În cimitire dorm strămoşii… de Boris Ioachim

În cimitire dorm strămoşii
Feriţi de stihii şi de veac…
Doar, rareori, aud cocoşii
Cântând în zori, elegiac.

Strămoşii dorm în lutul jilav,
Feriţi de vânturi şi de ploi
Şi neatinşi de veacul schilav –
Ce ne zdrobeşte-ncet, pe noi.

Strămoşii noştri dorm pe perne
De rădăcini ce cresc din ei…
Nu ştiu că-n lume se aşterne
Nemernicia – cu temei.

Ei trăiau viaţă liniştită
Şi răul – îl ţineau de rău…
Noi, ducem viaţă rătăcită
Pe căi ce duc, subtil, spre hău.

Strămoşii trăiau pentru glie,
Şi liniştiţi plecau în ea…
Viaţa noastră-i băşcălie,
Facil trăită-n zeflemea.

Bătrânii noştri n-aveau vise
De-mbogăţire din senin…
Purtau, în capetele ninse,
Sămânţă pură de creştin.

Cu glasul plin de-nţelepciune
Poveşti rosteau, din tată-n fiu…
Noi, avem suflet de tăciune –
Secat de taine - fad, pustiu.

Noi purtăm suflet de neghină
– Ei aveau suflete de grâu –
Şi vieţile ni se închină
La lăcomie şi desfrâu.

…Dormiţi, strămoşi, în lutul jilav,
Cu voi, s-a dus ce-a fost curat…
Căci, veacul nostru, este schilav,
Plin de mocirlă şi păcat.

În cimitire dorm strămoşii,
Feriţi de stihii şi de veac…
Poate că nici n-aud cocoşii -
Vestind că suntem fără leac…

*** de Iurie Osoianu

Ăsta-i taica celui care ne-a pierdut în cazino

Și deatunci sireaca țara e efect de domino
Și mai are îndrăzneală să ne dee public sfat
… Sau e un soi de paratrăsnet de la Donul de Filat?!

Apropo , nu știe nimeni , au numit ambasador
Unde poți lua agremanul doar că coadă de topor
Hai Filat , avem răbdare să vedem alt fecioraș
Undeva pe Piață Veche- trădător și diplomat…

Dacă undeva există cel mai strașnic din infernuri
O să arzi domnu” Lucinschi în cuptoarele geenei
Milioanele de lacrimi ce-a vărsat popoul meu
Îți vor picura pe creștet
Ca o seceră-asutita
Și ciocanul cel mai greu!!!

Respiraţie-n vântul vieţii… de Radu Adrian Gelu

În lumina crudă a dimineţii,
naşterea-i un zbor plăpând,
libertate-n candoarea vieţii,
tot să arzi esenţa-i căutând…

Din humă născută pentru zbor,
plutirea-i cu aripi din lut greu,
pe picuri de rouă-n vis călător,
de a fi zeu pământean mereu…

Pasărea de foc ce zboară cerul,
este lumina spiritului ce cântă,
e vântul din lira vieţii ca îngerul,
tumult de armonii ce descantă…

Cand mi-e dor de tine… - de Lacrimioara Lacrima

Cand mi-e dor de tine

Privesc zari senine
Ganduri ce m-apasa
Le las ca sa iasa…
Sa zboare departe
Sa nu se intoarca
Dar vin inapoi
Cu dor de noi doi
Curgere-n cuvinte
Spuse sa alinte
In minte-mi revin
Incercand s-alin
Inimioara, suflet,
Asternand un zambet
Lacrima stergand
Din ochi si din gand…
Cand mi-e dor de tine
Pictez clipe-n mine
Care au fost atunci
In culori prea dulci
Acuarela vie
Tainica amintire
Un tablou creat
Precum am visat…

Cand mi-e dor de tine
E tristete-n zile
Si multa tacere
Nu mai pot a cere
Soarelui de afara
Sa-ti vad chipul iara
Ca-ntr-o ‘ntruchipare
Speranta imi moare
Razele de foc
Mistuie un loc
Suflet de poiana
Ce poarta o teama
De ploaie si nori
Picurand pe flori
La pamant le-o pune
Si o floare anume
Se va frange-ndata
Dar nevinovata
E floarea iubirii
Cea a fericirii
Cu mireasma pura
Cum e in natura
Vantul e-n suspine
Si mi-e dor de tine…

Ce-i un dor? O nostalgie…raspandita-n poezie? Ori dorinta de un zbor…sa ajung incetisor…gandul ca sa mi-l asez…acolo unde visez…

De-acum - de Veronica Simona Mereuta

ar trebui să ştii,
că şuierul vântului nu-i mereu
tăiş de sabie neîndurător,
şi chiar de-ar fi,
...vindecă!
de-acolo unde te-ai oprit din crescut,
rotire de drumuri,vrej de viţă de vie,
necoaptă,nicidecum într-un pahar
ce pare mult prea plin.

uită-te între amintiri
dacă pielea îţi strigă după leac,
şi iartă-ţi inima întâi,
stând numai într-un genunchi de
reminiscentă mândrie,
apără-ţi chiar numai tâmplele,
de nu mă crezi...
gândurilor le trebuie un cuib,
de unde să-şi ia avânt.

pot să te pierd
până mâine?!

Prima zăpadă de Veronica Simona Mereuta

Ultima dată a calendarului,

Ultimul strigăt din
Ultimul cântec amuţit în
Ultima şoaptă.
Ultima carte de joc
roasă pe la colţuri, alunecând
pe-o margine a mesei rotunde.
Ultima floare care,
oricum nu va aduce
Ultima primăvară.
Ultima ceaţă,
Ultimul fum din
Ultima ţigară a
Ultimei cafele,
lăcrimând a drum lung,
fără întoarcere,
pe-o margine a
Ultimei căni, ciobită pe alocuri
dar...în nuanţe de verde.

Ultimul dor din
Ultima viaţă, din cele 9
sau poate,
Ultima clipă din
Singura trăită.

Ultimul tren din
Ultima gară şi
Ultimul cuvânt nerostit
sortit să se piardă ca
Ultimul grăunte de nisip
în singura clepsidră,
a Timpului care
ar fi prea mult să se-ntoarcă
pentru a privi peste umăr
Ultima umbră aceluiaşi pom
in singurul Asfinţit,
cel în care s-a crezut Om.

Ultimele cireşe
nepotrivite pe urechi,
cu roşul stins atât de blând, de
Prima zăpadă,
atât de albă,
atât de cuminte,
atât de...Linişte.

Am aflat - de Veronica Simona Mereuta

azi

că munţii ştiu să păstreze tăcerea,
până în piatra seacă,
însetata de dorinţă floare de colţ,
i-o smulge nedureros,
şoptită înflorire a stâncii
înălţată în neştire către lumină


şi dacă-i aşa precum se spune
că am putea trăi doar cu lumină,
aceea ultraviolet strecurată de ploi,
viaţa ar înlocui împărţirea la doi
cu prima zăpadă a florii de cireş,
iar curcubeul ar reinventa cuvintele de alint,
împodobind privirea ca un brad de Crăciun,
chiar dacă nu poate ninge tot anul


mâine e întotdeauna altă zi
sau aceeaşi pe care ai fi vrut-o
să se întâmple altfel
fără grija că ţi-ar măsura cineva,
vreodată..."ca niciodată"
ruga de împlinire
in secunde si ore de trudă,
în subiecte şi predicate,
orientate anatomic spre
zămislirea întru cuvânt promisă,
laurii de cenuşă


încă mi-e drag verdele şi roşul,
al tău...al meu
suflu de trecător prin lume
cu dor!

mi-e dor să te umbresc... de Ovidiu Oana-pârâu

mi-e dor să te umbresc iubită
să stau ca nor asupra ta
să te ating într-o clipită
cu picuri dulci din seva mea

apoi să te întorci în mine
la ceas de aspră adunare
cu dor adânc şi dulci suspine
să te răsfeţi sub apăsare

tu din oftare fă potir
în care sa topim abise
iar împlinirea din iubire
să mute oboseala-n vise

treziţi suav apoi de cântec
să ne amestecăm de dor
să mă presari pe coapse, pântec
ca pe-un arpegiu de amor


Venera a dat numele zilei când dragostea cuprinde ultimul atom ...

Rasarire - de Lavinia Amalia

Zideste-ma intre pamant si cer
Sa fiu cararea pe care pasesti
Tu fi-mi designer,eu iti sunt model.
Calca cu grija,sa nu ma strivesti,
Ca pe un vis crescut intamplator
La margine de suflet-gand stingher.
Sterge ferestrele de praf si nor
Sa pot elucida acest mister,
Inconjurat de-armatele tacerii
Care un curcubeu au zamislit
Inseninand cuprinsul disperarii...
Azi clopotele bat pentru iubit.

AI SĂ TE ROGI… de Patricia Serbanescu

ai să te rogi în şoapte, că Dumnezeu aude
vor auzi şi pietrele, chiar stelele ce-s mute,
când vântul ne adie, spre a ne răcori
speranţele vor înflori, din miezul inimii.

dar uneori, mă rog în iarbă, şi-ncep apoi să cânt
iar alteori, văd umbra mea şi-o urmăresc oftând,
pân’la apusul vieţii m-adie acelaşi vânt
şi dincolo de viaţă, cât strâng pe piept, pământ.

zăresc cetatea morţii, părând ca o redută
şi langă mine către cer, sunt cedrii care cântă,
unii-au căzut amestecaţi, prin bolovanii deşi
rostogoliţi din lumi pustii, peste toţi cei aleşi.

te vei ruga în şoapte, că bunul Dumnezeu
trimite des spre noi, lumină şi iubire,
îşi freacă mâinile de Sus, El pentru noi e zeu,
când bucuros ne-o aştepta, pe toţi la întâlnire…

să ne rugăm pentru trezire, îndemn şi adevăr
doar ancorând nemuritor, al nostru steag de dac,
la vise ce-s crescute-n noi, n-om renunţa uşor
străjeri ai gliei strămoşeşti, rămânem veac de veac.