MULTUMESC de Oană Stefan Valentin

pașilor tăi
că au știut
ce să umble

nu în genunchi

ochilor tăi
pentru căutarea
asiduă de clar

pe dinăuntru

buzelor tale
că au incantat
tremurând fierbinte
rugă pe de rost

mâinilor tale
că au sfârșit frumos
încătușându-mă
spre cer.

MULȚUMESC CĂ EXIȘTI CRI....

Poveste (a cui e vina?) de Zavoianu Vali

Cu trup firav, de păpădie
Cu brațe fine, de balet

C-un trandafir la pălărie
La cingătoare c-un buchet,

Cu păr ca marea înspumată
Ce curge-n valuri arămii
Așa mi te-amintesc eu fată
De când eram doar doi copii.

Simțeam când îmi zâmbeai, suavă
Ca un ceva, un nu știu ce...
Parc-aveam inima bolnavă
Că îmi bătea prea repede.

Când mă prindeai zâmbind de mână
Uitam și unde locuiesc
Dacă lipseai o săptămână
Zăceam, simțeam că mă sfârșesc.

Cătam mereu să fiu cu tine
Orice pretext părea firesc
Nu știu de ce ,dar era bine
Era curat, copilăresc.

Furam de prin grădini lalele
Și ți le așezam la geam
Erai în gândurile mele
Și-atât de fericit eram.

Și-anume căutam în jocuri
Cumva la piept să te ridic
Să se aprindă-n mine focuri
Și-n rest să nu mai știu nimic.

Copil eram și tu copilă
Și viața alt parfum avea
Dar anii mulți și fără milă
Ne-au transformat în altceva...

Azi te revăd și-mi pari străină
Și nu mai simt un nu știu ce
Și te privesc c-un fel de vină
Dar vina...nu știu a cui e.

E vina timpului, a sorții
Și vina-a tot ce-i azi pustiu
Sau vina vieții, sau a morții
Sau vina mea...nici nu mai știu...

DACA AZI de Cristina Maroiu

Daca azi as alege
sa-mi petrec dupa-amiaza
visand,

cu ochii atintiti
catre norii de muselina,
probabil ca tu
mi-ai aranja
mai bine sub cap
perna viselor,
ca sa ma desfat
nestingherita
din acuarela acestui
senin perfect
de august.

Si daca azi mi-as pierde
identitatea,
prizoniera intr-o capcana
inselatoare,
probabil ca tu
m-ai redefini
scrijelindu-mi numele
pe fruntea Caii Lactee,
ca sa nu mai uit
drumul acasa.

Dar daca astazi
as muri
infranta de intuneric,
stiu sigur ca tu
m-ai renaste,
plasmuindu-ma
dintr-un poem
scris
cu sangele tau!

ALEAN DE TOAMNĂ de Boris Ioachim

În seara vânătă de toamnă -
Sărută-mi ochii umezi, doamnă
Căci vin spre mine, fără nume –
Gândiri despre sfârşit de lume.


Şi simt în piept tot plumbul lumii
Şi aud tăcerea grea a humii.
Aud cum plâng copaci în toamnă –
Sărută-mă pe suflet, doamnă.

Prohodul frunzelor mă frânge
Şi plânsul lor - în mine plânge.
Când văd cocori cum cârduri pleacă –
Sărută-mi fruntea ce se-apleacă.

Cu vântul ce miroase-a moarte
Simt cum tristeţi vin de departe
O, dulce doamnă, de-ai putea –
Vreau să-mi săruţi tristeţea grea.

Miresme amare de pelin
Solesc zăpezi ce-ndată vin…
Sub pomi ce-n vânt se zbuciumă –
Pe inimă sărută-mă.

Cu zâmbetu-mi, ce-n plâns se scaldă -
Vreau să-ţi sărut făptura caldă
Căci tu îmi eşti, sub zguri de toamnă,
O primăvară dulce – doamnă…

Nu sunt nebun de Zavoianu Vali

Voi cei ”normali” imi spuneti des
Ca sunt nebun, neinteles
Si-n lumea voastra de nimic

Care de care e mai mic.
Si nu va place ce va spun
Si-adun ocari, sudalme-adun
Dar chiar de ma huliti mereu
Va spun...nebunul nu sunt eu.
Ca nu accept sa fiu mintit
Nici sa urasc ce am iubit
Si nu m-ascund dupa cuvant
Nu seman ploaie s-adun vant,
Nu pierd secunda in zadar
Vorbesc atunci cand am habar
Nu judec cu masuri de zeu
Deci clar...nebunul nu sunt eu.
Ca nu-s ca voi asta e drept
Dar nu ma cred vreun intelept
Doar spun mereu ce am de spus
Si nu privesc lumea de sus
Ma simt doar liber sa vorbesc
Sa simt, sa caut, sa iubesc.
Daca ce sunteti ati uitat
Nu-s cu nimic eu vinovat.
Ati face numai rau mereu
Si vreti nebunul sa fiu eu?
Aduci pe lume un copil
Si el te lasa la azil
Si ”frati” e numai un cuvant
Cand impart case si pamant.
Iubirea a ajuns un troc
Respectul nu mai e deloc
N-aveti credinta, Dumnezeu
Va spun....nebunul nu sunt eu.
Nu aveti tara, legi n-aveti
Si sunteti lasi si goi sunteti
Fugiti care-ncotro la greu
Va jur...nebunul nu sunt eu.
Nebunii poate sunteti voi
Toti insetatii de razboi
Toti falsii, ipocritii toti
Si lasii, mincinosi si hoti.
Voi ce perfid ne denumiti
Pe noi ”nebuni”, nu va ganditi
Ca mult prea stramb ne judecati
Ati devenit intunecati.
Asa ca azi va spun plenar
S-un simplu om si nici macar
Nu judec cu masuri de zeu
Sigur nebunul nu sunt eu!

Liniște... de Nicoară Nicolae-Horia

Iarba miroase a cântec de greier-
geamăt de dor înspicat.
Departe

Orașul tresare în somn
ca un copil obosit
de jucăriile veacului său.
Răsuflarea îndrăgostiților
incendiază
tăcerea din flori.
În aerul dintre două săruturi-
ce dulce împăcare!
Se-aud jurămintele inimii...
.......................................
Taci.
Se face târziu.
Ce liniște-ntunecă-auzul!
Ascultă-
cade rouă
pe sufletul ierbii...

Din volumul „ Desculț prin Transilvania ”

Presimţământ de toamnă de Boris Ioachim

Sălăşluiesc, în pomi, încă, frunzare
Iar merii îşi răsfaţă, surâzând,
Bogatul rod – scăldat în galben soare –

Pe când adie-un vânt călduţ şi blând.

Natura chefuieşte-n viu festin,
Căci, copţi, ciorchinii, parfumează vii
Doar vag se simte miros de pelin,
Când, în amurguri, norii-s vineţii.

Cum păcăleşte toamna toată firea!
Cu-ntreg belşugu-i dulce-parfumat –
Ne pregăteşte, ascuns, dezamăgirea –
Căci va veni, cu brume, dintr-o dat’.

Că-n grabă, într-o rece dimineaţă,
Frunzarele în praf le-o azvârli,
Cu o suflare vânătă, de gheaţă,
Copacii de podoabă-i va goli.

Dar, deja, vinul nou va da pe-afară
Şi false desfrânări vor alunga
Mireasma dulce a zilelor de vară –
Toată suflarea se va îmbăta

Cu vin, rostind cuvinte de ocară –
Căci acesta-i ţelul nostru prin văleat:
Să ne-mbătăm cu vin sau apă chioară –
Doar să ne pară totu-n jur curat.

…Sălăşluiesc, în pomi, încă, frunzare
Şi cerul e de-un nefiresc senin;
Doar vânt călduţ aduce, arar, din zare
Miresme-abia simţite de pelin…

Pe-a sufletului Mare de Costel Suditu

În vântul suspinării, zbătându-se sub soare,
Prea folosite zdrenţe, ce nu mai au culoare,
Se vântură legate, de suflet greu, catarg

Pe-un vas de care valuri, neîncetat se sparg;

Aiurea crezi destinul un rost prestabilit,
Muşcând din fructul sorţii în timp ce multe mint;
Încearcă a trezi un sine plin de grijă,
Făcând ca să tresalte, mai des de vreo surpriză;

Menţine drept catargul chiar dacă-s vânturi multe
Şi tot la fel şi valuri, supuse, să le-asculte;
Dansează, râzi şi cîntă, a prinde din culoare,
Acea simţire simplă, pe-a sufletului Mare.

Chipul de Aer... de Nicoară Nicolae-Horia

Nu ştiu lumina cum se împarte,
Lumina în care mereu mă ascund,
Mâinile mele, cele departe

Mângâie chipul de aer fecund.

Nici ele nu pot să-i vindece dorul
Făpturii tale dumnezeieşti,
Nu simţi cum îţi cuprinde fiorul
Umerii, coapsele, totul ce eşti.

Veşmintele albe, dulci, mătăsoase,
Lacrima-nvinsă a ochilor tăi,
Ca o flacără-albastră sfânt amiroase
Numele clipei mistuit în văpăi.

Cade rouă pe sufletul tău de copilă,
Cântă cocoşii acum a târziu,
Mă chinuie visul fără de milă,
Ce-nseamnă oftatul acesta nu ştiu.
......................................................
Nu ştiu lumina cum se împarte,
Lumina în care mereu te ascund,
Mâinile mele, cele departe

Mângâie chipul de aer fecund...

în lut și în piatră de Nuța Istrate Gangan

ai simţit lutul meu prielnic palmelor tale
şi piatra mea perfectă pentru tăişul dălţii tale
ai vrut să mă modelezi

şi să mă sculptezi
după forma şi dorinţa ta
dar lutul meu se încăpăţâna
şi dalta ta durea mult prea mult

atunci te-ai hotărât să mă laşi
arta neterminată
jumătate femeie
jumătate lut cald şi piatră cuminte
încă aștept pe raftul din stânga
acolo unde tu ai hotărât să mă păstrezi
până când lutul meu va fi mai cooperant

nu am braţe să te cuprind
și buze să te gust
nu am ochi să te învălui
și palme să te simt
mă cauţi şi nu mă găseşti
mă chemi și nu-ți răspund
mă aștepți și nu vin

vrei să-ţi sfârşeşti opera
să poţi merge mai departe
mă vrei din nou în palmele tale
lut cald şi piatră supusă
dar sunt prea netedă pentru asprimea ta
prea caldă pentru răceala ta
prea eu pentru prea tu

și niciodată nu te-gândit
să folosești o daltă mai blândă