azi
că munţii ştiu să păstreze tăcerea, până în piatra seacă,
însetata de dorinţă floare de colţ,
i-o smulge nedureros,
şoptită înflorire a stâncii
înălţată în neştire către lumină
şi dacă-i aşa precum se spune
că am putea trăi doar cu lumină,
aceea ultraviolet strecurată de ploi,
viaţa ar înlocui împărţirea la doi
cu prima zăpadă a florii de cireş,
iar curcubeul ar reinventa cuvintele de alint,
împodobind privirea ca un brad de Crăciun,
chiar dacă nu poate ninge tot anul
mâine e întotdeauna altă zi
sau aceeaşi pe care ai fi vrut-o
să se întâmple altfel
fără grija că ţi-ar măsura cineva,
vreodată..."ca niciodată"
ruga de împlinire
in secunde si ore de trudă,
în subiecte şi predicate,
orientate anatomic spre
zămislirea întru cuvânt promisă,
laurii de cenuşă
încă mi-e drag verdele şi roşul,
al tău...al meu
suflu de trecător prin lume
cu dor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu