Frunzele iubirii… de Radu Adrian Gelu

În pădurea vieţii vântul suflă rece,

pic de secundă mă simt liber doar,
a zâmbi lacrimilor ce vor să înece
frunzele iubirii-n ceaţa visului clar…

În vânt ca un copac de frunze vărsat,
ard dansând flăcări-n emoţii cărunte,
dând viaţă frunzelor căzute ondulat,
cu şoapta verde arămiul să-l înfrunte…

Speranţa-i verdea clorofilă din potir,
emoţie şi impuls tămăduitor de rouă,
ce-mi alintă frunzele-n pârâu de elixir,
picuri de iubire ce pădurea-mi plouă…