altceva
decât la faptul că nu eşti lângă mine
când mâinile îmi sunt îngheţate

Eu…mie…pe mine..pronume personale de Mihaela Codleanu

Eu însămi mă condamn la singurătate…
M-am urât că-n braţele tale am respirat libertate.

Eu însămi îmi condamn sălbaticu-mi suflet să fie stingher…
Am respins de la pieptul tău raze de soare, am ales ger.
Mie însămi îmi place să trăiesc în tristeţe
Atâta timp cât resping ochii-ţi plini de blândeţe!
Mie însămi îmi râde în faţă viaţa
Şi prind în suflet amurgul, în loc să prind dimineaţa!
Pe mine mă omoară verdele crud
Pentru că nu vreau să simt, nu vreau să aud.
Pe mine mă trimit paşii nemăsurat de departe
Pentru că nu fac diferenţa între ZI şi-ntre NOAPTE!

EU, MIE, (PE) MINE…pronume personale…
Nu-mi dau nici libertate, nici viaţă şi nici soare!!!





‎05.09.2012

joi, 6 septembrie 2012

Tornada de Emil Marian

Căldura toridă fu iute gonită,
De- umbră răzleață, ce crește măreață,
Și-un vînt subțirel,șuierînd mișel.
Pui de nori se-adună, fugind a furtună.

Url-acuma vîntul și aleargă cîmpul,
Își cheamă armata, furtuna e gata,
Ici–colo un fulger în culori de sînger,
Bubuit de tunet face-acum răsunet.

Norii-adunatură stau încrengătură,
Arată nervoși, deși sunt pufoși,
Par cam supărați,sunt intunecați,
Iar va fi urgie la noi în cîmpie!

Se ascund bursucii, nu mai cîntă cucii,
Cîmpul e pustiu, nimic din ce-i viu
Nu vezi să mai miște, țînțari să te piște,
Nici cîini care latră, nici-un foc în vatră.

Cu obloane trase peste a lor case,
Nedorind să moară, oamenii coboară,
Se ascund de vînt direct sub pămînt,
Cîrtițe umane, cu frica-n găvane.

Pe pustia stradă, vine o tornadă,
Aleargă de zor un vînt călător,
Este încă mică, doar un pom ridică,
Zvîrle o mașină, nu mult, o prăjină.

Dar încet-încet vîntu-și umflă piept,
Arată puterea și își face vrerea,
Norii-n cerc de dans fac acum balans,
Lăcrimînd de zor ploaia lor fuior.

Vîntul se-ntetește, la atac pornește,
Matură orașul, ce și-a găsit nașul.
Se-nvîrte cu forță, case ard ca torță,
Totu-i aruncat, cîmpu-mprăștiat.

Nori de colb și apă orașul adapă,
Îl întorc pe dos, chiar cu susu-n jos,
Zboar-acoperișuri parc-ar fi frunzișuri,
Totul e grămadă sub neagra tornadă.

Iata ca urgia își trece furia,
E mai obosită și mai potolită,
Și ca o părere vîntu-i adiere,
Un senin se-arată în marginea dreaptă.

Vîntul e o boare și fac loc la soare
Norii cei urîți, mai negri și sluți.
Ploaia-i domolită și curînd oprită,
Pe drumul spre gară apa-i Niagară.

O liniște sumbră e tacută umbră,
În oraș în piață parcă nu e viață,
Totu-i dăramat, rupt și răsturnat.
Oare ce-o să fie, lumea mai e vie?

De sub lemne ude zgomot se aude,
Scîncet de copii, voci de oameni vii,
Ușurel se-arată-n lumea răsturnată,
N-are importanță, mai e o speranță!

miercuri, 5 septembrie 2012

Sfaturi pentru mai devreme... de Nicoară Nicolae-Horia

Copilul meu ascultă ce spun şi ia aminte
Până-i lumină încă şi umbra ei devreme
Din dar cu drag îţi dărui tot jarul din cuvinte,
Oriunde-ar fi norocul în viaţă să te cheme

Să nu îţi pleci urechea la răutatea lumii
Şi nu lua în seamă ademenirea ei,
Să nu crezi niciodată în puritatea spumii,
Acolo se adună şi genii şi mişei.

E-adevărat, cât omul trăieşte tot învaţă,
Uitarea te pândeşte mereu la cotitură,
Cel care-ţi dă bineţe cu zâmbetul pe faţă
De multe ori acela în sinea lui te-njură.

Discerne întru toate şi ai mereu răbdare
Oricum ar fi dictonul-nu tot ce vrei şi poţi!
La farmecul sirenei nu te-arunca în Mare,
Învaţă prima dată în ape mici să-înnoţi...

TOAMNA UNUI CORĂBIER - de POPA INES VANDA

În toamna despletită de clipe trecătoare
S-a strecurat vlăstarul tăcerilor brumate,
Doar frunzele stinghere-n tristeți-amețitoare
Își mai aduc aminte de veri înmiresmate.

Mă plimb cu dor de tine prin iarba amorțită,
Îmbrățișați copacii par siluete-n noapte,
Privesc vrăjită ploaia prin negura fardată
Și aria iubirii o cânt prin stinse șoapte.

Perdele de aramă îmi tăinuiesc cărarea,
Aromele de struguri,răsfăț de bob șirete,
Hățișul toamnei tale îmi sângerează zarea
Și-n menuet dansează pădurea de regrete.

Învăț să uit uitarea care-mi subjugă visul
Și stelele speranței le-aprind în calea ta,
Ne-a mai rămas o noapte, găsi-vom paradisul?
Căci vara-și ia adio și pleacă-n țara sa.

Împodobiți cu haine de bal multicolore,
În fantezii celeste ,minuni în sărbătoare,
Natura își serbează cu grație și-ardoare
Plecarea spre înghețul cetăților polare.

Iar păsările cântă-n orchestre siderale
Și se strecoară candid prin borangic de cer,
Vitralii de-acuarelă par frunzele banale
Și-n calendarul vieții eu, doar un corăbier…