Pe-a sufletului Mare de Costel Suditu

În vântul suspinării, zbătându-se sub soare,
Prea folosite zdrenţe, ce nu mai au culoare,
Se vântură legate, de suflet greu, catarg

Pe-un vas de care valuri, neîncetat se sparg;

Aiurea crezi destinul un rost prestabilit,
Muşcând din fructul sorţii în timp ce multe mint;
Încearcă a trezi un sine plin de grijă,
Făcând ca să tresalte, mai des de vreo surpriză;

Menţine drept catargul chiar dacă-s vânturi multe
Şi tot la fel şi valuri, supuse, să le-asculte;
Dansează, râzi şi cîntă, a prinde din culoare,
Acea simţire simplă, pe-a sufletului Mare.