luni, 26 martie 2012

Radu Adrian Gelu - Păşind cu ochii-n nisip

Ochi-mi trişti desfac de nisip plajă,
scăldată-n valuri a lacrimilor mare,
durerea amintirii cu palmele goale,
o modelez-n castel de iluzii-n vrajă...

Aşteptând ca ea durerea să dispară,
zi de zi cu obrazu-mi înotând-n mare,
ridic castel-ntr-un descânt spre zare,
cu speranţă vie deşi-i amăgire amară...

Algele le schimb-n panglici de mătase,
legând al insomniilor corali-n şirag,
vrăjind cuprinsul albastru cu-n toiag,
în lungul urmelor cele nenorocoase...

Din marea de aşteptări doar diforme,
smuls-am cristale din scoicile ciobite,
printre corali de valuri-n destin lovite,
aşteptând clipa sosirii iubirii zeiforme...

Irina Nedelciu - Primăvara speranţei


Corina Nica - Daca ...

Bate vânt de primăveri
Peste timpuri, peste noi
Astăzi chiar mai mult ca ieri
Este bine să fim doi.

Mă atragi în jocul tău,
Mă tot cauți, tu, iubire
Vorba ta și-al ei ecou
Are gust de amăgire.

N-am să-ți tulbur eu speranța
Nici prea multe nu-ți promit
Dar ne-nseninează viața
Tot ce simți și tot ce simt.

Uneori crezi că e teatru
Cum te chem și cum te uit
Alteori e cum ai vrea tu
Să te-alint, să te sărut.

Dar tristeți mă mai apasă
Și nu pot mereu zâmbi
Poate viața e frumoasă
Dacă noi doi ne-am iubi...

(Corina, 26.03.2012)

duminică, 25 martie 2012

Zavoianu Vali - Descantec

M-am strecurat azi noapte ca o ploaie
Plutind pana la tine in odaie
Si ti-am plouat pe buze si in gand
Sa stii ca te astept sa vii curand.

Pe frunte te-am stropit cu busuioc
Sa am si eu farama de noroc
Sa ma desfat cu mangaierea ta
Poate ca maine, sau macar candva.

Si ti-am soptit descantec de iubit
Ce numai sufletul l-a auzit
Te ploua dorul meu cu un sarut
Nici nu te am si parca te-am avut.

M-am strecurat azi noapte-n visul tau
Ploua afara si plouam si eu
Zambeam in picuri calzi pe fruntea ta
Nici nu te am si parca te-as avea.

24.03.2012, Zavoianu Vali

Irina Nedelciu - Poetul si cuvantul

Cuvinte îmbrăcate
În rime pastelate
Cuvinte în durere
Ascunse în vreo vrere
Cuvinte în iubire
Tot năzuind la bine
Cuvinte adăugate
Ce nu le dăm la spate.
Iar El...este Poetul
Le cântă în sonetul
Din astă zi măreaţă
Să-l ridicăm din ceată.
Atunci când este trist
Iubirea-i pe-acatist.
Atunci cand el iubeşte
Cuvântul îl orbeşte.
Iar când îi plânge somnul
Îşi ia condeiul, domnul
Şi pune pe papir
Cuvântul din clondir.
Şi câte aş mai spune !
Cuvântu-şi lasă urme
Din zi în zi mai mult
Pe drumul cel mai scurt.
Aşa e fericire
Citim, ne este bine.
Poetul ne iubeşte.
Poetul ne trosneşte.
Depinde doar de noi
Ce comentăm prin foi.
Şi ca un bun final
Cuvântul cântă-n ziar
În odă săltăreaţă
Sau în prohod în ceată.
Poetul doar ne-nvaţă !

24 martie 2012 la 16:26 

Irina Nedelciu - Te vreau ...

Iubitule, în astă seară,
Vreau să îţi cânt ca o vioară,
Te du şi pregăteşte locul
Eu merg să mă-nţolesc ca focul.

Aprinde-n casă şemineul,
Lumina stinge-ncetişor,
Bagă-n fundal suav, tangoul
Şi-aşteaptă-mă cu-n simplu dor.

Când am să vin, ca o felină,
Mă voi întinde pe covor
Şi-n fraga buzelor, în vină,
Îţi voi transmite un fior.

Cu muşcături înfierbântate
Pe trupul tău am să cobor,
Să gust din pieptul tău, în şoapte
Şi în mirosul tău, să mor.

Să te întinzi cântând sonete
Şi-n freamăt lin să mă alinţi,
Să-mi dai şuviţele pe spate
Şi în sărut, tu să mă prinzi.

Să răscolim tot ce se poate,
În chinul dulce să mustim,
Scânteia s-o trezim din noapte
Într-un vulcan, ne contopim.

În răsuciri înfierbântate
Şi în dorinţi mult prea cântate,
Cu trupurile încleştate
Dansăm în tumult şi în şoapte.

Tangoul cântă în surdină
Noi tremurăm, tu eşti de vină !
În caldul trupului te pierd
Iubitule, te vreau sub pled !

vineri, 23 martie 2012

Irina Nedelciu - Insiruiri

Ape revărsate, maluri dărâmate
Vise spulberate, toate-şi fac dreptate.
Ploi torenţiale, fulgere fugare
Tunete în zare, tobe, nu vioare.

Gânduri zbuciumate, sar ca apucate
Prin nervuri şocate de viteaza moarte.
Lacrimi şi suspine curg în navălire
Noaptea-mi dă sărutul, emblemând pământul.

Neguri fluturânde, ielele-s flămânde
Cer tributul lor, altfel am să mor.
Labirint de iţe, spulberă dorinţe
Aruncate-n nor, îmi şoptesc că dor.

Totu-ncetineşte, totul se măreşte,
Noaptea mă-nveleşte, tristul mă vrăjeşte...

Zavoianu Vali - Încă o reprezentaţie

S-a-ntunecat. Eşti numai tu cu tine
S-a tras cortina şi-au plecat din nou
Actorii care joac-atât de bine
Reprezentaţii fără de ecou.

Pe scenă a rămas butaforia
E goală sala, nici un spectator
Azi ai jucat în tragi-comedia
La teatrul unde eşti un biet actor.

S-a învechit afişul la intrare
Ce-ţi pasă, eşti în rolul principal
Dar leafa-i mică şi programul mare
Şi textul tău e-atâta de banal.

Întârzii câte-o oră cu machiajul
Să pari mai tânăr şi să minţi frumos
De amintiri ţi-e încărcat bagajul
C-abia mai poţi să-l mai ridici de jos.

Şi-abia aşteaptă tinere talente
Să-ţi termini cariera şi să pleci
Laşi în culise vise, sentimente
Ţi-e teamă de cortinele prea reci.

S-a-ntunecat, eşti numai tu cu tine
S-a tras cortina, te simţi obosit
Te-ntrebi de comedie: Cât mai ţine?
Şi cum arată scena de sfârşit?

22.03.2012, Zavoianu Vali

Alexandra Manea - Dragoste rescrisă

Mi-ai strivit dragostea sub povara îngândurărilor tale,
iar apoi ai reînviat-o doar cu o privire
şi am găsit în ea dovada
ce-o aşteptam atât...

Mi-ai ucis iubirea cu oftatul tău,
dar a fost de-ajuns sărutul privirii tale
ca s-o trezească din somnul nemuririi
ce mă-ngrozea...

Mi-ai mototolit iubirea ca pe-o scrisoare necitită
şi-ai aruncat-o în coşul uitării,
numai ca să o poţi rescrie apoi
cu versul sufletului tău
pe care-l rosteam în gând...

Mi-ai şters iubirea din minte şi inimă,
numai ca să o poţi recompune apoi
cu mii de strune plânse de vioară
şi clape tandre de pian,
pe care le-auzeam în vis...

Mi-ai ascuns dragostea sub umbra unui tei,
iar apoi ai sădit-o în pământul roditor
al sufletului tău,
unde s-a transformat într-o grădină
ruptă dintr-un colţ de rai....

Mi-ai furat dragostea ce-mi inunda fiinţa,
iar apoi ai stors din norii gândurilor tale
lacrimile emoţiilor şi dorinţelor
pe care le-am avut în altă viaţă,
demult uitată...

Mi-ai descompus până la ultima fărâmă fiinţa mea de-ndrăgostită,
iar apoi m-ai desenat cu pasiunea neştiută
a dorurilor şi iubirii tale
şi am simţit că trăiesc acum
pentru prima dată...

CAM – 23.03.2012

joi, 22 martie 2012

Irina Nedelciu - In mana groazei

Călcam mult prea tăcută, pe drumul cu pavele,
Şopteam, eram năucă de gândurile mele,
Priveam la stropii nopţii căzând prin rămurele
Şi-n frigurile morţii, strângeam hainele grele

Eram în prăbuşire, tu, nu erai cu mine,
Cerşeam în gândul meu ca spijin, braţul tău,
Dar din nefericire, nu îţi păsa, ştiu bine
În mândrul vis al tău, eu loc aveam în hău.

Ca o perdea de ceaţă aveam pe ochi şi-n faţă
În cuget şi-n simţire, gândindu-mă la tine
Îmi aruncase groaza o viaţă fară şansă,
Nici drept la o iubire,nici muguri, înflorire...

Aveam doar drept la moarte, în chin, bolind în şoapte,
În zile adunate, în luni, în ani , sau poate...
Iar ca o alintare, îmbălsămări mai rare
În pături tot nocive... riscând ca în coride.

În amalgam de gânduri cerşeam de zor răspunsuri
Ce drum sau ce cărare să-apuc în astă zare,
Ce plante neştiute m-ar vindeca mai iute,
Ce locuri neumbrite m-ar mângâia în minte.

Tăcerea suferindă mă îmbrăca himeric,
Hlizind mai fantomatic la câte un copac,
Cântându-şi biruinţa , stârpindu-mi stăruinţa
De a-mi regăsi speranţa în leacuri sau vreun fleac.

Aşa m-a prins iar noaptea, cu gândurile mele,
Pe drumul cu pavele, privind la rămurele,
Cu faţa ceruită , în şoapte bâiguită,
În vise amorţită... şi-atât de obosită !...