Frunzele iubirii… de Radu Adrian Gelu

În pădurea vieţii vântul suflă rece,

pic de secundă mă simt liber doar,
a zâmbi lacrimilor ce vor să înece
frunzele iubirii-n ceaţa visului clar…

În vânt ca un copac de frunze vărsat,
ard dansând flăcări-n emoţii cărunte,
dând viaţă frunzelor căzute ondulat,
cu şoapta verde arămiul să-l înfrunte…

Speranţa-i verdea clorofilă din potir,
emoţie şi impuls tămăduitor de rouă,
ce-mi alintă frunzele-n pârâu de elixir,
picuri de iubire ce pădurea-mi plouă…

IMI PLAC OCHII TAI de Mihail Rujoiu

Imi plac ochii tai albastrii,tresar 

Strident,enigmatici,divin melancolic,
Sudoarea inabus,in cadrul stelar 
Si totusi aprind,un zambet destoinic... 

Imi plac ochii tai scaldati in zapada 
Ca simple petale ce cad in zori,reci gheturi,
Iar muntii ce stau,reci inca o data,
Au tamplele albe si fruntile in ceturi... 

Imi plac ochii tai,sunt ageri mereu,
Ca neguri de vreme,prin care am trecut,
Ca noaptea ce cade,pe o geana de zeu 
Se inchide mereu si plange tacut...

Imi plac ochii tai,strident enigmatici,
Pe nimbul de flori se scutur mereu,
Sunt ochi de lumina,adanci si fanatici,
Copacii de frunze,cu sufletul greu. 

Din cartea ;Din fum de tigara...

18-04-1995 

Fiori în priviri… de Radu Adrian Gelu

Ce incendiu, ce iute căldură,

ce foc fierbinte, ce arsură,
suflare arzândă-n vălvătaie,
azuria-ţi privire e flăcăraie…

Aşa foc mare nici nu-l stinge
picătura-n clepsidra ce ninge,
delicioasa magie fiind o ispită,
inima-mi te suspină Afrodită…

Furci de gene sori mă inundă,
polen de dor în şuvoi abundă,
stele licărind speranţa-n zori,
refluxul a trezi iar flux de fiori…

Răspunsul fără glas de Irina Nedelciu

Mă-ntreb adeseori... de ce 

mi-ai apărut, tu, mândră stea
când bolta fulgii îşi cernea
şi crivăţul vuia, vuia?

Mă-ntreb adeseori... de ce
în şoapte legănate-n dor,
tu, m-ai închis pe cel pridvor
dându-mi iubire şi fior?

Mă-ntreb adeseori... de ce 
mă enervez când şoapta ta
îmi zbuciumă visarea mea
din somnul lin ce mi l-aş vrea?

Mă-ntreb adeseori... de ce
în picuri mă aşez, ascunsă,
când dorul mi te-aduce-n bluză
şi-mi mângâie uşor o buză ?


Sunt întrebări ce n-au răspuns !
căci glasul lor s-a dus, s-a dus
cu vântul ce l-a luat pe sus
ducându-l într-un stins apus.

Dorinta de Cristina Maroiu

Daca eu as fi cerul noptii

ti-as darui din comorile mele,
stea cu stea,
sa-ti impodobeasca 
leaganul viselor!

Dar nu-s decat 
conturul inimii tale:
m-ai inchis, cuminte odor,
intr-o lacrima…

Daca tu ai fi olarul
iar eu palma de lut,
ne-am ingana 
dezmierdandu-ne,
pecetluiti pe vecie
in tiparul amforelor
implinite de-un fierbinte
rotund…

Insa esti mai mult
decat dorul
ce-mi cutreiera tampla:
Te suspin, dulce umbra,
cu fiece rasuflet, adanc,
intru fiinta!

Cristina Maroiu
06.07.2012

ZIUA ACEEA... de Patricia Serbanescu

ziua aceea... 

în care nu ştiu cum, nici de ce, privind spre cer
s-a deschis o fereastră pentru noi... în eter,
îngăduindu-ne să fim, să ne-amintim acel mister...

m-au copleşit dureri de începuturi,
martori îmi sunt şi foamea, setea sau tăcerea
şi parcă-n mine totu-i transformat
cu greu o să-mi revin, din visul minunat
de-atâta căutare ai nimerit de-odatat
în cuibul sufletului meu însingurat,
unde de mult mă străduiesc să fiu
astrul iubit, din ceasul cel târziu...

te voi lega la ochi cu voalul ancestral
şi vom zbura alături, nimic nu ne reţine
vom fi o amintire pentru aceasta lume,
doar spre lumină-acum te voi conduce
mergând agale, după-a noastră cruce….
s-alegem calea, ce-i deschisă-n sânul nopţii
drumul predestinat, de-alegoria sorţii.

e-o replică finală, ce e definitivă,
întelegând nimicul nu vom intra-n derivă
chiar totul pare vis şi-aici el se destramă,
ne vom iubi în taină, fără să facem... dramă.

CU GÂNDUL LA TINE de Patricia Serbanescu

printre visele stinghere

ce-ţi caută numele,
numai dorul se perindă
liniştindu-mi strunele

uneori mi-ajungi în minte
împletit cu stelele,
rămânând fără cuvinte,
stai la braţ cu… ielele

erau chipuri cunoscute
iubite în alte vieţi,
fete dulci, dar toate mute
erai acceptat… cum eşti

de ce oare pe pământ
ţi-a fost teamă de cuvânt ?
când legam crampei de cer
te-ascundeai într-un mister…

văd că vorba te răneşte
mai mereu te tot ascunzi,
mintea ţi-o răstălmăceşte
şi-n abisuri… te scufunzi

este starea ta de-acum
şi tot schimbi bătutul drum,
câte… dincolo au rost ?
o să fim, tot ce am fost ?

poţi să stii încă de-acum?
mi-aş croi şi eu alt drum,
îl voi lumina cu luna
că doar ea, îmi prinde urma…

Trupului meu... de Nicoara Nicolae-Horia

Din zori în faptul serii

Voinței mă supun,
Nu te mai spun durerii
Din toate, la ce bun?

De-o fi să mi te tragă
Pe roată os cu os,
Mi-e suferința dragă,
Tăcerea, cu folos.

Suport căldura verii
Și frigul iernii greu,
Nu te mai spun durerii,
Te știe Dumnezeu.

Din setea Învierii
Cu grijă te-a făcut,
Nu te mai spun durerii,
Ulciorul meu de lut...

 

6 Iulie 2012

Şi dorul de tine… de Boris Ioachim

…Şi dorul de tine, mă seacă, mă fierbe –

Mi-e dor de acele momente superbe,

Când în arsura buzelor tale
Simţeam o aromă de roşii petale.

Mai ţii tu minte, strada pustie
Şi câinii din curţi, lătrând cu furie?!

Râdeam, şi printre-aprinse şi tandre săruturi,
Priveam cum prin aer zburau veseli fluturi.

Ce pătimaşă mi-era-mbrăţişarea! -
Că mi-era teamă că-ţi pierzi răsuflarea.

Dar tu de dorinţă, suflai fierbinte –
Şi, totuşi, la pieptu-mi, stăteai cuminte.

Din ceruri un astru duios ne privea -
Făcând să sclipească privirea ta,

Ce-mi intra-n suflet până-n prăsele
Făcându-l să salte spre cer, pân’ la stele.

Ce simplă şi pură, iubirea noastră,
Umplea de lumină noaptea sihastră!

Ne rosteam simple, dar dulci cuvinte –
Pe care, astăzi, nu le ţin minte.

Căci anii şi lumea le-au stins lumina…
Dar poate şi tu şi eu purtăm vina,

De-a lăsa-să intre-ntre noi-rău plictisul
Şi dragostei noastre, grăbindu-i apusul,

Să fim, dintr-odată, un fost şi-o fostă
Iubit şi iubită - şi asta ne costă -

Nici unul – din doi – neputând să se-ntoarcă
Şi firul iubirii din nou să-l mai toarcă.

Eu, ochii şi gura-ţi, cu gust de cireaşă,
Le mai ţin minte – în viaţa-mi golaşă

Şi plină de patimi şi triste iluzii –
Scăldată în fiere, trăită-n confuzii.

…Şi dorul de tine, mă fierbe mă seacă –
În viaţa mea goală - şi atât de posacă…

Lună plină de Veronica Simona Mereuta

noaptea se răsădesc amintirile,
din unele să crească uitarea,
altora să le înfrunzească sezonier
dorul de comemorare 
unii sub formă de lauri,
alţii,amărui-otrăvitor aşa cum e leandrul
(Doamne,chiar mă răscoleşte naturalul
unor prea cunoscute locuri!)

iar dimineaţa,
ar fi bine să nu spună nici un cuvânt,
cum că toate acestea au fost dospite 
de-o lună atât de plină de întrebări
niciodată rostite în lumină,
niciodată atinse de lacrimă,
niciodată culese de pe buze uscate
să rămână între noi şi ea
păcatul fructului oprit
de-i va zice măr
...la toamnă!

05.07.2012
Vero