În cimitire dorm strămoşii
Feriţi de stihii şi de veac…
Doar, rareori, aud cocoşii
Cântând în zori, elegiac.
Strămoşii dorm în lutul jilav,
Feriţi de vânturi şi de ploi
Şi neatinşi de veacul schilav –
Ce ne zdrobeşte-ncet, pe noi.
Strămoşii noştri dorm pe perne
De rădăcini ce cresc din ei…
Nu ştiu că-n lume se aşterne
Nemernicia – cu temei.
Ei trăiau viaţă liniştită
Şi răul – îl ţineau de rău…
Noi, ducem viaţă rătăcită
Pe căi ce duc, subtil, spre hău.
Strămoşii trăiau pentru glie,
Şi liniştiţi plecau în ea…
Viaţa noastră-i băşcălie,
Facil trăită-n zeflemea.
Bătrânii noştri n-aveau vise
De-mbogăţire din senin…
Purtau, în capetele ninse,
Sămânţă pură de creştin.
Cu glasul plin de-nţelepciune
Poveşti rosteau, din tată-n fiu…
Noi, avem suflet de tăciune –
Secat de taine - fad, pustiu.
Noi purtăm suflet de neghină
– Ei aveau suflete de grâu –
Şi vieţile ni se închină
La lăcomie şi desfrâu.
…Dormiţi, strămoşi, în lutul jilav,
Cu voi, s-a dus ce-a fost curat…
Căci, veacul nostru, este schilav,
Plin de mocirlă şi păcat.
În cimitire dorm strămoşii,
Feriţi de stihii şi de veac…
Poate că nici n-aud cocoşii -
Vestind că suntem fără leac…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu