De- umbră
răzleață, ce crește măreață,
Și-un vînt
subțirel,șuierînd mișel.
Pui de nori
se-adună, fugind a furtună.
Url-acuma vîntul
și aleargă cîmpul,
Își cheamă
armata, furtuna e gata,
Ici–colo un
fulger în culori de sînger,
Bubuit de tunet
face-acum răsunet.
Norii-adunatură
stau încrengătură,
Arată nervoși,
deși sunt pufoși,
Par cam
supărați,sunt intunecați,
Iar va fi urgie
la noi în cîmpie!
Se ascund
bursucii, nu mai cîntă cucii,
Cîmpul e pustiu,
nimic din ce-i viu
Nu vezi să mai
miște, țînțari să te piște,
Nici cîini care
latră, nici-un foc în vatră.
Cu obloane trase
peste a lor case,
Nedorind să
moară, oamenii coboară,
Se ascund de vînt
direct sub pămînt,
Cîrtițe umane, cu
frica-n găvane.
Pe pustia stradă,
vine o tornadă,
Aleargă de zor un
vînt călător,
Este încă mică,
doar un pom ridică,
Zvîrle o mașină,
nu mult, o prăjină.
Dar încet-încet
vîntu-și umflă piept,
Arată puterea și
își face vrerea,
Norii-n cerc de
dans fac acum balans,
Lăcrimînd de zor
ploaia lor fuior.
Vîntul
se-ntetește, la atac pornește,
Matură orașul, ce
și-a găsit nașul.
Se-nvîrte cu
forță, case ard ca torță,
Totu-i aruncat,
cîmpu-mprăștiat.
Nori de colb și
apă orașul adapă,
Îl întorc pe dos,
chiar cu susu-n jos,
Zboar-acoperișuri
parc-ar fi frunzișuri,
Totul e grămadă
sub neagra tornadă.
Iata ca urgia își
trece furia,
E mai obosită și
mai potolită,
Și ca o părere
vîntu-i adiere,
Un senin se-arată
în marginea dreaptă.
Vîntul e o boare
și fac loc la soare
Norii cei urîți,
mai negri și sluți.
Ploaia-i domolită
și curînd oprită,
Pe drumul spre
gară apa-i Niagară.
O liniște sumbră
e tacută umbră,
În oraș în piață
parcă nu e viață,
Totu-i dăramat,
rupt și răsturnat.
Oare ce-o să fie,
lumea mai e vie?
De sub lemne ude
zgomot se aude,
Scîncet de copii,
voci de oameni vii,
Ușurel se-arată-n
lumea răsturnată,
N-are importanță,
mai e o speranță!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu